Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 3015/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3015/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 12-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3015/2015
Ședința publică de la 12 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. D.
Grefier: E. D. O.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe intimatul M. C., având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 28.07.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești sesizarea Serviciului cooperare judiciară internațională în materie penală din cadrul Ministerului Justiției, prin care a fost înaintat certificatul emis de autoritățile germane, privind punerea în executare a sancțiunii pecuniare de 1.588,5 euro, aplicată intimatului M. C..
În drept au fost invocate dispozițiile legii nr. 302/2004.
Au fost atașate înscrisurile în limba germană și traduse în limba romana, inclusiv certificatul prevăzut de art. 235 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din certificatul anterior menționat rezultă faptul că intimatul M. C. a fost sancționat pecuniar cu suma de 1.588,5 euro deoarece în data de 12.11.2012, la orele 19.20, a vândut persoanei vătămate Alireza Janzemin două lănțicuri, două brățări de tip lănțic și patru inele, pretinzând în mod nereal că sunt din aur, primind pentru aceasta suma de 390 euro. La data de 16.02.2013, în jurul orei 14.00 a oferit spre vânzare persoanei vătămate Azemi, un inel de culoare aurie, pretinzând în mod nereal că este din aur, și a încasat pentru acesta suma de 20 euro. Când persoana vătămată a refuzat să cumpere și alte bijuterii, intimatul M. C. a smuls de la aceasta bancnota de 200 euro pe care o avea în mână.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 241 din Legea nr. 302/2004 în care se poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii străine.
Potrivit art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), executarea sancțiunii pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorității judiciare sau administrative străine să fie prevăzută și de legea română.
În acest sens, referitor la condiția prevederii faptei și de legea română, aceeași faptă este sancționată și de dispozițiile art. 228 alin. 1 NC.pen și art. 244 alin. 1 NC.pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 241, rap. la art. 239 din Legea nr. 302/2004 republicată instanța va admite cererea Oficiului Federal de Justiție din Republica Federală Germania.
Va obliga pe M. C., născut la data de 28.08.1990, în ., domiciliat în com. Merișani, ., jud. Argeș la plata sumei de 1.588,5 euro în echivalent în lei la cursul EUR/RON al BNR de la data plății efective.
Sumele de bani se vor face venit la bugetul statului, potrivit art. 242 din Lg. nr. 302/2004.
Se va comunica statului emitent, prin Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în baza art. 247 din Lg. nr. 302/2004.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în baza art. 241, rap. la art. 239 din Lg. nr. 302/2004, cererea Oficiului Federal de Justiție din Republica Federală Germania.
Obligă pe M. C., născut la data de 28.08.1990, în ., domiciliat în com. Merișani, ., jud. Argeș la plata sumei de 1.588,5 euro în echivalent în lei la cursul EUR/RON al BNR de la data plății efective.
Sumele de bani se vor face venit la bugetul statului, potrivit art. 242 din Lg. nr. 302/2004.
Se comunică statului emitent, prin Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în baza art. 247 din Lg. nr. 302/2004.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu apel în 10 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015.
Președinte,
D. D.
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D.
Tehnored.G.F/23.11.2015/2 ex
← Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 2856/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|