Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 127/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 127/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 127
Ședința publică din data de 12.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București – a fost reprezentat de procuror V. C..
Pe rol judecarea cauzei penale de față având ca obiect contestația la executare formulată de condamnații C. E. C. și T. V..
Fără citarea părților, conform rezoluției judecătorului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au atașat fișele ANP ale condamnaților, după care:
Instanța, având în vedere obiectul cererii formulate de condamnați, relațiile atașate dosarului cu privire la pedepsele pe care le execută aceștia, ținând cont că prioritate are verificarea competenței, ceea ce nu presupune analiza pe fond a cererilor, apreciază că nu se impunea pentru verificarea competenței citarea condamnaților, aducerea acestora la instanță și desemnarea unui apărător din oficiu. Față de actele dosarului pune în discuție disjungerea cauzei cu formarea de dosar separat pentru contestația disjunsă. De asemenea, pune în discuție pentru ambele contestații la executare formulate excepția necompetenței teritoriale.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu disjungerea și solicită admiterea excepțiilor puse în discuție și declinarea cauzelor la instanțele competente.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 23.01.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost înregistrată sub nr._ contestația la executare formulată de condamnații R. C. E. C. și T. V..
În motivare contestatorii au arătat că faptele pentru care au fost condamnați nu au fost săvârșite de ei și între timp au intervenit probe noi care pot demonstra nevinovăția lor.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 461 lit. b și c C.p.p.
La termenul de judecată de astăzi, 12.02.2015, instanța, din oficiu, a pus în discuție disjungerea contestațiilor formulate și excepția necompetenței teritoriale pentru ambele contestații.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Cu privire la disjungerea contestațiilor la executare:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost formulată contestație la executare de către condamnații C. E. C. și T. V. care, potrivit relațiilor atașate dosarului, sunt condamnați de instanțe de judecată diferite și prin sentințe penale diferite.
Față de acestea, având în vedere obiectul contestației la executare, astfel cum acesta este reglementat prin art. 598. C.p.p., precum și faptul că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile de indivizibilitate sau de conexitate prevăzute de art. 43 C.p.p., instanța, în baza art. 46 C.p.p., va disjunge contestația la executare formulată de condamnata C. E. C. de contestația la executare formulată de condamnatul T. V..
Dosarul cu nr. de mai sus_ va avea ca obiect contestația la executare formulată de condamnata C. E. C., iar pentru contestația la executare disjunsă se formează un dosar nou.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București instanța reține următoarele:
Contestatoarea C. E. C. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 660/2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție. În baza acestei sentințe, după rămânerea definitivă, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1370/2013 în executarea căruia condamnata se află la Penitenciarul Târgșor.
Instanța a verificat din oficiu competența materială și teritorială care revine, conform art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p., instanței de executare sau instanței corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere.
În cauza de față instanța constată că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 2 Bucureștiși că instanța corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere este Judecătoria Ploiești.
Având în vedere acestea și constatând că Judecătoria Sectorului 3 București nu este niciuna dintre instanțele prev. de art. 598 C.p.p., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, instanță în a cărei rază de competență teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
în numele legii
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 46 C.p.p. disjungecontestația la executare formulată de condamnata C. E. C. de:
- contestația la executare formulată de condamnatul T. V..
Dosarul cu nr. de mai sus_ va avea ca obiect contestația la executare formulată de condamnata C. E. C., iar pentru contestația la executare disjunsă se formează un dosar nou.
Admite excepția necompetenței teritoriale.
În baza art. 598 al. 2 C.p.p. declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de condamnata C. E. C. în favoarea Judecătoriei Ploiești.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
Președinte, Grefier,
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 129/2015.... → |
---|