Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr.
Ședința publică de la 24 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
Grefier - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul F. J., având ca obiect redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, reprezentat de apărător din oficiu Belchiță M., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/24.03.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței că au fost depuse relațiile solicitate de la locul de detenție al petentului.
Instanța invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, având în vedere că petentul solicită redeschiderea procesului penal.
Apărătorul din oficiu al petentului arată că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze prezenta cerere, în condițiile în care petentul a indicat că solicită redeschiderea procesului penal ce a făcut obiectul dosarului nr._/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2015, sub nr._, petentul F. J. a solicitat redeschiderea procesului penal întrucât a fost judecat în lipsă.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost judecat în lipsă, fiind încălcate disp. art.364 alin.1 C.pr.pen. care prevede că judecata unei cauze nu se poate face decât în prezența inculpatului, aducerea inculpatului aflat în stare de deținere fiind obligatorie. De asemenea, petentul a mai arătat că nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă la termenul din 15.12.2014.
În drept, au fost invocate disp. art.466-470 C.pr.pen.
La dosarul cauzei a fost înaintată prin adresa nr.E_/PBBN/27.02.2015 emisă de Penitenciarul Bistrița, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1951/2013 din data de 07.02.2014 emis de Judecătoria Bistrița.
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, cu privire la care a rămas în pronunțare și pe care, analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.1881/18.11.2013 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin decizia penală nr.42/06.02.2014 a Curții de Apel Cluj, petentul a fost condamnat la 1 an închisoare în baza art. 291 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 și art. 37 lit. a C.pen. din 1969, fapta săvârșită în cursul anului 2009, în baza art. 86 ind. 4 C.pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.908/2006 a Judecătoriei Bistrița, petentul urmând să execute 4 ani închisoare.
În baza acestei sentințe penale a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1951/2013 din data de 07.02.2014.
Prin sentința penală nr.2799/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, sentință ce nu este definitivă la acest moment, în baza art. 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen. s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul F. J. împotriva sentinței penale nr.1881/18.11.2013 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin decizia penală nr. 42/06.02.2014 a Curții de Apel Cluj. S-au repus în individualitatea lor pedepsele cumulate în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1881/18.11.2013 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin decizia penală nr. 42/06.02.2014 a Curții de Apel Cluj, respectiv: 1 an închisoare aplicată în baza art. 291 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 și art. 37 lit. a C.pen. din 1969 și pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 908/2006 a Judecătoriei Bistrița pentru care s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării. S-a constatat că infracțiunea prev. de art. 291 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 (în cursul anului 2009) a fost săvârșită în concurs de infracțiuni cu infracțiunea prev. de art. 215 alin. 4 C.pen. din 1969 (sept. - oct. 2002) pentru care petentul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării prin sentința penală nr. 908/13.06.2006 a Judecătoriei Bistrița, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 879/23.10.2014 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus înlăturarea dispoziției privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării. În baza art. 86 ind. 5 C.pen. din 1969 s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 908/13.06.2006 a Judecătoriei Bistrița, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 879/23.10.2014 a Curții de Apel Cluj și în baza art. 36, art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen. din 1969 cu aplic. art. 5 cod penal și art. 10 Legea 187/2012 s-a contopit această pedeapsa cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1881/18.11.2013 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin decizia penală nr. 42/06.02.2014 a Curții de Apel Cluj, petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a făcut aplic. art. 71, 64 lit. a, b teza II C.pen. din 1969. În baza art. 72 cod penal s-a dedus detenția de la 14.02.2014 la zi. S-a dispus anularea mandatului de executare emis pentru pedepsele contopite și emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită mai sus, la rămânerea definitivă a prezentei.
Potrivit dispozițiilor art. 467 alin. 1 Cod procedură Penală, Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulata de catre persoana judecata in lipsa si se adreseaza instantei care a judecat cauza in lipsa, fie in prima instanta, fie in apel.
Instanța reține că petentul a fost judecat în primă instanță de Judecătoria Bistrița. Faptul că acesta invocă în cuprinsul cererii un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, nu este de natură a conduce la concluzia că această instanță este competentă, în condițiile în care raportat la denumirea cererii și la conținutul acesteia este evident că acesta solicită redeschiderea procesului penal și rejudecarea cauzei sale deoarece judecata s-a făcut în lipsa sa.
Din aceste considerente în temeiul art.47 alin.1, art.50 rap. la art.598 C.proc.pen., admite excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii având ca obiect redeschiderea procesului penal formulată de petentul-condamnat F. J. (în favoarea Judecătoriei Bistrița.
În temeiul art. 275 alin. 3 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei urmează a fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.47 alin.1, art.50 rap. la art.598 C.proc.pen., admite excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii având ca obiect redeschiderea procesului penal formulată de petentul-condamnat F. J. (fiul lui I. și M., ns. la data de 21.03.1981, C.N.P._, deținut în Penitenciarul Bistrița) în favoarea Judecătoriei Bistrița.
În temeiul art. 275 alin. 3 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei urmează a fi avansat din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.03.2015.
Președinte,Grefier,
A. IuganAndreea D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./25.03.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 263/2015.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








