Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1208/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1208/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 1208
Ședința publică de la 19 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
GREFIER - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul Z. N. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, reprezentat de apărător din oficiu M. R., în substituirea apărătorului din oficiu M. M., care depune delegația de substituire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței că petentul a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că s-a înaintat o declarație a petentului prin care arată că nu a formulat prezenta contestație la executare și nu o menține.
Apărătorul din oficiu al petentului solicită să se ia act de declarația înaintată de petent.
Instanța, având în vedere că la termenul anterior petentul a înaintat o declarație prin care arată că a formulat prezenta contestație la executare și o menține, pune în vedere apărătorului din oficiu să pună concluzii și cu privire la fondul cauzei.
Apărătorul din oficiu al petentului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia dosarul.
Instanța, pentru a da posibilitate apărătorului din oficiu să studieze cauza, lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei a răspuns petentul, reprezentat de apărător din oficiu M. R., în substituirea apărătorului din oficiu M. M., care depune delegația de substituire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al petentului solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, respectiv modificarea pedepsei întrucât este prea mare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației la executare, ca inadmisibilă, având în vedere că limitele de pedeapsă nu se pot modifica pe calea contestației la executare, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.598 C.pr.pen. Totodată, solicită în baza art.283 alin.4 lit.n C.pr.pen. aplicarea unei amenzi judiciare, apreciind că petentul se face vinovat de săvârșirea abaterii de abuz de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor sale procesuale.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 07.04.2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția I Penală contestația formulată de condamnații B. R., D. C., Z. N. C., C. F. G., D. F., C. E., B. C., D. G., C. M., A. G., C. A., P. A. S. și C. V. împotriva mandatelor de executare emise într-un dosar în care susțin că au fost condamnați toți pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, apreciind ei că pedepsele ce le-au fost aplicate „sunt mult prea aspre în comparație cu fapta comisă”.
Prin sentința penală nr.678/28.04.2015 a Tribunalului București s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe condamnatul Z. N. C. și formarea prezentului dosar întrucât în urma verificărilor dispuse de judecător s-a constatat că acesta se află în stare de detenție la Penitenciarul Rahova și are de executat un mandat emise de Judecătoria sectorului 1 București, nicidecum de tribunal, pentru trafic de droguri.
Prin sentința penală nr.689/28.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2015, sub nr._ .
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: fișele privind mutările și situația juridică a petentului din baza de date informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor, adresa nr._/28.05.2015 emisă de Penitenciarul G., însoțită de declarația petentului prin care arată că își însușește contestația la executare, adresa nr._/28.05.2015 emisă de Penitenciarul G., însoțită de copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.6026/2014 din 17.02.2015 emis de Judecătoria Sectorului 4 București.
Analizând actele și documentele aflate la dosar instanța reține următoarele:
Petentul Z. N. C. se află încarcerat în Penitenciar G. în executarea unei pedepse rezultante de 3 ani, 2 luni și 4 zile aplicată prin sentința penală nr.913/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Cu privire la fondul cauzei instanța reține că, contestația la executare reprezintă procedeul jurisdicțional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale.
Potrivit art. 598 C.pr.pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus in executare o hotărâre care nu era definitiva;
b) când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Instanța constată că petentul arată că a fost condamnat la o pedeapsă mult prea aspră în raport de fapta comisă și mai multe aspecte le va prezenta în fața instanței de judecată (cu toate acestea a solicitat judecarea în lipsă).
Contestația la executare nu poate viza decât motivele prevăzute în mod limitativ de art. 598, iar eventualele cauze de micșorare a pedepsei trebuie să apară după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Instanța constată însă că motivul invocat de petent nu se numără printre cele indicate în mod limitativ de art. 598 C.pr.pen.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat Z. N. C..
Instanța, în temeiul art.283 alin.4 lit.n C.pr.pen. va aplica petentului T. I. amendă judiciară în cuantum de 500 lei, pentru exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale, având în vedere conduita petentului de la prezentul termen precum și faptul că pentru termenul de judecată din 02.06.2015 petentul a înaintat o declarație prin care arată că a formulat prezenta contestație la executare și o menține, iar pentru termenul de astăzi, același petent a înaintat o altă declarație prin care arată că nu a formulat prezenta contestație la executare și nu o menține.
Astfel instanța constată o evidentă rea credință din partea petentului. În cererile sale acesta nu invocă vreun motiv concret de contestație la executare ci pur și simplu dorește reducerea pedepsei
Toate aceste cereri ale petentului presupun pe de o parte cheltuieli financiare care raportat la obiectul lor nu se justifică, iar pe de altă parte sunt de natură a mări fără rost numărul de cauze aflate pe rolul instanței de judecată.
Totodată, instanța va emite adresă către Penitenciarul G. pentru ca, conduita petentului să fie avută în vedere la individualizarea regimului de executare a pedepsei precum și la examinarea unei eventuale cereri de liberare condiționată.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga petentul la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei va rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă contestație la executare formulată de petentul condamnat Z. N. C. (fiul lui C. și M., ns. la data de 26.06.1987, C.N.P._, deținut în Penitenciarul G.).
În temeiul art. 283 alin. 4 lit. n c.pr.pen aplică petentului amendă judiciară în cuantum de 500 de lei pentru exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale.
Se emite adresă către Penitenciarul G. pentru ca conduita petentului să fie avută în vedere la individualizarea regimului de executare a pedepsei precum și la examinarea unei eventuale cereri de liberare condiționată.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile MJ.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare în ceea ce privește contestația la executare.
Cu cerere de anulare sau reducere în termen de 10 zile de la comunicare cu privire la amenda judiciară.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2015.
Președinte,Grefier,
A. IuganAndreea D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./22.06.2015
SECȚIA I PENALĂ București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4 Tel. 319.51.80, 319.51.81, 319.51.83 Fax._; http://www.portal.just.ro, e-mail:_ Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891 |
DOSAR PENAL NR._
DATA EMITERII: . .2015
CĂTRE
PENITENCIARUL G.
Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 1208/19.06.2015 pronunțată de Judecătoriei Sectorului 5 s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 500 lei petentului Z. N. C. (fiul lui I. și Rădița, ns. la data de 19.01.1983, C.N.P._, deținut în Penitenciarul Rahova) pentru săvârșirea abaterii judiciare prev. de art.283 alin.4 lit.n C.pr.pen., respectiv abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, urmând ca acest aspect să fie avut în vedere la individualizarea regimului de executare a pedepsei precum și la examinarea unei eventuale cereri de liberare condiționată.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. I. A. D.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2131/2015.... → |
|---|








