Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 626/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 626/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI-SECTIA I PENALA

Sentinta penala nr.626

Ședința publică din data de 06 04 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. R.

GREFIER - I. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGA JUDECATORIA SECTOR 5 A FOST REPREZENTAT PRIN PROCUROR D. A.

Pe rol soluționarea procesului penal privind pe inculpatul B. I. V., parte vatamata M. L. G. avînd ca obiect săvîrșirea infrac.prev.de art.233-234 Cp.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, personal și asistata de avocat din oficiu, D. L., cu imputernicire avocatiala la dosarul cauzei, partea vatamata personal.

Procedura legal indeplinita.

S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de ședinta, dupa care,

Instanta procedeaza la audierea partii vatamate, pe aspectul constituirii de parte civila, a carei declaratie este consemnata si depusa la dosarul cauzei.

Instanta, aduce la cunostinta inculpatului drepturile prev.de art.83, art.108 al.1,2, 374 al.2 Cpp.

Instanta da citire actului de sesizare a instantei respectiv rechizitoriul emis in cauza.

Instanta procedeaza la audierea inculpatului, a carui declaratie este consemnata si depusa la dosarul cauzei.

Instanta pune in discutie cererea de soluționare a cauzei în procedura prev. de disp.art.374 al.4 c.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu aplicarea disp. art.374 al.4 Cpp.

Aparatorul inculpatului este de acord cu aplicarea disp. art.374 al.4 Cpp.

Deliberind, instanta, avind in vedere declaratia inculpatului care arata ca recunoaste situația de fapt descrisă în actul de sesizare si doreste ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale admite cererea inculpatului de soluționare a cauzei în procedura prevăzută de art.374 al.4 Cpp.

Instanta acorda cuvintul pe probe.

Inculpatul, prin avocat, arata ca nu solicita probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în baza art.387 și urm. cod procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea situației de fapt, reținută prin rechizitoriu, solicită, in baza art.233 -234 al.1 lit.d Cp cu apl.art.41 al.1, cu apl.art.396 al.10 Cp condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii in regim de detentie, revocarea beneficiului liberarii conditionate pentru restul neexecutat din s.p.1235/2010 a Judecatoriei C., cu aplicarea art.43 al.1 Cp, cumularea cu pedeapsa ce se va stabili, aplicarea art.65 al.1 Cp, art.66 al.1 lit.ab Cp, mentinerea starii de arest, deducerea perioadei executate, confiscarea sumei de 5 lei de la inculpat, instanta sa ia act ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecata.

Partea vatamata arata ca este de acord cu parchetul.

Aparatorul inculpatului arata ca inculpatul a recunoscut, a regretat, solicita aplicarea art.374 al.4, art.375, art.396 al.10, reducerea cu 1/3 a pedepsei aplicate, apreciaza ca lege favorabila Codul penal vechi 1969, solicita contopirea cu restul neexecutabil, aplicarea art.72 Cp, art.74 al.1 lit.c Cp, a avut un comportament sincer, instanta sa retina circumstantele atenuante prev.de art.76 Cp, deducerea perioadei executate de la 19 01 2015 la zi, starea de sanatate a inculpatului, prejudiciul a fost recuperat.

Inculpatul, personal avind ultimul cuvint, arata ca regreta savirsirea faptei, a recunoscut, solicita o pedeapsa mai mica.

INSTANTA

Prin rechizitoriul din 10 02 2015 dat în dosarul nr.612/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul B. I. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 233 al.1-art.234 al.1 lit.d Cp cu.art.41 al.1 Cp.

S-a reținut in fapt prin actul de sesizare a instanței că în noaptea de 17.01.2015, în jurul orelor 22.50, inculpatul B. I. V. însoțit de numiții B. D. I. și T. G., se aflau pe . în care, în dreptul blocului 78, sect. 5, a smuls prin violență geanta de pe umărul persoanei vătămate M. L. G., rupându-i breteaua, după care au fugit pe ..

În cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă:

proces-verbal de depistare din data de 17.01.2015

- proces verbal de cercetare la fața locului;

- planșă foto;

- declarațiile inculpatului, B. I. V.;

- declarație persoană vătămată M. L.-G.;

- declarații martor T. G. M.;

- declarație martor B. D. I.;

- declarație de martor M. G. S.;

- dovezi de predare bunuri

- proces verbal de investigații privind portofelul din geanta pers. vătămate și planșa fotografică aferentă.

-fisa cazier inculpat

Prin Încheierea judecătorului de cameră preliminară din 16 03 2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

La termenul din 06 04 2015 instanta a admis cererea inculpatului de soluționare a cauzei în procedura prev. de art.374 al.4 Cpp.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

În noaptea de 17.01.2015, în jurul orelor 22.50, inculpatul B. I. V. însoțit de numiții B. D. I. și T. G., se aflau pe . în care, în dreptul blocului 78, sect. 5, inculpatul a smuls prin violență geanta de pe umărul persoanei vătămate M. L. G., rupându-i breteaua, după care au fugit pe .. Persoana vătămată a țipat după ajutor și i-a urmărit câțiva metri după care a renunțat, întrucât i-a fost frică să-i urmărească pe întuneric. Cei trei indivizi au fost văzuți de către o patrulă de poliție în momentul în care unul dintre ei a aruncat un obiect printre mașinile parcate în zonă. Organele de poliție au procedat la urmărirea inculpatului și a numiților B. D. I. și T. G., care s-au urcat în autobuzul liniei RATB 117, fiind interceptați la coborâre în . la secția de poliție.

Cele reținute mai sus rezultă din procesul verbal încheiat de organele de poliție (fila 21dup) cu ocazia depistării și legitimării celor trei în stația de RATB Amurgului. Totodată, aceștia au fost suspuși unui control corporal sumar, asupra lor găsindu-se mai multor bunuri printre care, un portofel negru având în el un card RATB, și suma de 67 de lei. Cu această ocazie s-a procedat la audierea celor trei, numiții B. D. I. și T. G. M. declarând că B. I. V. i-a smuls geanta persoanei vătămate, fără ca aceștia să îi fi acordat vreun ajutor în acest sens.

De asemenea, din procesul verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia deplasării la fața locului în vederea identificării genții care i-a fost sustrasă persoanei vătămate, instanța reține că în parcarea din Calea Ferentari, aferentă . unui autoturism, marca Dacia L., a fost găsit un portofel din piele de culoare maro, în interiorul cărora au fost găsite mai multe bunuri, printre care un CI pe numele M. L. G. și suma de 67,15 lei.

Situația de fapt reținută mai sus, este susținută, de cele consemnate de către organele de poliție în procesul - verbal de cercetare la fața locului, în care se consemnează că persoana vătămată a condus echipajul de poliție pe .. 4, în fața .-a indicat acestora locul din care inculpatul i-a sustras geanta, precum și direcția în care cei trei au fugit, respectiv . fața locului a fost identificată breteaua de la geanta persoanei vătămate, pe care aceasta susține că a abandonat-o după ce i-a fost sustrasă geanta.

Martorii G. M. și B. D. I. au declarat că s-au întâlnit cu inculpatul B. I. V. la mall-ul din . luat hotărârea să se deplaseze în cartierul S.. Ulterior, aceștia l-au auzit pe inculpatul B. I.-V. spunând că dorește să meargă pe jos pentru a întâlni o persoană de sex feminin de la care să sustragă o geantă pentru a face rost de bani, însă cei doi nu au luat în serios spusele acestuia. Astfel, în jurul orelor 22.50, în timp ce se aflau pe . doi martori, l-au văzut pe inculpat cum încerca să sustragă o geantă de la o femeie în vârstă de aproximativ 30-35 de ani. Când s-au întors spre inculpat au observat că femeia era căzută, iar acesta continua să tragă de geanta persoanei vătămate, până în momentul în care bareta genții a cedat și s-a rupt. Ulterior acestui moment cei trei au fugit, iar în timp ce alergau l-au văzut pe inculpat scotocind prin geantă, iar după ce a introdus suma de 10 lei în buzunar a aruncat geanta într-o parcare, după care s-au urcat în autobuz fiind opriți de organele de poliție și conduși la secție.

Martorul M. G. S., soțul persoanei vătămate, a declarat că în noaptea de 17/18.01.2015, în jurul orelor 22.45, soția sa a sosit de acasă și i-a spus că în urmă cu aproximativ 15 minute pe .-a întâlnit cu trei indivizi necunoscuți, iar unul dintre ei i-a sustras geanta. Martorul a plecat spre acea zonă să caute geanta, moment în s-a întâlnit cu o patrulă de poliție care staționa în spatele . Calea Ferentari nr. 11, sect. 5, iar când s-a apropiat polițiștii i-au arătat o geantă pe care acesta a recunoscut-o ca fiind a soției sale.

Inculpatul B. I.-V., a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.

În drept, fapta inculpatului B. I. V., care, în noapte de 17.01.2015, în jurul orelor 22.50, în timp ce se afla pe . dreptul ., prin violență i-a sustras prin violență geanta de pe umăr persoanei vătămate M. L. G., după care a fugit pe . elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. faptă, prev. de art. 233 alin. 1 C.p. rap la art. 234 alin. 1 lit. d C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 din C.pen.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere limitele reduse cu 1/3 ale pedepsei ca urmare a aplicării art .396 alin. 10 c.p.p., natura și pericolul social concret al faptei, modalitatea de săvârșire, urmarea acesteia, atitudinea sinceră a inculpatului, starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, astfel

În baza art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. d cod penal cu apl. art. 41 alin. 1 cod penal și art. 396 alin. 10 c.p.p.va condamna pe inculpatul B. I. V. la 4 ani închisoare.

În baza art. 104 cod penal va dispune revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul neexecutat de 326 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin s.p. 1444/2008 a Judecătoriei G., în baza art. 43 alin. 1 cod penal va adauga restul neexecutat de 326 zile închisoare la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa 4 ani 326 zile închisoare.

În baza art. 67 alin. 2 cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

Va face apl. art. 65, art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 399 cod procedură penală va menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 72 cod penal va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 18.01.2015 la zi.

Va lua act că persoana vătămată M. L. G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 112 lit. e cod penal va confisca de la inculpat suma de 5 lei, sustrasă din portofelul persoanei vătămate și nerestituită.

În baza art. 274 alin. 1 c.p.p.. va obliga inculpatul la 750 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocat oficiu 400 lei se vor avansa din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. d cod penal cu apl. art. 41 alin. 1 cod penal și art. 396 alin. 10 c.p.p. condamnă pe inculpatul B. I. V. (fiul lui D. și C., născut la data de 20.07.1989 în Roșiorii de Vede, jud. Teleorman, domiciliat în com. Iepurești, ., posesor CI . nr._, CNP_, recidivist) arestat in baza mandatului de arestare preventiva nr.7/UP/18 01 2015, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova) la 4 ani închisoare.

În baza art. 104 cod penal dispune revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul neexecutat de 326 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin s.p. 1444/2008 a Judecătoriei G., în baza art. 43 alin. 1 cod penal adaugă restul neexecutat de 326 zile închisoare la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa 4 ani 326 zile închisoare.

În baza art. 67 alin. 2 cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

Face apl. art. 65, art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 399 cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 72 cod penal deduce reținerea și arestarea preventivă de la 18.01.2015 la zi.

Ia act că persoana vătămată M. L. G. domiciliata in Bucuresti, ..78 . ., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 112 lit. e cod penal confiscă de la inculpat suma de 5 lei.

În baza art. 274 alin. 1 c.p.p.., (se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3), obligă inculpatul la 750 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocat oficiu 400 lei se vor avansa din fondul MJ.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

OR/IC/22 04 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 626/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI