Uz de fals. Art.323 NCP. Sentința nr. 267/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 267/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința penală Nr. 267/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M. O.
GREFIER – M. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Z. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul J. I., trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. 2731/P/2011 din data de 22.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de „uz de fals”, fapte prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 23.04.2015.
Asupra cauzei penale de față:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. Rechizitoriul nr. 2731/P/2011 din data de 22.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a fost trimis în judecată inculpatul J. I., pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de „uz de fals”, fapte prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal.
Tot prin Rechizitoriul nr. 2731/P/2011 din data de 22.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București s-au mai dispus următoarele măsuri:
- Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt prevăzută în art. 228 din Codul penal, distrugere prevăzută în art. 253 din Codul penal și violare de domiciliu prevăzută în art. 224 din Codul penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală;
- Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322 din Codul penal constând în falsificarea contractului de vânzare cumpărare din anul 1999, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale;
- Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de înșelăciune în concurs real de infracțiuni, fapte prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal,, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În actul de sesizare a instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut următoarea situație de fapt:
- Fapta inculpatului constând în aceea că, în vederea dobândirii apartamentului situat în București, ., ., setcor 6, a folosit la data de 26.03.2007, cu ocazia formulării cererii privind înscrierea în cartea funciară, un contract de vânzare-cumpărare certificat prin încheierea nr.2/17.12.1999 de către avocat Carnaziu M. N., prin care atesta în mod fals că numita Kohnu Erna a vândut inculpatului cu clauză de uzufruct viager apartamentul nr.16 din București, sector 6, ., ., obținând intabularea dreptului de proprietate pe numele său, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de „uz de fals”, faptă prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
- Fapta inculpatului constând în aceea că, în vederea evacuării numitei T. C. (legatar universal al numitei Kohnu Erna prin testamentul autentificat cu nr.1590 din data de 04.11.1997 la Biroul Notarial Public S. F.) din apartamentul situat în București, ., ., sector 6, a folosit la data de 03.05.2007, cu ocazia formulării cererii înregistrate la Judecătoria Sector 6 sub nr._, contractul de vânzare cumpărare certificat prin încheierea nr.2/17.12.1999 de către avocat Carnaziu M. N., prin care se atesta în mod fals că numita Kohnu Erna a vândut inculpatului cu clauză de uzufruct viager apartamentul nr.16 din București, sector 6, ., ., . susnumitei la data de 11.04._, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de „uz de fals”, faptă prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângere și declarație T. C., înscrisuri, raport de constatare tehnico-științifică, proces verbal de acte premergătoare, declarații inculpat.
Dosarul a fost inițial înregistrat la data de 25.09.2014, sub nr._/303/2014, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, însă prin Sentința penală nr. 587/24.11.2014, judecătorul de cameră preliminară de la această instanță a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de către instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ din data de 12.12.2014.
P. încheierea de cameră preliminară din data de 07.01.2015, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, a constatat competența teritorială și materială a Judecătoriei Sectorului 1 București, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2731/P/2011 din data de 22.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București privind pe inculpatul J. I., trimis în judecată pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de „uz de fals”, fapte prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 din Codul penal, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Totodată, a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul J. I..
La termenul de judecată din data de 15.04.2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul J. I., din două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal în două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute în art. 291 teza I din Codul penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal, cu motivarea că potrivit Vechiului Cod de procedură penală ar fi intervenit prescripția răspunderii penale a inculpatului pentru faptele deduse judecății.
La interpelarea instanței de judecată în sensul dacă solicită judecarea cauzei în continuare potrivit art. 18 din Codul de procedură penală, pentru situația în care instanța va admite cererea de schimbare a încadrării juridice astfel solicitată de către Ministerul Public și va dispune astfel încetarea procesului penal pe motiv de intervenire a prescripției răspunderii penale, inculpatul a arătat că nu dorește continuarea procesului.
Analizând cauza, instanța constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 371 din Codul de procedură penală, obiectul judecății se mărginește la faptele și la persoanele arătat în actul de sesizare a instanței (în cazul concret dedus judecății – cele două fapte din date de 26.03.2007 și 03.05.2007 de folosire de către inculpat a unor înscrisuri falsificate). Ca atare, instanța nu este ținută de încadrarea juridică a acestor fapte făcută de către procurorul care a dispus trimiterea în judecată.
Astfel, și identificarea legii penale mai favorabile nu se poate face de instanță decât prin raportare la faptele cu privire la care a fost sesizată, neavând în vedere soluțiile de clasare care ar fi fost pronunțate față de același inculpat, pentru infracțiuni (încadrate potrivit uneia dintre cele două reglementări penale succesive) care ar fi fost considerate concurente cu faptele deduse judecății în prezentul dosar. Astfel, instanța nu este ținută de identificarea legii penale mai favorabile făcută de către procurorul de caz prin Ordonanța nr. 2731/P/2011 din data de 30.06.2014, cu atât mai mult cu cât soluția de clasare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune este nelegală, în opinia instanței, neintervenind prescripția răspunderii penale întrucât până la data de 03.05.2012 când se împlinea termenul de 5 ani de prescripție, în cauză au fost efectuate acte de procedură (inclusiv începerea urmăririi penale la data de 29.03.2012 pentru infracțiuni de uz de fals); astfel, prin efectuarea acestor acte, prescripția a fost întreruptă potrivit art. 155 alin. (1) din Codul de procedură penală, motiv pentru care de la data efectuării acelor acte, potrivit art. 155 alin. (2) din Codul de procedură penală, a început să curgă un nou termen de prescripție, termenul de prescripție specială de 10 ani împlinindu-se la data de 03.05.2017. Potrivit Codului penal din 1969, așa cum a constatat și procurorul, nu se pune problema intervenirii prescripției răspunderii penale.
Sub aspectul legii penale mai favorabile raportat la faptele deduse judecății, instanța constată că s-a reținut că acestea au fost săvârșite la datele de 26.03.2007 și respectiv la data de 03.05.2007. După cum s-a constatat deja de către organul de urmărire penală, în cauză nu s-a împlinit prescripția răspunderii penale potrivit Codului penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, urmând ca termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 10 ani să se împlinească la data de 26.03.2017, respectiv la data de 03.05.2012. Cu toate acestea, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) din Codul penal din 1969, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, termenul de prescripție este de 5 ani. În cauză, fiind vorba de infracțiuni de uz de fals care se pedepsesc cu maxim 3 ani închisoare, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, iar termenul de prescripție specială este de 7 ani și jumătate potrivit Codului penal din 1969, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 63/2012. Ca atare, pentru faptele deduse judecății, săvârșite în datele de 26.03.2007 și 03.05.2007, termenul de prescripție specială a răspunderii penale prevăzute în art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) din Codul penal din 1969, de 7 ani și jumătate, s-a împlinit la data de 26.09.2014 (pentru prima faptă) și la data de 03.11.2015 pentru cea de-a doua faptă, deci înainte de sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 București cu aceste fapte.
Pentru aceste considerente, având în vedere că inculpatul nici nu a solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 18 din Codul de procedură penală, instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969 în ansamblul său în cauza de față (instanța ținând cont în acest sens de dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României) întrucât numai potrivit acestui act normativ se permite la acest moment procesual pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale.
Pentru aceste motive, va admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, iar în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este cercetat inculpatul J. I., din două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal în două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute în art. 291 teza I din Codul penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal.
Totodată, se reține că în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, acțiunea penală nu mai poate fi exercitată când intervenit prescripția răspunderii penale, iar potrivit art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, în această situație se dispune încetarea procesului penal.
În acest context, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale menționate anterior, instanța va dispune următoarele:
În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul J. I. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută în art. 291 teza I din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din 26.03.2007).
În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul J. I., în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută în art. 291 teza I din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din 03.05.2007).
Având în vedere că persoana vătămată T. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, instanța va lua act de acest aspect.
Cu privire la solicitarea formulată prin rechizitoriu de a se dispune, în baza art. 25 alin. (3) din Codul de procedură penală desființarea contractului de vânzare – cumpărare certificat prin încheierea nr. 2/17.12.1999 de către avocat Carnaziu M. N., instanța reține că acest aspect, conform denumirii marginale a art. 25 din Codul de procedură penală („rezolvarea acțiunii civile în procesul penal”), ține de rezolvarea acțiunii civile. Însă, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de încetare a procesului penal potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. Mai mult decât atât, instanța de judecată nu a fost sesizată pentru această faptă – infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu privire la contractului de vânzare – cumpărare certificat prin încheierea nr. 2/17.12.1999 de către avocat Carnaziu M. N., ci cu privire la această faptă s-a dispus clasarea cauzei. În consecință sunt aplicabile dispozițiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală (de altfel invocate de către procuror în rechizitoriu), atunci când dispune clasarea, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desființare parțială sau totală a unui înscris. Chiar dacă textul de lege prevede aceasta pentru situația în care clasarea se dispune prin ordonanță, instanța reține că această obligație trebuie îndeplinită și în cazul dispunerii clasării cauzei prin rechizitoriu. În cazul sesizării judecătorului de cameră preliminară (diferit de cel sesizat prin rechizitoriu cu dispoziția de trimitere în judecată) privind desființarea înscrisurilor, acesta urmează procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală.
Procedura reglementată de dispozițiile legale invocate presupune comunicarea unei copii a Ordonanței de clasare (în cazul de față a rechizitorului care cuprinde dispoziția de clasare), persoanelor interesate ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate (în categoria acestora incluzându-se automat și persoana juridică care figurează ca emitentă a actului a cărui anulare se solicită, persoanele față de care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals care nu sunt și inculpați în faza de judecată, care nu au nicio calitate în dosarul în care s-a dispus trimiterea în judecată) care, la rândul său, au posibilitatea de a ataca soluția dispusă, în condițiile art. 5491 alin. (4) din Codul de procedură penală. Or, în prezenta cauză, nefiind învestită cu o astfel de cerere și neputând fi aplicate, din oficiu, dispozițiile art. 25 alin. (3) din Codul de procedură penală, nu poate dispune anularea contractului de vânzare - cumpărare din 1999, cu nerespectarea drepturilor procesuale ale persoanelor interesate, în cadrul unei alte proceduri decât cea reglementată de lege în art. 5491 din Codul de procedură penală. Sub acest ultim aspect, instanța reține că, pe fond, procedând la judecata cauzei, instanța sesizată prin rechizitoriu nu este obligată a cita în instanță aceste persoane interesate, ci doar persoanele indicate expres în art. 353 din Codul de procedură penală.
Instanța reține că judecătorul de cameră preliminară care soluționează solicitarea procurorului de desființare a unor înscrisuri este un alt judecător decât cel care este sesizat prin rechizitoriu cu dispoziția de trimitere în judecată întrucât rechizitoriul se înregistrează la instanță imediat după întocmirea acestuia, iar solicitarea de desființare a unor înscrisuri cuprinsă în rechizitoriu se înregistrează, potrivit dispozițiilor art. 5491 alin. (1) din Codul de procedură penală, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 din Codul de procedură penală sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă. Sub acest ultim aspect, instanța reține că este posibil, în funcție de circumstanțele unei cauze, ca solicitarea de desființare a unor înscrisuri să fie înregistrată la instanță chiar după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare pentru faptele menționate în același rechizitoriu prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la alte infracțiuni.
Pe de altă parte, dacă s-ar accepta că judecătorul investit cu soluționarea cauzei prin rechizitoriu ar fi cel care ar dispune desființarea înscrisurilor atunci când s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals, ar însemna ca acesta să tergiverseze cauza în vederea efectuării de verificări suplimentare privind împlinirea termenelor legale (și așteptării împlinirii termenului prevăzut în art. 5491 alin. (1) din Codul de procedură penală) pentru a putea soluționa cauza și cu privire la desființarea înscrisurilor, ceea ce nu este admisibil.
Așadar, nefiind învestită cu soluționarea acțiunii penale privitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură cu privire la contractul de vânzare – cumpărare din 1999, aceasta fiind stinsă în faza de urmărire penală, instanța nu se poate pronunța cu privire la desființarea acestui contract de vânzare – cumpărare.
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este cercetat inculpatul J. I., din două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute în art. 323 teza I din Codul penal în două infracțiuni de uz de fals, fapte prevăzute în art. 291 teza I din Codul penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal.
În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul J. I., fiul lui I. și I., născut la data de 30.06.1958, domiciliat în . de Jos, jud. G., CNP_, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută în art. 291 teza I din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din 26.03.2007).
În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul J. I., în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută în art. 291 teza I din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din 03.05.2007).
Ia act că persoana vătămată T. C., domiciliată în mun. București, . nr. 7, ., ., fără forme legale în mun. București, .. 29, ., ., sector 6, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Judecător M. M. O. M. R.
Redactat / Tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.
2 exemplare/08.06.2015
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 269/2015.... → |
|---|
