Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1721/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1721/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1721/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier F. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror
B. C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnata N. E. C., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnata asistata de av.of. L. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Aparatorul condamnatei solicita încuviințarea probei cu relații de la locul de detenție.
Reprezentantul Parchetului, avand cuvântul, solicita efectuare de verificări in programul informatic ECRIS cu privire la cererile similare formulate de condamnata.
Instanța învederează ca din verificarile efectuate a fost identificat dosarul nr._ soluționat de Judecătoria Pitești prin s.p. nr.1561/02.06.2015, prin care a fost respinsa o cerere similara formulata de condamnata si s-a menținut termenul de reiterare a cererii la data de 27.07.2015.
Apărătorul condamnatului si reprezentantul Parchetului arata ca nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului in dezbateri de fond.
Instanța, in raport de aceasta împrejurare, constata cauza in stare de judecata, iar in baza art.388 C.p.p. acorda cuvântul in dezbateri de fond.
Reprezentantul Parchetului, avans cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca prematur formulata, cu obligarea condamnatei la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Apărătorul condamnatei, având cuvântul, achiesează la concluziile reprezentantului Parchetului.
Condamnata, având ultimul cuvânt, arata ca nu are nimic de adăugat.
INSTANȚA
La data de 04.06.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea formulată de către petenta N. E. C. prin care a solicitat liberarea sa condiționată.
La dosarul cauzei a fost depusă, din dispoziția instanței, fișa dosarului nr._ în care s-a pronunțat sentința penala nr. 1561/02.06.2015 de către Judecătoria Pitești.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că petenta se află în executarea unei pedepse de privative de libertate de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 2436/05.06.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești.
Prin Sentința penală nr. 1561/02.06.2015 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă ca prematur formulată contestația petentei și a fost menținut termenul de reiterare a cererii după data de 27.07.2015.
Având în vedere aceste aspecte instanța constată că cererea formulată de petentă este prematură, întrucât în cauză operează puterea de lucru judecat a Sentinței penale nr. 1561/02.06.2015 a Judecătoriei Pitești.
În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. petenta va fi obligată să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat in cauză inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca prematur introdusă cererea de liberare condiționată formulată de petenta condamnată N. E. C., fiica lui G. si A., nascuta la data de 12.03.1983, detinuta la Penitenciarul C..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petenta să achite către stat suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.
Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2015.
Președinte,
GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier,
F. S.
Red.G.C.V.
Tehnored.G.F/19.06.2015/2 ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1720/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1723/2015.... → |
---|