Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1184/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1184/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA I PENALA

Dosar nr._

Sentința penală nr. 1184

Ședința publică de la 17 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. G.

GREFIER-C. C. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul B. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu G. V., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost înaintată declarația petentului prin care a arătat că nu dorește să fie prezentat la instanța. De asemenea a fost înaintată copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 88 din data de 14.10.2014 emis de Tribunalul Ialomița.

Având în vedere obiectul cauzei și că petentul se află în executarea unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Ialomița, la momentul formulării prezentei contestații se afla încarcerat în Penitenciarul Rahova, Instanța invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Apărătorul petentului, având cuvântul solicită admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită admiterea excepției și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale constată că:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 28.04.2015, sub nr._, contestatorul B. M. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii în a cărei executare se află.

În fapt, contestatorul a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și solicită aplicarea art. 4 noul C.p. potrivit noilor reglementări legale.

În drept, contestatorul a invocat disp. art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p.

Având în vedere pe de o parte că petentul execută mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 88 din data de 14.10.2014 emis de Tribunalul Ialomița și că la momentul formulării contestației, petentul se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, iar pe de altă parte disp. art. 597-598 C.p.p. potrivit cărora competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței in a carei circumscripție se află locul de deținere, în baza art. 598 Cp.p, va declina competența în favoarea Tribunalului București.

În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile MJ.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată din oficiu.

Declină competența de soluționarea a contestației la executare formulata de contestatorul B. M. (fiul lui A. și N., născut la data de 07.04.1957, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova) in favoarea Tribunalului București .

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. D.I.G.

Tehnored. CA

5ex/29.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1184/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI