Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 606/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 606/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 606

Ședința publică de la 01 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –D. I. G.

GREFIER-G. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a fost reprezentat de procuror I. N..

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. S., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, aflată în stare de detenție, reprezentat de apărător desemnat din oficiu T. G., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost înaintată declarația petentului prin care a arătat că nu își însușește prezenta contestație la executare. De asemenea au fost înaintate copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 798/2012 din data de 27.06.2013 emis de Tribunalul Tmiș, după care:.

Apărătorul petentului, având cuvântul solicită să se ia act de neînsușirea contestației.

Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de neînsușirea contestației.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale constată că:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 10.02.2015, sub nr._, contestatorul B. S. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii în a cărei executare se află.

Cererea nu a fost motivată în fapt..

În drept, contestatorul a invocat disp. art. 461 lit. d VC.p.p..

La termenul de judecată din data de 01.04.2015, petentul a înaintat o cerere prin care a învederat faptul că nu își însușește prezenta contestație la executare.

Instanța mai reține că prin decizia XXXIV din 6 noiembrie 2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: ”instanța investită cu soluționarea cererilor de amânare ori întreruperea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire sau contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează a se lua act de această manifestare de voință„

In consecință, Instanța urmează să ia act de neînsușirea contestației la executare de către contestatorul B. S..

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că prezenta contestație la executare nu a fost formulată de contestatorul B. S. (fiul lui L. și al lui D., născut la 14 aprilie 1994, CNP:_, deținut în Penitenciarul București Rahova)

Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 Ron va fi achitat din fondul Ministerul Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.

Președinte, Grefier,

Red. DGI

Tehnored. GV

5ex/06.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 606/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI