Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1166/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1166/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1166
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. V. M., având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea consecutiv până la data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr._/P/2013 din 04.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, inc. T. V. M. a fost trimis în judecată în stare de libertate, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prevăzut de art. 335 alin.2 C.p
În fapt, s-a reținut prin actul de sesizare al instanței că, la data de 29.09.2012, inc. T. V. M. a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere în timp ce conducea autoturismul marca BMW nr._ pe . București și în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție în baza de date, a reieșit că acesta avea permisul de conducere suspendat încă din data de 04.05.2012.
Brigada poliției rutiere a comunicat faptul că inculpatul posedă permis de conducere categoria B, suspendat la data săvârșirii faptei.
În cursul urmăririi penale, s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarație făptuitor; declarații de inculpat; declarația martorului asistent Boarcaș E. C.; proces-verbal încheiat cu ocazia constatării infracțiunii.
În faza de cercetare judecătorească, a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar, cauza fiind soluționată în procedura simplificată prev. de art. 374 alin. 4 c.pp. În favoarea inculpatului, s-a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere. De asemenea, în cadrul probei cu înscrisuri, a fost depusă la dosar, fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 29.09.2012, inc. T. V. M. a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere în timp ce conducea autoturismul marca BMW nr._ pe . București și în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție în baza de date, a reieșit că acesta avea permisul de conducere suspendat încă din data de 04.05.2012.
Brigada poliției rutiere a comunicat faptul că inculpatul posedă permis de conducere categoria B, suspendat la data săvârșirii faptei.
În cursul judecății, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen., cerere admisă la termenul de judecată din 01.04.2015.
Situația de fapt a fost reținută prin corelarea declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului coroborate cu declarația martorului asistent Boarcaș E. C.; proces-verbal încheiat cu ocazia constatării infracțiunii.
Sub aspectul legii penale mai favorabile, instanța are în vedere faptul că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită sub imperiul V.c.p. – la 29.09.2012 și încadrată de către procuror potrivit dispozițiilor art. 335 alin. 2 N.c.p.
Independent de limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări pentru fapta de a conduce un vehicul cu permisul de conducere suspendat, instanța reține că inculpatul a săvârșit prezenta faptă în concurs real cu cea pentru care a fost condamnat definitiv prin s.pen. nr.644/07.11.2013 a Jud. Cornetu def. prin nerecurare la data de 18.11.2013, la 10 luni închisoare cu aplic. art. 86 ind. 1 Vc.p.
În aceste condiții, având în vedere că în speță, în urma anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare se aplică regulile de la concursul de infracțiuni, inculpatului îi sunt mai favorabile dispozițiile art. 33-34 V.c.p. decât ale art. 39 alin. 1 lit. b N.c.p.
Față de aceste considerente, instanța va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infr. prev. de art. 335 alin. 2 c.p. în infr. prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 N.c.p.
În drept, fapta inc. T. V. M., care la data de 29.09.2012, a condus autoturismul marca BMW nr._ pe . București și în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție în baza de date, a reieșit că avea permisul de conducere suspendat încă din data de 04.05.2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 N.c.p.
Sub aspectul laturii obiective, instanța reține că, potrivit art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, elementul material se regăsește în speță.
Astfel, în concret, inculpatul, la data de 29.09.2012, a condus autoturismul marca BMW nr._ – care se încadrează în definiția acordată la art. 6 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 noțiunii de „vehicul”, prin care se înțelege un „sistem mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări” - pe . sectorul 5 al Municipiului București – drum public, deși încă din data de 04.05.2012, inculpatul avea permisul reținut pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Urmarea imediată este dată de crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației rutiere, prin raportare la caracterul de infracțiune de pericol, iar nu de rezultat, al acestei fapte.
Cât privește legătura de cauzalitate, în cazul infracțiunilor de pericol, ca în speța de față, aceasta rezultă din însăși săvârșirea faptei,și este dovedită prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost comisă cu intenție indirectă, în sensul dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. b) Cod penal de la 1969, căci, deși inculpatul nu a urmărit producerea stării de pericol pentru cei implicați în circulația pe drumurile publice, a prevăzut și a acceptat totuși producerea unei astfel de urmări, lăsând-o pe seama hazardului, asumându-și faptul de a conduce autovehiculul pe drumurile publice, în ciuda suspendării exercitării dreptului său de a conduce. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța are în vedere înseși declarațiile inculpatului, date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, din care reiese că acesta a condus autoturismul cu pricina pe drumul public, deși avea cunoștință de suspendarea exercitării dreptului său de a conduce.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că acesta are antecedente penale, este integrat in societate, s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat, a fost sincer și a regretat comiterea faptei.
Totodată instanța, având în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului, la stabilirea pedepsei va avea în vedere dispozițiile art. 320 ind. 1 C.p.p. care stabilesc că acesta va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Pe de altă parte, instanța reține că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală în ceea ce privește respectarea regimului rutier, fiind condamnat anterior prin s.pen. nr.644/07.11.2013 a Jud. Cornetu def. prin nerecurare la data de 18.11.2013, la 10 luni închisoare cu aplic. art. 86 ind. 1 Vc.p., modalitate de individualizare care nu a asigurat îndeplinirea scopului pedepsei, fiind insuficientă în raport de perseverența infracțională în această materie a inculpatului.
În consecință, în baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 N.c.p. și art. 320 ind. 1 c.p.p. va condamna pe inc. T. V. M. la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 85 alin. 1 C.pen. va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin s.pen. nr.644/07.11.2013 a Jud. Cornetu def. prin nerecurare la data de 18.11.2013, pe care o va contopi cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând 1 an închisoare.
Face aplicarea art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza II și b C.pen.
În temeiul art.191 alin.2 C.proc.pen.,va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu P. M., în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 386 c.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infr. prev. de art. 335 alin. 2 c.p. în infr. prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 N.c.p.
În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 N.c.p. și art. 320 ind. 1 c.p.p. condamnă pe inc. T. V. M. ( născut la data de 21.01.1970, în București, fiul lui M. și T., CNP_, domiciliat în București,, . T., nr. 8, ., sector 5) la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 85 alin. 1 C.pen. anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin s.pen. nr.644/07.11.2013 a Jud. Cornetu def. prin nerecurare la data de 18.11.2013, pe care o contopește cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, rezultând 1 an închisoare.
Face aplicarea art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza II și b C.pen.
În temeiul art.191 alin.2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).
Onorariul apărătorului din oficiu P. M., în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerul Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.06.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








