Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1029/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1029/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA I PENALA
Dosar nr._
Sentința penală nr. 1029
Ședința publică de la 04 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. I. G.
GREFIER- C. C. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul D. I. și partea civilă P. C. C., având ca obiect infracțiunea de furt calificat.
Dezbaterile au avut loc în ședința nepublică din data de 03 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, pentru a putea delibera, a amânat pronunțarea până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 7960/P/2014, întocmit la data de 19.01.2015 de P. de pe lângă Judecătoria sector 5 București și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.01.2015 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 al.1- art.229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b C.p., cu aplic, art.41 al.1 C.p.
În fapt, s-a reținut că: În noaptea de 20/21.07.2014, în intervalul orar 03.00 – 05.00, inculpatul D. I. după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice în zona Prelungirea G., s-a deplasat prin cartier pentru a ajunge la imobilul unde locuia la acel moment fără forme legale, situat în Calea Griviței nr. 47-49, sector 1.
La un moment dat, s-a oprit în . 5, unde, constatând că balconul imobilului situat la nr. 75F este facil de escaladat, a sărit din stradă în balcon și apoi a pătruns pe ușa, lăsată neasigurată, în locuința persoanei vătămate (. class="Corptext2"> Din dormitor a sustras două telefoane lăsate la încărcat pe noptieră aflată la capătul patului unde se odihnea persoana vătămată, precum și două bancnote de 50 lei dintr-un portofel pe care l-a abandonat în balcon, iar dintr-o geantă aflată în sufragerie a sustras suma de 8 lei, apoi a părăsit locul faptei prin același loc pe unde intrase și s-a deplasat la imobilul în care locuia fără forme legale. Cele două telefoane sustrase au fost valorificate de către inculpat în zilele următoare, până la declanșarea cercetărilor.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea penală persoanei vătămate P. C. C., raportul de constatare criminalistică nr._/10.09.2014, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, proces verbal de exploatare a datelor obținute în baza listingurilor solicitate, declarații inculpat D. I.,
Prin încheierea din 26.12.2014 pronunțată în dosarul nr._/302/2014 al Judecătoriei Sector 5 București s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. I. pentru 30 de zile de la 26.12.2014 la 24.01.2015. Măsura a fost menținută prin încheierea din data de 21.01.2015 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._ /2014/a1. Măsura a fost menținută prin încheierea din data de 16.02.2015 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._ /2014/a2. Măsura a fost menținută prin încheierea din data de 13.03.2015 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._ /2014. Măsura a fost menținută prin încheierea din data de 06.05.2015 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._ /2014.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul D. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. De asemenea a fost audiată persoana vătămată cu privire la împăcarea sa cu inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situația de fapt:
În noaptea de 20/21.07.2014, în intervalul orar 03.00 – 05.00, inculpatul D. I. după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice în zona Prelungirea G., s-a deplasat prin cartier pentru a ajunge la imobilul unde locuia la acel moment fără forme legale, situat în Calea Griviței nr. 47-49, sector 1.
La un moment dat, s-a oprit în . 5, unde, constatând că balconul imobilului situat la nr. 75F este facil de escaladat, a sărit din stradă în balcon și apoi a pătruns pe ușa, lăsată neasigurată, în locuința persoanei vătămate (. class="Corptext2"> Din dormitor a sustras două telefoane lăsate la încărcat pe noptieră aflată la capătul patului unde se odihnea persoana vătămată, precum și două bancnote de 50 lei dintr-un portofel pe care l-a abandonat în balcon, iar dintr-o geantă aflată în sufragerie a sustras suma de 8 lei, apoi a părăsit locul faptei prin același loc pe unde intrase și s-a deplasat la imobilul în care locuia fără forme legale. Cele două telefoane sustrase au fost valorificate de către inculpat în zilele următoare, până la declanșarea cercetărilor.
La termenul de judecată din data de 03.06.2015, inculpatul a depus la dosar acordul de mediere încheiat intre inculpatul D. I. și persoana vătămată P. C. C. în baza contractului de mediere nr.1 din 15.05.2015 in care s-a consemnat că părțile sunt de acord cu stingerea litigiului pe cale amiabilă și că prejudiciul in valoare de 1300 lei a fost recuperat.
În cauză, se constată că inculpatul Dimcă I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1-229 alin. 2 lit. b si d Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal pentru acre poate interveni împăcarea părților in conformitate cu art.231 c.pen și că a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legate după citirea actului de sesizare.
Fața de cele ce preced, In baza art.396 alin.6 C.pr.pen rap. la art.16 alin.1 lit.g C.pr.pen încetează procesul penal față de inculpatul D. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev și ped de art.228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d alin.2 lit.b C.pen cu aplicarea art.41 C.pen .
În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va constată încetata de drept măsura arestului preventiv luată față de inculpat .
În baza art.399 alin.2 C.pr.pen va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului D. I. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.109/UP/26.12.2014 emis de Judecătoria Sector 5 București, dacă nu este arestat în altă cauză.
Va constata că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 26.12.2014 la zi.
Va lua act că prejudiciul cauzat părții civile P. C. C. a fost acoperit prin achitarea contravalorii bunurilor sustrase
În baza art. 274 alin. 1 pct.2 lit.c C..p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
1.In baza art.396 alin.6 C.pr.pen rap. la art.16 alin.1 lit.g C.pr.pen încetează procesul penal față de inculpatul D. I. (fiul lui M. și A., născut la data de 18.11.1991 în corn. Adunații C., jud. G., domiciliat în București, ., Sector 1, f.f.l. în București, ., nr.24, Sector 2, posesor al CIP ., nr._, CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev și ped de art.228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d alin.2 lit.b C.pen cu aplicarea art.41 C.pen .
În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. constată încetată de drept măsura arestului preventiv luată față de inculpat .
În baza art.399 alin.2 C.pr.pen dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului D. I. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.109/UP/26.12.2014 emis de Judecătoria Sector 5 București, dacă nu este arestat în altă cauză.
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 26.12.2014 la zi.
Ia act că prejudiciul cauzat părții civile P. C. C. a fost acoperit prin achitarea contravalorii bunurilor sustrase
În baza art. 274 alin. 1 pct.2 lit.c C..p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2015
Președinte,Grefier,
Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.
5 ex./19.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 998/2015.... → |
|---|








