Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2133/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2133/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Sentința penală nr. 2133

Ședința publică de la 27 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. I.

GREFIER - A. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul C. P., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la locul de detenție al petentului.

Instanța, constatând că în cauză nu a fost desemnat niciun apărător din oficiu și având în vedere că în cauză asistența judiciară este obligatorie, dispune desemnarea unui apărător din oficiu în persoana domnului avocat C. O. și lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate apărătorului din oficiu să studieze dosarul.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător din oficiu C. O., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la locul de detenție al petentului.

Instanța, în temeiul disp. art.356 al.2 C.pr.pen., permite apărătorului din oficiu să ia legătura cu petentul.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Astfel, arată că petentul a executat fracția minimă prevăzută de lege, a participat la cursuri, are un număr de 112 zile câștigate ca urmare a muncii prestate, pe perioada executării pedepsei a păstrat legătura cu familia. În subsidiar, solicită reducerea termenului de reiterare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de liberare condiționată, ca neîntemeiată, având în vedere că petentul are antecedente penale, pe perioada executării pedepsei a fost sancționat disciplinar de 4 ori, nu a fost recompensat.

Apărătorul petentului arată că antecedentele penale ale petentului trebuie avute în vedere la momentul condamnării.

Petentul, personal, arată că a executat fracția minimă prevăzută de lege, a muncit pe perioada executării pedepsei, a participat la cursuri, nu prezintă pericol public. Solicită admiterea cererii și liberarea sa condiționată pentru a fi alături de familia sa, cu atât mai mult cu cât are un văr care este grav bolnav.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

1. Actul de sesizare. Prin sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2015 sub nr._, s-a propus amânarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.46/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a condamnatului C. P. – deținut în Penitenciarul București-Rahova.

În motivarea acestei propuneri, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a arătat că la luarea deciziei de liberare condiționată a acestuia trebuie avute în vedere că pe perioada executării pedepsei petentul a fost sancționat disciplinar de 4 ori, ultima sancțiune fiind aplicată la data de 20.04.2015, niciuna dintre sancțiuni nefiind ridicată până în prezent, astfel că scopul pedepsei nu a fost atins.

2. Probatoriul. În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au atașat la dosar procesul-verbal nr.39/2015 al comisiei, caracterizarea întocmită de conducerea penitenciarului, fișa de cazier judiciar.

3. Situația de fapt. Instanța reține că persoana condamnată C. P. – cu antecedente penale - se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.46/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă. Astfel, prin sentința penală nr. 46/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Executarea pedepsei a început la data de 08.04.2014 și urmează să expire la data de 28.12.2015, petentul executând pedeapsa în regim închis.

De asemenea, instanța reține că petentul a lucrat în penitenciar, considerându-i-se executate 35 zile închisoare ca urmare a muncii prestate, în perioada detenției nefiind niciodată recompensat, fiind sancționat disciplinar de 4 ori, ultima sancțiune fiind aplicată la data de 20.04.2015, niciuna dintre sancțiuni nefiind ridicată până în prezent.

4. Legea aplicabilă

Cu privire la legea aplicabilă prezentei cauze instanța urmează a avea în vedere că prin decizia nr. 214 din 16 iunie 1997 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 140/1996 care înăspreau condițiile privind acordarea liberării condiționate și care totodată urmau a se aplica și pentru condamnările aplicate anterior intrării în vigoare a legii.

Astfel în considerentele deciziei se arată că aceste prevederi referitoare la incidența legii penale în raport cu faptele săvârșite anterior intrării în vigoare sunt însă în vădită contradicție cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și cu prevederile art. 13 din Codul penal, care consacra principiul legii mai favorabile în cazul situațiilor tranzitorii în succesiunea legilor penale. Incidența dispozițiilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea și completarea Codului penal, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernata de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, care, consfințind regula ca legea dispune numai pentru viitor, admit ca unica excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul sau, cat și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate.

Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește, dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viața sau a pedepsei închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifica instituția liberării condiționat, face ca determinarea legii aplicabile să se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 13 alin. 1 din Codul penal, independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă.

Din compararea celor două texte de lege rezultă că legea mai favorabilă în ceea ce privește liberarea condiționată este reprezentată de Codul Penal din 1969, noul Cod Penal introducând o . condiții suplimentare cum sunt de exemplu cele privind acoperirea prejudiciului, regimul în executarea căruia se află condamnatul.

Având în vedere aceste considerente instanța va examina prezenta cerere prin raportare la dispozițiile art. 59 din Codul Penal din 1969.

Potrivit acestui text de lege după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

5.Considerente juridice. Analizând condițiile necesare liberării condiționate prevăzute de art.59 alin.1 C. pen., instanța constată în primul rând că până la data de 28.09.2015 petentul a executat în total 675 zile (35 zile fiind considerate ca executate pe baza muncii prestate, iar 101 zile arest preventiv) din cele 731 zile pe care le avea de executat, iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuia să execute cel puțin 2/3 din pedeapsă, reprezentând 487 zile. În consecință, instanța reține că în prezent petentul a executat fracțiunea corespunzătoare din pedeapsă pentru a putea beneficia de liberarea condiționată, acesta executând 2/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare.

Prin urmare, prima condiție a liberării condiționate este îndeplinită, deoarece condamnatul a executat 2/3 din pedeapsă.

Articolul 59 C.pen. din 1969 impune, pe lângă executarea unei fracții de pedeapsă și îndeplinirea și a altor trei condiții cumulative: stăruința în muncă, disciplina și dovezile temeinice de îndreptare.

Liberarea condiționată nu se aplică în mod automat după executarea fracțiunii de pedeapsa prevăzută de lege, ci numai dacă instanța, care judecă dosarul își creează convingerea, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.

Din caracterizarea petentului reiese că în perioada executării pedepsei, acesta a desfășurat periodic activități lucrative, a participat la activități educaționale, activități de culturalizare și activități moral-religioase și sportive..

Instanța constată că acesta nu a fost recompensat niciodată a fost sancționat disciplinar de 4 ori, ultima sancțiune fiind aplicată la data de 20.04.2015, niciuna dintre sancțiuni nefiind ridicată până în prezent.

Astfel, se observă că petentul nu a dovedit în nici un mod faptul că s-ar fi îndreptat, că scopul educativ al pedepsei se poate realiza și prin lăsarea sa în libertate.

Instanța urmează a avea în vedere și antecedentele penale ale petentului, acesta fiind anterior condamnat pentru o infracțiune de aceeași natură cu cea pentru care se afla în prezent încarcerat. Chiar dacă în literatura de specialitate s-a subliniat ca antecedentele penale nu constituie un impediment la acordarea liberării condiționate, este unanim acceptat că nici nu se poate face abstracție de existența acestora. Cum legea nu impune obligații cărora nu le-ar atribui vreo eficiență, rezultă că și acesteia trebuie să i se recunoască o pondere ce nu poate fi minimalizată în acordarea liberării condiționate. Este relevantă, din acest punct de vedere, măsura în care antecedentele penale reflectă o potențialitate criminogenă, neputând fi ignorate atunci când se fac aprecieri cu privire la existența premiselor că persoana condamnată să se îndrepte, nici gravitatea infracțiunilor săvârșite în trecut, nici natura omogenă sau eterogenă a acestor infracțiuni, nici intervalul de timp scurs între săvârșirea lor, nici condițiile în care ele au fost comise.

Din aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. P..

Instanța nu va stabili un termen de reanalizare a situației petentului, apreciind că raportat la perioada scurtă de timp rămasă până la executarea în totalitate a pedepsei, nu ar exista posibilitatea unei modificări substanțiale în conduita acestuia.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga petentul la plata sumei de 350 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va rămâne în sarcina statului, fiind avansat din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. P. (fiul lui G. C. și M., ns. la data de 04.04.1987, CNP_, deținut în Penitenciarul București-Rahova).

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 350 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București). Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei urmează a rămâne în sarcina statului, fiind avansat din fondurile MJ.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.

Președinte,Grefier,

A. IuganAndreea D.

Red. A.I./tehnored.A.D.

6 ex./29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2133/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI