Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 427/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 427/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 427/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –E. A.
GREFIER -C. C.
Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul Z. M., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, reprezentat de avocat C. M., desemnat din oficiu, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-au atașat la dosar, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 74/2014 emis de Judecătoria B. și cererea petentului privind judecarea cauzei în lipsă conform art. 364 alin.4 cpp.
Instanța din oficiu, invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 5, având în vedere faptul că, la data formulării cererii, petentul era încarcerat în Penitenciarul Jilava și acordă cuvântul pe acest aspect.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4.
Apărătorul petentului formulează aceleași concluzii.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției de necompetență teritorială, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Carei la data 17.11.2014, sub dosar nr._ al, contestatorul – condamnat Z. M., în prezent deținut în Penitenciarul București Jilava, a formulat contestație la executare.
În fapt, contestatorul a solicitat aplicarea prevederilor art. 396 alin.10 C.pr.pen., ținând cont de faptul că judecata s-a făcut în condițiile art. 375 C.pr.pen. ( 320 ind.1 C.pr.pen.)., urmând ca instanța să constate că noul maxim al pedepsei este de 2 ani, exact cât a fost condamnat de Judecătoria Carei prin aplicarea art. 320 ind.1 C.pr.pen. anterior la un maxim de 3 ani. Astfel solicită reducerea pedepsei la 1 an și 4 luni.
În drept au fost invocate prevederile art. 23 din Lege 255/2013 rap. la art. 598 C.pr.pen.
Prin sentința penală nr. 10/16.01.2015, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Carei și în baza art. 50 C.proc.pen. cu ref. la art. 597 alin. (6) C.proc.pen. s-a declinat competența soluționării contestației la executare formulată de contestatorul – condamnat Z. M., deținut în Penitenciarul București Jilava, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2015, sub același număr.
La dosarul cauzei, s-au depus copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 74/2014 emis de Judecătoria B. și cererea petentului privind judecarea cauzei în lipsă conform art. 364 alin.4 cpp.
La primul termen de judecată, instanța din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 5, având în vedere faptul că, atât la data formulării cererii, cât și în prezent, petentul este încarcerat în Penitenciarul Jilava.
Asupra excepției de necompetență teritorială, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 595 Cod procedură penală „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal. (2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.”
Potrivit art. 23 Legea 255/2013, „(2) Cererile, contestatiile si sesizarile privind persoanele aflate in executarea pedepselor si a masurilor educative privative de libertate se solutioneaza de urgenta si cu precadere de catre instanta corespunzatoare in grad instantei de executare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, dupa caz, centrul educativ ori centrul de reeducare. Dispozitiile prezentului alineat se aplica si cererilor, contestatiilor si sesizarilor privind persoanele aflate in amanarea sau intreruperea executarii pedepselor sau a masurilor educative.”
În cauză, instanța de executare este Judecătoria B., iar locul de deținere este Penitenciarul Jilava, astfel că, potrivit dispozițiilor susmenționate Judecătoria Sector 4 București este competentă a soluționa cauza de față, fiind instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere
Pentru aceste considerente, în baza art.50 Cpp rap. la art.595 C.proc.pen. și art. 23 din Legea 255/2013 modif.prin OUG 116/2013 instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sector 5 București și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul Zoicăreanu M. (fiul lui P. și al lui N., născut la 14 Iulie 1974) – deținut în Penitenciarul București Jilava în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.03.2015
Președinte, Grefier,
Red.E.A./6 ex.
Tehnored. C.C. 09 Martie 2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 885/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 437/2015.... → |
|---|








