Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 464/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 464/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 464
Ședința publică de la 10 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
Grefier - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul Carabină C. G., având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. și ped. de art.335 alin.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, personal și asistat de apărător ales S. D., cu împuternicire avocațială . nr._/2014 la fila 12 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul ales al inculpatului depune un set de înscrisuri în circumstanțiere, precum și dovada imposibilității de prezentare a inculpatului la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în baza art.387-388 C.pr.pen., constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art.335 alin.1 C.pen. și art.396 alin.2 C.pr.pen. aplicarea unei pedepse cu închisoarea între limitele legale pentru cele două infracțiuni, cu aplicarea disp. art.374-375 C.pr.pen. În temeiul art.38 lit.a C.pen. solicită contopirea celor două pedepse cu aplic. art.39 lit.b C.pen. De asemenea, în temeiul art.83 C.pr.pen. solicită amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, precum și aplic. art.85 alin.1 lit.a-e, urmând a se atrage atenția inculpatului cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei, precum și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul ales al inculpatului solicită aplicarea unei amenzi penale, având în vedere circumstanțele săvârșirii faptelor, urmările fiind de o gravitate redusă, nu are antecedente penale, are un copil minor. Arată că în cazul amânării aplicării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani sub supraveghere, ținând cont că acesta este plecat în Spania, nu va putea respecta obligațiile ce voi fi impuse de instanță.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
I.Actul de sesizare.
Prin rechizitoriul nr. 731/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Carabină C. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. și ped. de art.335 alin.2 C.pen.
În fapt, în actul de sesizare s-a reținut, în esență, că:
- la data de 20.01.2014, inculpatul Carabină C.-G. a condus pe Calea 13 Septembrie autoturismul cu nr._ . La un moment dat, inculpatul a fost oprit pentru control de către organele de poliție din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră. Cu acest prilej, s-a constatat că inculpatul are permisul de conducere reținut din data de 11.08.2013, în urma săvârșirii unui accident rutier;
- la data de 06.02.2014, inculpatul a fost depistat de către polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră conducând autoturismul cu nr._ pe . de această dată permisul de conducere reținut și dreptul de a conduce suspendat.
Prin încheierea din 08.01.2015 a judecătorului de cameră preliminară, definitivă la aceeași dată, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 731/P/2014 din 28.10.2014 și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul Carabină C. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. și ped. de art.335 alin.2 C.pen., respingându-se ca neîntemeiate excepțiile formulate de inculpatul Carabină C. G..
II.Apǎrarea inculpatului.
Inculpatul a recunoscut faptele comise, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu.
III.Probatoriul.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare din data de 20.01.2014; proces-verbal de verificare în baza de date evidența deținătorilor permise de conducere; proces-verbal de verificare a autoturismului marca Volvo, cu nr. de înmatriculare_ ; declarația martorilor S. S. și A. C. Ș.; proces-verbal de control corporal sumar; fișă cazier judiciar inculpat B. D.; declarațiile numitului Carabină C.-G., date în calitate de făptuitor / suspect / inculpat.
În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul Carabină C.-G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 45), cauza fiind judecată, la cererea acestuia, fără readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, potrivit disp. 375 și 377 Noul C.pr.pen., inculpatul recunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale.
IV Situația de fapt
În fapt
1. În ziua de 20.01.2014, inculpatul Carabină C.-G. a condus autoturismul marca Volvo cu numărul de înmatriculare_, pe Calea 13 Septembrie, iar în jurul orei 01:20, inculpatul a fost oprit pentru control de către lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii Poliției Rutiere. Cu acest prilej s-a constatat că inculpatul avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat și permisul de conducere reținut din data de 11.08.2013, în urma producerii unui accident de circulație soldat cu victime, ultima dovadă înlocuitoare pentru 30 de zile – din data de 11.12.2013 – fiind expirată la data comiterii faptei.
Această situație de fapt rezultă din analiza coroborată a aspectelor menționate în procesul-verbal de depistare din data de 20.01.2014 (f. 5 d.u.p.), procesul-verbal de verificare în baza de date evidența deținătorilor permise de conducere din data de 20.01.2014 (f. 6 d.u.p.), din declarația olografă a inculpatului din data de 20.01.2014 (f. 18 d.u.p.), declarațiile date de inculpat în fața organului de cercetare penală în calitate de suspect și de inculpat din 04.08.2014 (f. 13-14 d.u.p.) și respectiv 05.08.2014 (f. 16-17 d.u.p.) și declarația dată în fața instanței la data de 24.02.2014 (f. 45), din declarațiile martorului A. C.-Ș. (f. 23-25 d.u.p.), precum și din verificările efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D. - fișa de evidență auto (f. 10 d.u.p.) și istoricul sancțiunilor contravenționale (f. 32).
2. În ziua de 06.02.2014, inculpatul Carabină C.-G. a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_, pe . jurul orei 19:30, inculpatul a fost oprit pentru control de către lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii Poliției Rutiere. Cu acest prilej s-a constatat că inculpatul avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat și permisul de conducere reținut din data de 11.08.2013, precum și dosar penal pentru fapta comisă în data de 20.01.2014.
Această situație de fapt rezultă din analiza coroborată a aspectelor menționate în procesul-verbal de depistare din data de 06.02..2014 (f. 7 d.u.p.), procesul-verbal de verificare în baza de date evidența deținătorilor permise de conducere din data de 20.01.2014 (f. 8 d.u.p.), din declarația olografă a inculpatului din data de 06.02.2014 (f. 19 d.u.p.), declarațiile date de inculpat în fața organului de cercetare penală în calitate de suspect și de inculpat din 04.08.2014 (f. 13-14 d.u.p.) și respectiv 05.08.2014 (f. 16-17 d.u.p.) și declarația dată în fața instanței la data de 24.02.2014 (f. 45), din declarațiile martorilor S. S. (f. 20-21 d.u.p.) și I. Nicușor (f. 26 d.u.p.), precum și din verificările efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D. - fișa de evidență auto (f. 10 d.u.p.) și istoricul sancțiunilor contravenționale (f. 32).
V. În drept
Faptele inculpatului Carabină C.-G. constând în aceea că la datele de 20.01.2014 și 06.02.2014 a condus autoturismul Volvo cu numărul de înmatriculare_, pe Calea 13 Septembrie, respectiv autoturismul Renault Megane cu numărul de înmatriculare_, pe . dreptului de a conduce pe drumurile publice suspendată și permisul de conducere reținut, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de conducere a unui vehicul de către o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 2 C.pen.
Întrucât faptele au fost comise înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, acestea se află în concurs real, potrivit art. 38 alin. 1 C.pen.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunilor în discuție, instanța reține că elementul material constă în acțiunea inculpatului de conducere a autovehiculului pe drumurile publice – Calea 13 Septembrie și . de a conduce suspendat și permisul de conducere reținut.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației rutiere, valoare socială ocrotită de legea penală.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b) C.pen., întrucât, deși inculpatul nu a urmărit producerea stării de pericol pentru cei implicați în circulația pe drumurile publice, a prevăzut și acceptat totuși producerea unei astfel de urmări, atunci când a ales să conducă autovehiculele pe drumurile publice, deși știa că exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
VI. Individualizarea pedepselor.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în raport de: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 396 C.proc.pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmând să opereze răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunile comise.
Ambele fapte comise de inculpat sunt infracțiuni de pericol. Circumstanțele concrete de comitere atât a faptei din 20.01.2014 – inculpatul a condus autoturismul uitând că dovada de prelungire expirase de aproximativ 10 zile –, cât și cea din 06.02.2014 – ziua căsătoriei sale, când inculpatul a condus autoturismul întrucât avea nevoie să-și ia o cămașă pentru petrecere – relevă un grad redus de periculozitate a infractorului.
În ceea ce privește situația personală a inculpatului, instanța reține că acesta este în vârstă de 21 de ani, căsătorit, un copil minor, studii medii, lucrează ca sezonier în Spania și nu este cunoscut cu antecedente penale, potrivit fișei de cazier judiciar (f. 11 d.u.p. și f. 10). Potrivit caracterizărilor depuse la dosarul cauzei (f. 49-50), inculpatul este cunoscut ca fiind un tânăr onest, muncitor, serios, respectuos și liniștit atât în familie, cât și față de vecini.
Inculpatul a recunoscut și regretat fapta.
În privința infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, art. 335 alin. 2 C.pen. prevede că aceasta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Punând în balanță considerentele anterior menționate, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală pentru ambele infracțiuni.
Potrivit art. 61 alin. 2 C.pen., „Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 și 500 lei, se înmulțeștee cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile”. A.. 3 al aceluiași articol prevede că „Instanța stabilește numărul zilelor amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa”, iar potrivit art. 61 alin. 4 lit. c) „Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de doi ani”.
De asemenea, întrucât inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, instanța va face aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute de lege se vor reduce cu o pătrime, astfel că instanța va stabili numărul zilelor-amendă între 135 și 225 zile-amendă.
Prin urmare, în baza art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 61 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen., instanța va condamna pe inculpatul Carabină C.-G. la pedeapsa amenzii penale, stabilind un număr de 200 de zile-amendă și un cuantum de 25 lei pentru fiecare zi-amendă (în total 5.000 de lei) pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (fapta din 20.01.2014).
De asemenea, în temeiul art. 335 alin. 2 C.pen cu aplicarea art. 61 C.pen. și 396 alin. 10 C.proc.pen., instanța va condamna pe inculpatul Carabină C.-G. la pedeapsa amenzii penale, stabilind un număr de 150 de zile-amendă și un cuantum de 30 lei pentru fiecare zi-amendă (în total 4.500 de lei) pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (fapta din 06.02.2014).
Inculpatul Carabină C.-G. a săvârșit cele două infracțiuni prin acțiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel că faptele se află în concurs real, potrivit art. 38 alin. 1 C.pen.
Dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. c) C.pen. prevăd că „În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.
Astfel, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. c) C.pen. cu aplicarea art. 38 C.pen., instanța va contopi pedeapsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5.000 de lei, sporită cu o treime din pedeapsa de 4.500 de lei (respectiv 1.500 lei), în total 6.500 de lei.
De asemenea, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. 1 C.pen. și art. 497 alin. C.proc.pen.
VII. Cheltuielile judiciare
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., instanța va obliga pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 335 alin. 2 C.pen cu aplicarea art. 61 C.pen. și 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul CARABINĂ C. G. (fiul lui R. și Nely, născut la 26.12.1994 în București, domiciliat în București, ., ., CNP -_) la pedeapsa amenzii penale, stabilind un număr de 200 de zile amendă și un cuantum de 25 lei pentru fiecare zi amendă (în total 5000 de lei) pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (fapta din 20.01.2014).
În temeiul art. 335 alin. 2 C.pen cu aplicarea art. 61 C.pen. și 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul CARABINĂ C. G. (fiul lui R. și Nely, născut la 26.12.1994 în București, domiciliat în București, ., .. 1, ., CNP -_) la pedeapsa amenzii penale, stabilind un număr de 150 de zile amendă și un cuantum de 30 lei pentru fiecare zi amendă (în total 4500 de lei) pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (fapta din 6.02.2014).
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. c C.pen. cu aplicarea art. 38 C.pen. contopește pedeapsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5000 de lei, sporită cu o treime din pedeapsa de 4500 de lei, în total 6500 de lei.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 alin. 1 C.pen. și art. 497 alin. C.pr.pen.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
Președinte,Grefier,
A. IuganAndreea D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./12.03.2015
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|








