Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 484/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 484/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-12-2015

Dosar nr._ - conducere sub infl. alcoolului (art. 336 NCP) –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.

SENTINȚA PENALĂ NR. 484

Ședința publică din data de 18.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. B.

Grefier – I. – M. ZAMAN – I.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Judecătoria R. a fost reprezentat de procuror D. S..

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza penală privind pe inculpatul P. C.-I., domiciliat în com. C., ., CNP_, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 5154/P/2014 din 30 iulie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, data de 18.12.2015.

INSTANȚA,

Asupra cauzei penale de față:

Actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr. 5154/P/2014 din 30 iulie 2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 28 august 2015, P. de pe lângă această instanță a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. C.-I., fiul lui C. și N., născut la 5 ianuarie 1985 în mun. R., domiciliat în ., studii – 10 clase, ocupația – muncitor în străinătate, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 din noul Cod penal (NCP).

S-a reținut prin actul de sesizare că la data de 16 noiembrie 2014, în jurul orelor 02,43, lucrătorii Poliției mun. R. – Biroul Rutier au fost sesizați prin intermediul serviciului 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Secuieni din județul N., în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a două persoane, pasagere într-un autoturism. Prin urmare, un echipaj al Biroului Rutier R. s-a deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că au stabilit că în jurul orei 02,00 P. C.-I., care se afla la volanul autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare_ și era însoțit în mașină de N. I.-M. și G. A.-R., se deplasa pe DC 87 spre satul Secuieni, iar la km 1+400 m, în interiorul localității Secuieni, în timp ce a abordat un viraj, a derapat și a intrat în coliziune cu o movilă de pământ, cu mențiunea că în urma impactului cei doi pasageri au suferit leziuni minore, iar pe parcursul urmăririi penale au declarat că nu formulează plângere prealabilă împotriva conducătorului auto.

După sosirea organelor de poliție, deoarece conducătorul auto emana un puternic miros de băuturi alcoolice, acesta a fost testat la ora 04,01 cu aparatul alcooltest marca Drager . 0684, iar la poziția cu nr._ a rezultat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență R., unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, respectiv la ora 04,45. Astfel cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică cu nr. A12/1439A din data de 18 noiembrie 2014 emis de SJML N., inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,50 g‰ pentru singura probă biologică recoltată.

Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale în calitate de suspect și inculpat, P. C.-I. a recunoscut fapta comisă și a arătat că în noaptea de 15/16 noiembrie 2014, între orele 22,30-02,30, în timp ce se afla în discoteca din satul Butnărești împreună cu martorii N. I.-M. și G. A.-R., înainte de a se urca la volanul autoturismului, a consumat aproximativ 1,5 litri de bere și coniac.

Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 35 și art. 41 din noul Cod de procedură penală (NCPP).

Aspecte procedurale

Prin ordonanța din data de 16 noiembrie 2014, ora 03,40, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale cu privirea la comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 336 alin. 1 NCP și art. 196 alin. 1 NCP, iar prin ordonanța procurorului din data de 22 ianuarie 2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul P. C.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP.

Prin ordonanța procurorului din data de 27 martie 2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat sub aspectul comiterii infracțiunii menționate.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 28 august 2015 sub imperiul prevederilor NCPP (Legea nr. 135/2010). Potrivit art. 344 NCPP inculpatului i-a fost comunicată copia rechizitoriului la data de 3 septembrie 2015. Acesta nu a formulat cereri sau excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, a probelor administrate la urmărirea penală sau a actelor de urmărire penală efectuate în cauză, astfel încât prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 2 octombrie 2015 s-a dispus începerea judecății, conform art. 346 alin. 2 NCPP.

Apărările inculpatului

În cursul urmăririi penale inculpatul a adoptat o poziție procesuală sinceră, recunoscând fără rezerve comiterea infracțiunii.

În fața instanței inculpatul și-a reiterat această poziție, în sensul recunoașterii săvârșirii faptei deduse judecății. Acesta a declarat că în seara zilei de 15 noiembrie 2015 a plecat cu autoturismul de la domiciliu la o discotecă din mun. R., iar apoi la discoteca din satul Butnărești. În această din urmă locație a consumat începând cu ora 22,00 3-4 beri și circa 200-300 ml de coniac, iar în jurul orei 02,45 a pornit spre casă la volanul autoturismului, avându-i ca pasageri pe martorii N. I.-M. și G. A.-R.. La un moment dat a intrat în coliziune cu o movilă de pământ din afara părții carosabile, iar martorul N. I.-M. a telefonat la poliție. A fost testat la fața locului cu aparatul alcooltest și apoi condus la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea prelevării mostrelor biologice. Inculpatul nu a contestat rezultatul testării cu aparatul alcooltest și nici al analizei toxicologice. De asemenea, și-a exprimat în principiu consimțământul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, dar a precizat că lucrează în străinătate. Inculpatul a invocat prevederile art. 375 NCPP, recunoscându-și vinovăția și însușindu-și probele administrate la urmărirea penală.

Probe

Având în vedere incidența dispozițiilor art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP, precum și împrejurarea că probele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate, soluționarea cauzei s-a făcut fără administrarea de dovezi în cursul judecății. Au fost însușite fără rezerve probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, protocolul testării cu aparatul etilotest, procesul-verbal de conducere a inculpatului la Spitalul Municipal de Urgență R., buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, declarațiile martorilor N. I.-M. și G. A.-R., fișa de cazier judiciar și declarația inculpatului.

Inculpatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere (filele 26-31).

Situația de fapt reținută de instanță

În noaptea de 15/16 noiembrie 2014, la ora 02,43, Poliția mun. R. – Biroul Poliției Rutiere a fost sesizat prin SNUAU 112 de martorul N. I.-M. cu privire la producerea unui eveniment rutier pe drumul comunal DC 87, pe raza . a fost implicat autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul P. C.-I., și în urma căruia a rezultat vătămarea ușoară a 2 persoane. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că evenimentul rutier s-a produs în jurul orelor 02,30-02,40, în condițiile în care, aflat la volanul autoturismului, inculpatul P. C.-I. a derapat într-un viraj și a intrat în coliziune cu o movilă de pământ din afara părții carosabile. În urma impactului pasagerii N. I.-M. și G. A.-R. au suferit leziuni minore, care nu au necesitat deplasarea la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcooltest, rezultând că la ora 04,01 prezenta o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 14 dosar UP). În continuare, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În urma efectuării analizei toxicologice s-a stabilit că la ora 04,45 inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,50 g‰, fiindu-i prelevată o singură mostră de sânge (fila 27 dosar UP). Inculpatul nu a contestat rezultatul testării cu aparatul etilotest și nici concluziile buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie.

Din precizările conducătorului auto și ale martorilor s-a stabilit că în seara respectivă, după ora 22,00, inculpatul a consumat aproximativ 1,5-2 litri de bere și 200-300 ml de coniac în discoteca din satul Butnărești, după care, în jurul orei 02,00, a urcat la volanul autoturismului pentru a reveni la domiciliu în satul Simionești, .. Pe raza satului Secuieni, într-un viraj, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, acroșând o movilă de pământ, cei doi pasageri suferind leziuni minore.

În drept

Instanța apreciază că, în raport de probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale, necontestat în faza de judecată, vinovăția inculpatului este pe deplin probată. Nu subzistă nici un echivoc asupra veridicității aspectelor de fapt reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în condițiile în care acestea rezultă cu prisosință din probele administrate și nu au fost contestate.

Fapta inculpatului de a conduce autovehiculul proprietate personală pe drumurile publice de pe raza . în care prezenta în sânge o îmbibație alcoolică superioară limitei maxime legale de 0,80 g‰ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP.

Individualizarea pedepsei

La stabilirea pedepsei și a cuantumului acesteia instanța va ține seama de criteriile generale de individualizare judiciară enumerate la art. 74 NCP, dând eficiență gradului relativ ridicat de pericol social al faptei, modalității concrete în care aceasta a fost comisă (prin raportare la circumstanțele de loc și timp, la gravitatea lezării valorilor sociale ocrotite de legea penală și la consecințele negative ce puteau rezulta în contextul dat), conținutului acțiunilor inculpatului și circumstanțelor personale ale acestuia. De asemenea, vor fi avute în vedere aspectele referitoare la motivele săvârșirii infracțiunii, lipsa antecedenței penale, conduita inculpatului anterior comiterii infracțiunii și pe parcursul procesului penal, precum și elemente circumstanțiale cu caracter personal (nivelul de școlarizare, starea de sănătate, situația social-familială, implicarea în raporturi de muncă în străinătate).

Instanța apreciază că sancțiunile penale au ca finalitate restabilirea ordinii juridice încălcate prin săvârșirea infracțiunii. În aplicarea acestora instanța trebuie să aibă în vedere că, prin conținutul ei, pedeapsa are o dublă natură, preventivă și în același timp coercitivă. Ea se adresează individului autor al infracțiunii și urmărește să împiedice reiterarea comportamentului infracțional. În același timp, are rolul de prevenție generală, întrucât prin expunerea infractorului la anumite privațiuni membrii comunității pot anticipa consecințele unui comportament similar. Pedeapsa are și un vădit rol aflictiv și retributiv, fiind percepută ca o consecință directă a lezării valorilor ocrotite de legea penală și concretizându-se în restrângerea exercițiului unor drepturi civile.

Instanța mai reține că inculpatul nu a mai fost condamnat până în prezent, a avut până în prezent o conduită corectă în familie și societate, iar în cauză a adoptat o poziție procesuală sinceră (inculpatul prevalându-se, de altfel, de procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției). Aceste circumstanțe nu diminuează gravitatea faptei, având în vedere consecințele grave ce pot rezulta din conducerea vehiculelor sub influența alcoolului.

În raport de considerentele mai sus expuse, având în vedere conținutul concret al infracțiunii, împrejurarea că inculpatul, chiar dacă și-a exprimat în principiu acordul de a presta muncă în folosul comunității, prestează activități lucrative în străinătate cu caracter de continuitate, instanța apreciază că singura pedeapsă care poate conduce la prevenirea reiterării comportamentului infracțional este amenda. Instanța are în vedere că raporturile de muncă derulate de inculpat și șederea sa în cea mai mare parte a timpului în străinătate ar face dificil de pus în executare și de urmărit eventuale măsuri de supraveghere potrivit art. 85 NCP sau art. 93 NCP. În atare situație, se va aplica inculpatului pedeapsa amenzii în sumă de 4.500 RON, reprezentând un nr. de 180 zile-amendă a câte 25 RON. Atât nr. de zile-amendă, cât și suma corespunzătoare unei zile-amendă au fost stabilite prin raportare la criteriile de individualizare judiciară enumerate la art. 74 NCP, avându-se în vedere circumstanțele personale ale inculpatului și veniturile realizate de acesta.

Se vor pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 559 alin. 1 NCPP (referitoare la obligația de plată integrală a amenzii în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri), ale art. 63 NCP (referitoare la înlocuirea zilelor-amendă cu un număr corespunzător de zile de închisoare în cazul sustragerii cu rea credință de la obligația de plată a amenzii) și ale art. 64 NCP (referitoare la înlocuirea zilelor-amendă cu obligația de a presta o activitate neremunerată în folosul comunității în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată din motive neimputabile).

Alte aspecte

Inculpatul va fi îndatorat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, potrivit art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 NCPP. Se reține că acesta a fost asistat de apărător ales.

Văzând și dispozițiile art. 408 NCPP,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP, cu referire la art. 61 alin. 4 lit. c NCP, condamnă pe inculpatul P. C.-I., fiul lui C. și N., născut la 5 ianuarie 1985 în mun. R., domiciliat în com. C., ., studii – 10 clase, ocupația – muncitor în străinătate, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa amenzii în sumă de 4.500 RON (reprezentând un nr. de 180 zile-amendă a câte 25 RON), în condițiile art. art. 375 NCPP și art. 396 alin. 10 NCPP.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 559 alin. 1 NCPP, referitoare la obligația de plată integrală a amenzii în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 NCP, referitoare la înlocuirea zilelor-amendă cu un număr corespunzător de zile de închisoare în cazul sustragerii cu rea credință de la obligația de plată a amenzii.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 64 NCP, referitoare la înlocuirea zilelor-amendă cu obligația de a presta o activitate neremunerată în folosul comunității în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată din motive neimputabile inculpatului.

Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

BC/IMI

4 ex.

Red. 02.01.2015

Tehnored. 08.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 484/2015. Judecătoria ROMAN