Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 592/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 592/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 30-06-2015

ROMANIA

JUDECATORIA SLATINA

Dosar penal nr._

Sentința penală nr. 592

Ședința publică din data de 30.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte –C. L.

Grefier – M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul V. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 rep, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fot suspendată, faptă prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit a V.C.p., toate cu aplic. art. 5 N.C.p., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 7108/P/2013.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.06.2015, când instanța a rămas în pronunțare potrivit art. 391 alin. 1 C.p.p. și a stabilit data pronunțării la 30.06.2015 conform art. 391 alin 3 C.p.p

J U D E C A T A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe linga Judecatoria Slatina nr 7108/P/2012 din 14.01.2015 inregistrat pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr._ s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului V. A. pentru savirsirea infractiunilor prev. de art. 85 alin 1 si 86 alin 2 din OUG 195/2002, ambele cu aplic art 33 lit a V Cod penal si art 5 N Cod penal.

Din continutul actului de sesizare rezultă că inculpatul în ziua de 02.10.2012, în jurul orelor 18.40, a condus pe D.J. 677, autovehiculul, marca VW Golf, cu numărul de înmatriculare provizorie OT-_, având autorizația de circulație provizorie expirată de la data de 11.05.2012. De asemenea s-a retinut ca la data de 21.12.2012, în jurul orelor 1920, a condus pe . Slatina, autoturismul, marca „Honda", cu numărul de înmatriculare BH2824BK, având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.

In cursul cercetarii judecatoresti a fost audiat inculpatul, care a recunoscut savarsirea infractiunii din data de 02.10.2012 negand savarsirea faptei din 21.12.2012 aratand faptul ca nu este autorul acesteia.

La termenul din data de 05.05.2015 avand in vedere ca aparatorul ales al inculpatului V. A. nu a constestat proba testimoniala cu martorii T. I. M. si Baragan M. F., instanta a facut aplicarea dispoz art 374 alin 7 Cod procedura penala, admitand totodata cererea privind audierea martorului Mataras M. A., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.

Din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale fiindu-i aplicate insa amenzi administrative pentru savarsirea atat de infractiuni privind circulatia pe drumurile publice cat si pentru infractiuni impotriva patrimoniului.

Analizind materialul probator administrat in cauza instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt :

1. La data de 02.10.2012, în jurul orelor 18:40, organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Slatina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a circulației rutiere pe raza localității Slătioara, pe D.J. 677, au oprit autovehiculul, marca VW Golf, cu numărul de înmatriculare provizorie OT-_, condus de inculpatul V. A. întrucât acesta circula cu viteza de 92 km/h în localitate.

Inculpatul V. A. le-a declarat organelor de poliție că se numește T. I.-M., iar în urma verificărilor în baza de date s-a constatat că valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorie OT-_ era expirată din data de 11.05.2012.

In urma depistării în trafic a fost întocmit dosarul penal nr. 6142/P/2012 în care s-au efectuat cercetări față de numitul T. I.-M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, prevăzută de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta întrucât fapta nu a fost săvârșită de el.

Martorul B. M.-F. a confirmat faptul că la data de 02.10.2012, în jurul orelor 18:40, în timp ce se afla pasager în autoturismul, marca VW Golf, cu numărul de înmatriculare provizorie OT-_, condus de inculpatul V. A. au fost opriți de organele de poliție pe D.J. 677, pe raza comunei Slătioara, deoarece inculpatul circula cu viteza de 92 km/h în localitate. Acesta a precizat că organele de poliție i-au adus la cunoștință inculpatului că numerele de înmatriculare provizorie sunt expirate și că inițial, deoarece nu știa numele complet al inculpatului, a declarat că acesta se numește T. I.-M..

Inculpatul V. A. a recunoscut in cursul urmaririi penale faptul că, la data de 02.10.2012, în jurul orelor 18:40, în timp ce conducea autoturismul, marca VW Golf, cu numărul de înmatriculare provizorie OT-_, pe D.J. 677, pe raza comunei Slătioara, a fost oprit de organele de poliție deoarece fusese înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 92 km/h, iar în urma verificărilor organele de poliție i-au adus la cunoștință faptul că autorizația de circulație provizorie era expirată de la data de 11.05.2012. De asemenea, acesta a precizat că le-a declarat organelor de poliție că se numește T. I.-M..

2. La data de 21.12.2012, în jurul orelor 19:20, organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Slatina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a circulației rutiere pe . Slatina, au oprit pentru control autovehiculul, marca „Honda", cu numărul de înmatriculare BH2824BK, condus de inculpatul V. A..

Inculpatul V. A. le-a declarat organelor de poliție că se numește MATARAȘ M.-A.. Cu aceeași ocazie acesta a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, însă cu datele numitului MATARAȘ M.-A., procesul-verbal și dovada de testare cu aparatul alcooltest fiind semnate de inculpat.

La data de 21.12.2012 inculpatul V. A. avea dreptul de a conduce vehicule suspendat întrucât i se întocmise dosar penal pentru fapta de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, prevăzută de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, din 02.10.2012.

Martorul Mataraș M.-A. a arătat că, la data de 14.01.2013, a primit la domiciliu o înștiințare de la serviciu rutier cu privire la faptul că îi fusese retinut permisul de conducere deoarece condusese un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a precizat că nu el este cel care a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare BH2824BK la data de 21.12.2012 ci acesta este inculpatul V. A. deoarece autoturismul respectiv a fost proprietatea inculpatului, iar acesta i-a recunoscut că a dat organelor de poliție datele sale deoarece avea permisul de conducere suspendat.

In cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică grafică, ocazie cu care s-a stabilit că semnăturile în litigiu de la rubricile „Contravenient Am luat la cunoștință" și „Contravenient", de pe documentul intitulat „PROCES-VERBAL . nr._" și de la rubrica „SEMNĂTURA" de pe documentul intitulat „DRAGER ALCOTEST PRINTER", ambele documente pe numele Mataraș M. au fost executate de către numitul V. A., iar scrisul de completare: „MATARAȘ" de la rubrica „NUME"; „M." de la rubrica „PRENUME"; „26.12.1990" de la rubrica „DATA NAȘTERII" de pe documentul intitulat „DRAGER ALCOTEST PRINTER" datat 21.12.2012 a fost executat de V. A..

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu a condus autovehiculul care a fost oprit de organele de poliție la data de 21.12.2012, nu a semnat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ și nici protocolul DRAGER de la aceeași dată.

Analizand continutul dosarului de urmarire penala pentru solutionarea laturii penale instanta constata ca din probele administrate rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Instanța apreciază că fapta inculpatului V. A. care în ziua de 02.10.2012, în jurul orelor 18.40, a condus pe D.J. 677, autovehiculul, marca „VW Golf, cu numărul de înmatriculare provizorie OT-_, având autorizația de circulație provizorie expirată de la data de 11.05.2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, prevăzută de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Fapta inculpatului V. A. care, în ziua de 21.12.2012, în jurul orelor 1920, a condus pe . Slatina, autoturismul, marca „Honda", cu numărul de înmatriculare BH2824BK, având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Se apreciaza ca actionind in acest mod inculpatul a prevazut rezultatul faptelor sale si a urmarit producerea lui retinindu-se ca forma de vinovatie intentia directa.

Vinovatia inculpatului este dovedita prin urmatoarele mijloace de proba: procese verbale de constatare a infractiunii, declarații martori, declarații inculpat, raport de expertiza criminalistica nr_/28.05.2014, inscrisuri.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicata inculpatului instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare prev de art 72 c.p. respectiv dispoz. partii generale limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei savirsite, persoana infractorului si atitudinea acestuia in timpul desfasurarii procesului penal, circumstantele concrete in care a fost savirsita fapta.

Avind in vedere aceste argumente respectiv atitudinea partial sincera a inculpatului în cursul urmăririi penale si a cercetarii judecatoresti, varsta inculpatului, modul de savarsire a infractiunilor, inculpatul folosindu-se de fiecare data de datele de stare civila ale altor persoane urmeaza ca in baza art 396 alin 2 c.p.p sa se dispuna condamnarea acestuia pentru savirsirea infractiunilor prev de art 85 alin 1 si 86 alin 2 din OUG 195/2002, la pedeapsa inchisorii, aceasta masura fiind de natura sa realizeze scopul educativ si preventiv prev de art 52 c.p.

În ceea ce privește pedepsa accesorie, instanța reține că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza S. și P. contra României și în cauza Hirst Contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate. În cauză, natura faptelor comise de către inculpat reflectă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. c teza a II-a și lit. b Co. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii – prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea autormată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor detinuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând o încălcare a art. 3 din protocolul 1 din Convenție – instanța apreciază că în speță, în raport de natura concretă a faptelor comise de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept. De altfel în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul legii nr. LXXIV∕2008 a Secțiilor Unite.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că infracțiunea în discuție nu are nicio legătură cu aspectele referitoare la exercitarea funcției sau profesiei sau cu cele legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune nici interzicerea exercițiului dreturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. c, d, e C.p.

In raport de cele sus mentionate se apreciaza ca inculpatul este nedemn in ceea ce priveste exercitarea drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a teza a II a si lit b c.p. respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, astfel ca pe durata executarii pedepsei principale vor fi interzise inculpatului aceste drepturi.

In ceea ce priveste individualizarea modalitatii de executare a pedepsei aplicate instanta apreciaza ca scopul sanctionator si preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Avind in vedere ca inculpatului urmeaza sa i se aplice o pedeapsa mai mica de 3 ani inchisoare iar acesta nu a mai fost condamanat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, exceptind cazul cind condamnarea intra in vreunul din cazurile prev de art 38 c.p., scopul pedepsei putind fi atins chiar fara executarea acesteia, instanta constata ca sunt indeplinite conditiile prev de art 81 V c.p. in baza acestor prevederi legale urmeaza sa dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei fixind conform art 82 V c.p. termen de incercare pe o durata de 2 ani la care se va adauga durata pedepsei ce va fi aplicata.

Instanta va atrage atentia inculpatului asupra dispoz art 83 V Cod penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul savarsirii unei noi infractiuni in termenul de incercare.

Potrivit disp art 71 alin 5 c.p. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii sau a suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii se suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Astfel in baza art 71 alin 5 c.p. instanta va dispune suspendarea executarii pedepsei accesorii aplicate inculpatului in conditiile art 71 rap la art 64 alin 1lit a teza a II a si b c.p. pe durata suspendarii conditionate a pedepsei.

Vazind si dispoz art 274 alin 1 c.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

In baza art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 N.C.p. condamna pe inculpatul V. A., fiul lui C. si A., nascut la data de 04.11.1991, in mun. Slatina, jud. O., domiciliat in comuna Coteana, ., jud. O., CNP_, la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat

In baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 N.C.p. condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice de catre o persoana care nu poseda permis de conducere.

În baza art. 33 lit. a C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p. contopește pedepsele anterior aplicate urmand ca inculpatul V. A. sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b C.p., cu referire la art. 8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 C.p..

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal anterior.

În baza art. 71 alin. 5 C.p. anterior suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendarii conditonate a executarii pedepsei aplicate in cazul savarsirii cu intentie a unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 272 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel la Curtea de Apel C. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 30.06.2015.

P. GREFIER

C. LUISMOTROC M. C.

Tehnored. I.M.

Ex. 5

01.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 592/2015. Judecătoria SLATINA