Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 617/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 617/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 14-09-2015

ROMANIA

Judecătoria S. Județul O.

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 617

Ședința publică din data de: 14.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. P.

Grefier: B. I. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de

procuror Butaliu T. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare conform art. 598 NC.p.p, formulată de către condamnatul I. E. în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit persoana condamnată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care se constată că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că persoana condamnată nu își menține cererea formulată. De asemenea a fost atașată copia mandatului în executarea căruia se află persoana condamnată.

Instanța a întrebat procurorul dacă are de formulat cereri noi.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de faptul că persoana condamnată nu își însușește cererea având ca obiect contestație la executare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 10.06.2015 sub nr._, petentul condamnat I. E., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, a formulat contestație la executarea pedepsei.

La termenul din data de 14.09.2015 se constată că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că persoana condamnată nu își menține cererea formulată. De asemenea a fost atașată copia mandatului în executarea căruia se află persoana condamnată.

Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. 3 din Codul de procedură penală – Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.

Față de această împrejurare, în raport de susținerile contestatorului, instanța va lua act că petentul condamnat I. E. își retrage cererea având ca obiect contestație la executare.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul I. E. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că petentul condamnat I. E., născut la data de 29.05.198, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, își retrage cererea având ca obiect contestație la executare.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de contestație in 3 zile de la comunicare la Tribunalul O..

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. P. B. I. C.

Red. PD

Tehnored. PD/IM

4 ex./ 01.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 617/2015. Judecătoria SLATINA