Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 2524/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2524/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 2524
Ședința publică de la 08 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
GREFIER – A. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a fost reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul P. P. P. și pe intimatul Penitenciarul R., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, petentul fiind reprezentat de avocat din oficiu N. M., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că petentul a refuzat expertizarea; de asemenea, învederează că petentul a înaintat o cerere prin intermediul personalului însărcinat cu paza și escortarea deținuților prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, având în vedere că petentul a refuzat să se supună expertizei medico-legale.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Actul de sesizare. La data de 04.09.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București cererea petentului condamnat P. P. P. de întrerupere din motive medicale a executării pedepsei de 4 ani închisoare.
În motivarea cererii, petentul a arătat că are probleme la ficat, urmând să depună acte medicale în fața instanței.
În drept au fost invocate disp. art.589 alin. 1 lit.a C.pr.pen.
La solicitarea judecătorului delegat la executări penale, administrația locului de deținere, Penitenciarul București-R., a comunicat o declarație a petentului prin care acesta a arătat că a formulat prezenta cerere, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.492/2014 emis de Judecătoria Sectorului 5 București, copia sentinței penale nr.351/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, precum și caracterizarea petentului. De asemenea, a fost sesizat Institutul Național de Medicină Legală în vederea efectuării unei expertize medico-legale care să stabilească dacă bolile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, dacă fac imposibilă executarea pedepsei, sau dacă specificul bolilor permite tratarea acestora, cu asigurarea pazei permanente, în rețeaua Ministerului Sănătății.
Prin adresa nr. A_ din 26.10.2015, Institutul Național de Medicină Legală a comunicat că petentul-condamnat a refuzat efectuarea expertizei medico-legale.
În aceste condiții, în cauză s-a dispus, în conformitate cu disp. art. 591 alin. 2 teza finală C.pr.pen., la care face trimitere și art. 592 alin. 2 C.pr.pen., fixarea unui termen de judecată în ședință publică, în vederea soluționării, în condiții de oralitate și contradictorialitate, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată.
Situația de fapt. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul se află în executare pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 351/13.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin decizia penală nr.315/C/18.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.
Considerente juridice. În ceea ce privește norma legală aplicabilă, instanța constată legea procedurală este de imediată aplicare, urmând ca cererea de întrerupere a executării pedepsei să fie analizată prin prisma disp. art.592 rap. la art.589 alin.1 lit.a C.proc.pen., texte legale ce reiau în mod asemănător vechea reglementare.
Instanța constată, în raport de probele administrate în cauză, că nu s-a făcut dovada existenței unei boli grave care să facă imposibilă executarea imediată a pedepsei. Astfel, potrivit disp. art.589. – "(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri: a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;;(…)".
În acest sens, se reține că petentul a refuzat la data de 21.10.2015 efectuarea raportului de expertiză medico-legală.
Instanța constată că datorită culpei petentului care a refuzat să se supună investigațiilor medicale, nu se poate stabili dacă în mod real acesta suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei
Din aceste considerente instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul P. P. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul P. P. P. (fiul lui G. și M., ns. la data de 15.09.1993, CNP_, deținut în Penitenciarul București-R.).
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei urmează a se avansa din fondurile MJ.
Cu drept de contestație in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică, azi, 8.12.2015.
Președinte, Grefier,
A. I. A. D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./11.12.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2482/2015.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








