Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 97/2016. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 97/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 97/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 97/2016
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE
Grefier C. I. R.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent C. F. A. M., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Petenta învederează instanței că nu a formulat prezenta cerere.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect, iar cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 19.11.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cererea având ca obiect contestație la executare privind pe petenta C. F. A. M.
Petenta-condamnată, prezentă personal în fața instanței, a precizat ca nu a formulat prezenta cerere.
Date fiind aceste precizări, din care rezultă fără echivoc că petenta condamnată nu a înțeles să învestească instanța cu soluționarea acestei cereri, instanța va lua act că cererea este lipsită de obiect, în aplicarea art. 598 C.p.p.
În baza art. 275 al. 3.Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată în numele condamnatei C. A. M. fiica lui F. și G., născută la 15 Septembrie 1991 ca fiind lipsită de obiect.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Președinte,
G. I.
Grefier,
C. I. R.
C.R. 19 Ianuarie 2016
Red. G.I. / 19.01.2016/ 2ex
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 369/2016.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 102/2016.... → |
---|