Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 555/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 555/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 11-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr._/311/2014

SENTINȚA PENALĂ Nr. 555

Ședința publică din data de 11.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. N. C.

Grefier: T. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina

a fost reprezentat de procuror M. I..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale pornită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 5368/P/2013 privind pe inculpații M. S. N. trimis în judecată în stare de detenție pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin.1, lit. b, d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și S. F. L. cu domiciliul în Slatina, ., jud. O., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin.1, lit. b, d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, precum și pe persoana vătămată . SRL SLATINA prin lichidator judiciar IGF Expert Consult IPURL, cu sediul în Slatina, .. 40, județul O..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, a stabilit data pronunțării hotărârii pentru data de 28.05.2015, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. 2 C.pr. pen. a amânat pronunțarea la 11.06.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 5368/P/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, au fost trimiși în judecată inculpații:

1. M. S. N. – pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin.1, lit. b, d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

2. S. F. L. – pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin.1, lit. b, d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că inculpații M. S. N. și S. F. L., în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orei 04.00, prin escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea unde este amplasată terasa ce aparține persoanei vătămate S.C. P. A. Trans S.R.L. și unde, cu ajutorul unui clește tip patent, au încercat să sustragă din sistemele de prindere, un TV tip LCD marca Phillips.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 02.12.2014 în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații M. S. N. și S. F. L..

Înainte de a fi începută cercetarea judecătorească au fost audiați inculpații M. S. N. și S. F. L. care a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Tot pe parcursul judecății, s-au atașat la dosar fișele de cazier judiciar ale inculpaților, hotărârile penale și referat privind condamnările anterioare ale inculpatului M. S. N..

În cursul procedurii judiciare, a fost introdusă în cauză și citată societatea profesională IGF Expert Consult Ipurl, desemnată lichidator judiciar prin sentința penală nr. 92 din 09.02.2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ pentru persoana vătămată din prezenta cauză S.C. P. – A. Trans S.R.L.

Din ansamblul probelor administrate in cauza, instanța retine următoarea situație de fapt:

Inculpatul M. S. N. are vârsta de 20 de ani fiind cunoscut cu antecedente penale, iar inculpatul S. F. L. are vârsta de 22 de ani și locuiesc în municipiul Slatina, județul O..

În fapt, la data de 08.09.2013, numita B. G.-I., în calitate de administrator al persoanei vătămate . SRL Slatina, s-a adresat cu plângere Poliției mun. Slatina, prin care sesiza faptul că în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 00:40, prin escaladarea gardului, persoane necunoscute au pătruns în curtea societății și au încercat să sustragă un TV LCD marca Phillips, prins pe un suport de un stâlp al terasei, însă, întrucât i-a surprins, aceștia s-au speriat și au fugit fără a sustrage bunuri sau alte valori.

Cu ocazia cercetării la fața locului, organele de poliție au constatat că accesul în curtea societății se face pe latura de est, dinspre .. Slatina, pe o poartă metalică, iar pe latura de nord a curții, se află o construcție amenajată ca și spălătorie ce se continuă pe latura de vest a curții, cu încăperi și cu o terasă unde este amenajat un bar, iar în interiorul terasei, pe latura de sud, prins pe un suport la înălțimea de 1,70 m față de sol, se afla un televizor LCD, cu diagonala de 81 cm., marca Phillips, despre care administratorul societății a declarat că a fost mișcat de autorii faptei, fiind găsit așezat pe suportul de susținere. Cu ocazia aceleiași activități, de la fața locului au fost ridicate o urmă papilară de pe ecranul televizorului, partea superioară, precum și trei fragmente de urme papilare de pe ecranul televizorului, partea inferioară. Pe podeaua terasei, lângă gardul despărțitor, a fost găsit un patent multifuncțional, în privința căruia administratorul B. G.-lonela a precizat că aparține autorilor, fiind abandonat de către aceștia în momentul în care i-a surprins. Patentul ridicat de la fața locului, a fost depus la Camera de corpuri delicte a Poliției mun Slatina, conform dovezii . nr._ (f.19 d.u.p.).

Conform raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._ din data 15.10.2013, urmele digitale ridicate de pe ecranul televizorului, partea inferioară, au fost create de degetul arătător, de degetul mijlociu și de degetul inelar de la mâna dreaptă a inculpatului S. L.-F..

Din cuprinsul procesului-verbal de prezentare pentru recunoaștere din baza de date a sistemului IMAGETRAK, rezultă faptul că reprezentantul persoanei vătămate B. G. I., după ce a descris în prealabil semnalmentele autorilor, a recunoscut din fotografiile prezentate pe inculpatul M. S. N. ca fiind unul dintre autorii tentativei de furt.

Cu ocazia conducerii în teren realizată la data de 27.09.2013 de către organele de poliție, inculpatul S. F. – L. a indicat în detaliu modul în care a săvârșit fapta împreună cu inculpatul M. S. N. precum și traseul parcurs.

Fiind audiați în cursul urmăririi penale, ambii inculpați au recunoscut faptele reținute în sarcina lor. Aceeași atitudine procesuală au avut – o inculpații și în cursul judecății, recunoscând fapta și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Analizând conținutul dosarului de urmărire penală pentru soluționarea laturii penale instanța constată ca din probele administrate rezultă că faptele inculpaților sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoanele lor pentru a permite stabilirea unor pedepse.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile în prezenta cauză, instanța, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06.05.2014 potrivit cu care dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, constată ca fiind mai favorabile inculpaților M. S. N. și S. F. L., prin aplicare globală, dispozițiile Codului penal din 1969. Este adevărat că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de furt calificat – art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 sunt mai mari decât cele prevăzute de Noul Cod penal, însă, spre deosebire de Noul Cod penal, dispozițiile din Codul penal din 1969 referitoare concursul de infracțiuni nu stabilesc în mod obligatoriu adăugarea unui spor la pedeapsă.

Mai departe, se constată că dispozițiile vechii legi penale sunt mai favorabile inculpatului S. F. L. raportat nu numai la incriminarea faptei dar și la modalitatea de executare a pedepsei. În acest sens, legea penală anterioară este mai favorabilă în situațiile în care se apreciază că este îndestulător a se aplica doar o pedeapsă fără a fi necesar ca aceasta să fie executată efectiv. În concret, instanța are în vedere faptul că în cazul instituțiilor amânării aplicării pedepsei și suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de dispozițiile actualei legi penale sunt stabilite obligații pentru inculpat care nu se regăsesc în legislația penală anterioară(art. 81 și urm. art. 861 și urm.) împrejurare care determină un caracter mai favorabil al acesteia din urmă. Pentru aceste motive urmează a admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor astfel cum a fost formulată de către reprezentantul Ministerului Public.

Pentru aceste motive, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații M. S. N. și S. F. L. au fost trimiși în judecată, astfel:

1. Inculpatul M. S. N. – din infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b și d, alin. 2 lit. b din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal în infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

2. Inculpatul S. F. L. – din infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b și d, alin. 2 lit. b din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal în infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

În drept, fapta inculpaților M. S. N. și S. F. L., care în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orei 00:40, prin escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea unde este amplasată terasa ce aparține persoanei vătămate . SRL Slatina, situată pe ., mun. Slatina, jud. O. și cu ajutorul unui clește tip patent au încercat să sustragă, din sistemele de prindere, un TV tip LCD marca Phillips, fiind surprinși de către reprezentanta societății, numita B. G., împrejurare în care au fugit fără a sustrage bunuri sau alte valori, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

Se apreciază că acționând în acest mod inculpații au prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acelor fapte reținându-se sub aspect subiectiv ca formă de vinovăție intenția directă.

Starea de fapt reținută și vinovăția inculpaților sub forma intenției directe este dovedita cu următoarele mijloace de proba: proces verbal de cercetare la fața locului+planșă fotografică; raport de constatare tehnico – științifică dactiloscopică; proces verbal de conducere în teren; proces verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografii; declarații inculpați; alte înscrisuri.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaților, instanța urmează să se raporteze la criteriile stabilite de art. 72 din Codul penal din 1969. Având în vedere aceste criterii, respectiv împrejurările și modul de comitere – prin efracție, pe timpul nopții, împrejurare care sporește șansele de reușită ale activității infracționale iar autorul își asigură cu mai multă ușurință scăparea și produsul infracțiunii, starea de pericol deosebit de gravă creată pentru relațiile sociale de ordin patrimonial a căror ocrotire este condiționată de asigurarea situației de fapt, a poziției fizice pe care bunurile mobile o au în patrimoniul fiecărei persoane, persoanele inculpaților – inculpatul M. S. N. a fost condamnată anterior în mod repetat la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni îndreptate contra patrimoniului persoanelor, împrejurare care scoate în evidență nu numai faptul că implicarea inculpatului în comiterea de infracțiuni nu are caracter accidental dar și faptul că, în ceea ce îl privește, condamnările anterioare nu și-au îndeplinit rolul preventiv și educativ, inculpatul transformând activitatea infracțională într – o îndeletnicire, într – un mod de a – și asigura existența ; inculpatul S. F. L. a comis în perioada anterioară faptelor deduse judecății mai multe infracțiuni de furt pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013, conduita inculpaților după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal – inculpații au recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina lor, urmează să se dispună condamnarea fiecăruia dintre cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal, la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al măsurii dispuse.

Instanța va da eficienta dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Cod de procedura penala în ceea ce îi privește pe inculpații M. S. N. și S. F. L., în sensul că va pronunța condamnarea acestora care vor beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

Așadar, în ceea ce îl privește pe inculpatul M. S. N.:

În baza art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul M. S. N., aflat în stare de arest în altă cauză, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tentativă la infracțiunea de Furt calificat.

În continuare, instanța va constata că faptele deduse judecății sunt concurente în sensul prevederilor art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 cu mai multe infracțiuni pentru care au fost pronunțate anterior hotărâri judecătorești de condamnare la pedeapsa închisorii, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969. În acest sens, instanța va avea în vedere sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare și sentința penală nr. 564 din 20.05.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 16.01.2014 a Curții de Apel C..

Așadar, va constata că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., și repune în individualitatea lor pedepsele:

- pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p., cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din noaptea de 28.07.2012 – persoană vătămată P. A.);

- pedeapsa de 2 ani închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a C.p., cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din noaptea de 01/02.07.2013 – persoană vătămată B. N.);

- pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din 15/16.08.2013 – persoană vătămată S. L.);

- pedeapsa de 1 an închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din 17.08.2013 – persoană vătămată Șugubețu M. C.);

- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev-. de art. 208 al. 1 – art. 209 al. 1 lit. i C.p. anterior cu aplic. art. 99 și urm. C.p. anterior și art. 3201 C.p. anterior aplicată prin sentința penală nr. 512 din 07.06.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 2065 din 30.10.2013 a Curții de Apel C.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 984/_ a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev de art. 208 alin. 1, alin. 4, art. 209 alin. 1, lit. a),e), g) și i) cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 și urm C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p. aplicata prin s.p. penala nr. 951/28.11.2012 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin decizia penala nr. 882/18.04.2013 a Curții de Apel C.;

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev de art 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 și urm C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p. aplicata prin s.p. penala nr. 951/28.11.2012 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin decizia penala nr. 882/18.04.2013 a Curții de Apel C.;

- pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 1, alin. 2 C.p. aplicata prin s.p. penala nr. 951/28.11.2012 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin decizia penala nr. 882/18.04.2013 a Curții de Apel C..

Va constata că prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., în baza art. 85 alin. 1 din Codul penal din 1969, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 512 din 07.06.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 2065 din 30.10.2013 a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._ .

Va constata că prin sentința penală nr. 512/2013 a Judecătoriei Slatina au fost anulate suspendarea condiționată, respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 984/2012, respectiv sentința penală nr. 951/2012 ale Judecătoriei Slatina.

Va constata că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare și sentința penală nr. 564 din 20.05.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 16.01.2014 a Curții de Apel C..

Va constata că prin sentința penală nr. 535 din 06.02.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin necontestare la data de 17.02.2014, s – au hotărât următoarele:

1. Constată intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul M. S. N., prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin nerecurare, pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208-209 alin.1,lit. a, i cu aplic. art. 99 C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p.

În baza art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012, înlocuiește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului M. S. N., prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin nerecurare, cu măsura educativă a internării într – un centru de detenție, prev. de art. 115 pct. 2 lit. b N.C.p., pe o durată de 1 an.

Înlătură pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.p.

Deduce din măsura educativă aplicată perioada executată de la 10.01.2014 la zi.

În baza art. 134 alin. 2 N.C.p., dispune executarea măsurii educative în penitenciar.

Anulează MEPÎ nr. 900/08.01.2014 emis de Judecătoria Slatina.

2. Constată intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul M. S. N., prin sentința penală nr. 564 din 20.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin dec.pen. 38/16.01.2014 a Curții de Apel C., pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208-209 alin.1,lit. a,g, i cu aplic. art. 99 C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p.

În baza art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012, înlocuiește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului M. S. N., prin sentința penală nr. 564 din 20.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin dec. pen. 38/16.01.2014 a Curții de Apel C. cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, prev. de art. 115 pct. 2 lit. b N.C.p., pe o durată de 1 an.

Înlătură pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.p.

În baza art. 134 alin. 2 N.C.p., dispune executarea măsurii educative în penitenciar.

Anulează MEPÎ nr. 560/17.01.2014 emis de Judecătoria Slatina.

Va constata că prin sentința penală nr. 4223 din 13.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2014, definitivă prin nerecurare la data de 06.01.2015, a fost admisă cererea inculpatului având ca obiect alte modificări de pedeapsă și, pe cale de consecință, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., fiind repuse pedepsele în individualitatea lor. S – a constatat că faptele deduse judecății în sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare și sentința penală nr. 564 din 20.05.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 16.01.2014 a Curții de Apel C.. S – a constatat că prin sentința penală nr. 535 din 06.02.2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 a Judecătoriei Slatina a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într – un centru de detenție pe o durată de 1 an iar pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 564 din 20.05.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 16.01.2014 a Curții de Apel C. a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într – un centru de detenție pe o durată de 1 an. În temeiul art. 36 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din Codul penal din 1969, cu art. 5 din Codul penal și Decizia nr. XXX din 16.04.2007 a ÎCCJ, au fost contopite pedepsele cu închisoarea, așa cum au fost repuse în individualitatea lor, cu cele două măsuri educative și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni închisoare, pedeapsă sporită cu 2 luni, în total 3 ani închisoare. În temeiul art. 36 alin. 3 din Codul penal din 1969 a fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada executată începând cu data de 10.10.2012 la 28.11.2012 și de la 20.09.2013 la zi.

Fiind aplicate și măsuri educative în cauză cu privire la infracțiuni concurente cu cele deduse judecății, instanța va face aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. XXX din 16.04.2007 a ÎCCJ potrivit cu care, în caz de concurs de infracțiuni săvârșite de un inculpat minor, căruia i s-au aplicat atât pedepse, cât și măsuri educative, acestea se contopesc conform art. 34 din Codul penal, în sensul aplicării sancțiunii rezultante celei mai grele.

În final, în baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 combinat cu art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, Deciziei nr. XXX din 16.04.2007 a ÎCCJ, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va contopi pedeapsa stabilită în prezenta cauză cu pedepsele anterior menționate astfel cum au fost repuse în individualitatea lor și cu cele două măsuri educative, urmând ca inculpatul să execute sancțiunea cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare la care se adaugă sporul de 2 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr. 4223 din 13.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2014, definitivă prin nerecurare la data de 06.01.2015 și un spor de 6 luni închisoare pentru întreaga activitate infracțională, astfel că va executa în total pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

Va face aplicarea art. 57 din Codul penal din 1969.

Necesitatea aplicării sporului de pedeapsă de 6 luni stabilit de către instanță pentru întreaga activitate infracțională desfășurată de către inculpatul M. S. N. dar și consistența acestuia, se întemeiază pe multitudinea faptelor săvârșite de către inculpat dar și pe gravitatea și periculozitatea socială concretă rezultată din pluralitatea de infracțiuni. Mai departe, instanța are în vedere stăruința inculpatului în comiterea aceluiași gen de infracțiuni dar și perseverența infracțională a inculpatului V. T. care, deși a suferit anterior mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, nu a înțeles să – și revizuiască comportamentul și să adopte o atitudine de respect față de normele de conduită socială și față membrii comunității.

La adăugarea sporului de 2 luni închisoare, stabilit prin sentința penală nr. 4223/13.11.2014 a Judecătoriei Pitești, instanța a avut în vedere faptul că acest spor a intrat în puterea lucrului judecat, fiind astfel obligatorie adiționarea la pedeapsa rezultată în urma aplicării dispozițiilor art. 36 alin. 1, art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din Codul penal din 1969.

În baza art. 36 alin. 3 din Codul penal din 1969 va deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată începând cu data de 10.10.2012 la 28.11.2012 și de la 20.09.2013 la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în executarea sentinței penale nr. 4223 din 13.11.2014 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin necontestare la data de 06.01.2015, și dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință.

În ceea ce îl privește pe inculpatul S. F. L.:

În baza art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul S. F. L., aflat în stare de libertate, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tentativă la infracțiunea de Furt calificat.

Va constata că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 din Codul penal din 1969 va anula suspendarea condiționată privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C..

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., și va repune în individualitatea lor pedepsele:

- pedeapsa de 2 ani închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p., cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din noaptea de 28.07.2012 – persoană vătămată P. A.);

- pedeapsa de 1 an închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din 17.08.2013 – persoană vătămată Șugubețu M. C.);

În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 combinat cu art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal va contopi pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, astfel că va executa în total pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.

Necesitatea aplicării sporului de pedeapsă de 4 luni închisoare stabilit de către instanță dar și consistența acestuia, se întemeiază pe multitudinea faptelor săvârșite de către inculpat, pe gravitatea și periculozitatea socială concretă rezultată din pluralitatea de infracțiuni dar și pe stăruința inculpatului în comiterea aceluiași gen de infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 – În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În baza art. 71 din Codul penal din 1969 va interzice inculpaților M. S. N. și S. F. L. drepturile prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a si lit b Cod penal, cu referire la art 8 CEDO si cauza S. si P. împoriva României, pe durata executarii pedepsei principale.

Cât privește conținutul și modul de executare a pedepselor accesorii, și acestea au suferit modificări esențiale, de natură a le pune de acord cu jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului (Hotărârea S. și P. contra României, M. Of., Partea I, nr. 484 din 08.05.2005). In acest sens, art. 71 alin. (2) C. pen. prevede că interzicerea drepturilor electorale (art. 64 lit. a)-c) C. pen.) este atrasă de drept de condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, de la rămânerea definitivă a condamnării până la executarea pedepsei, grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. d) și e) C. pen. nu mai operează de drept, ca urmare a condamnării, ci este supusă aprecierii judecătorului în funcție de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului, interesele copilului sau ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă. In ceea ce privește interzicerea de drept a drepturilor electorale, cf. art. 71 alin. (2) C. pen. modificat, se impune a fi valorificată jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului, respectiv Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 6 octombrie 2005 care a statuat că interzicerea de drept a drepturilor electorale încalcă art. 3 al Protocolului nr. 1. In motivarea hotărârii s-a arătat că acest articol garantează drepturi individuale, cum ar fi, de pildă, dreptul la vot, recunoscând în același timp că aceste drepturi individuale nu sunt absolute, ci pot face obiectul unor limitări implicite și care sunt supuse unei largi marje de apreciere din partea statelor care, la rândul ei, este supusă unei verificări din partea Curții Europene pentru a se asigura că aceste limitări nu reduc dreptul pe care îl vizează într-o manieră care să îi atingă substanța însăși sau să îl priveze de efectivitate (a se vedea și Hotărârea Mathieu-Mohin și Clerfayt împotriva Belgiei din 2 martie 1987). Astfel, jurisprudența CEDO a stabilit că orice restricție trebuie să vizeze un scop legitim și mijloacele restrictive utilizate să fie proporționale. Referitor la interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. se impun următoarele precizări din punct de vedere al concordanței cu dreptul comunitar. Astfel, limitările impuse liberei circulații a persoanelor și serviciilor ca urmare a interzicerii ope legis a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. pot intra în contradicție cu directivele comunitare. Astfel conform principiului teritorialității legea română se aplică faptelor săvârșite pe teritoriul României, chiar dacă făptuitorul este cetățean străin. O condamnare trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, iar autoritățile naționale să ofere motive pertinente și suficiente pentru a o justifica. Interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii se aplică, potrivit normei naționale, automat și absolut, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența controlului cu privire la proporționalitate exercitat de o instanță. Sistemul sancționator nu trebuie sa conducă la compromiterea libertăților prevăzute de tratate ca în cazul în care o sancțiune ar fi vădit disproporționată față de gravitatea infracțiunii încât ar conduce la o restrângere a libertăților garantate de dreptul comunitar. Curtea de la Luxemburg a considerat (CJCE 29 febr. 1996-Skanavi ., R.. CJCE partea 1 929, 955) că statele membre nu sunt libere să prevadă sancțiuni disproporționate de natură să împiedice libera circulație a persoanelor serviciilor, ceea ce este de natură sa întărească faptul că, și în aprecierea limitării drepturilor ca urmare a aplicării unei pedepse accesorii, trebuie avut in vedere proporționalitatea consecințelor juridice cu situația care le-a generat.

În raport de cele sus menționate se apreciază ca inculpații M. S. N. și S. F. L. sunt nedemni în ceea ce privește exercitarea drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a teza a II a si lit b C.p. respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, astfel ca pe durata executarii pedepsei principale vor fi interzise inculpaților aceste drepturi.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei în legătură cu inculpatul S. F. L. instanța constată că sunt îndeplinite condițiile art. 86 ind. 1 C.p. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, s-a prezentat în mod constant în fața organelor de urmărire penală, a avut o conduită bună după săvârșirea infracțiunilor, astfel încât apreciază că scopul pedepsei și al legii penale se poate realiza și fără privarea de libertate, iar această modalitate de executare va constitui un avertisment suficient și îndestulător pentru ca inculpatul să nu mai persevereze în săvârșirea de noi infracțiuni. Pe de altă parte instanța are în vedere faptul că inculpatul a săvârșit în mod repetat infracțiuni de o gravitate sporită, împrejurare care scoate în evidență predispoziția sa pentru crearea unor situații generatoare de conflicte penale și solicită, totodată, stabilirea unor măsuri de supraveghere în sarcina inculpatului apte să conducă la îndreptarea conduitei sale viitoare. Aplicarea în continuare față de inculpat doar a dispozițiilor art. 81 din Codul penal din 1969 nu oferă destule garanții asupra faptului că inculpatul va evita, în viitor, implicarea în comiterea de fapte sancționate de legea penală. În concluzie, instanța apreciază că scopurile pedepsei pot fi satisfăcute numai prin impunerea unor măsuri de supraveghere pe durata unui termen de încercare, stabilite potrivit dispozițiilor art. 862 și 863 din Codul penal din 1969. Pe de altă parte, în raport de pedeapsa stabilită de către instanță și aplicată inculpatului S. F. L. – 2 ani și 4 luni închisoare, instanța constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 81 alin. 2 din Codul penal din 1969 pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei – pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani.

Astfel, în baza art. 861 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani și 4 luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 862 Cod penal, termen de încercare ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s – a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei - sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C..

În baza art. 863 alin. 1 Cod penal condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.:

a) să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reșe­dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C.pr.pen. va atrage atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 4 C. pen.

În baza art. 71 alin. 5 C.p. va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce îl privește pe inculpatul S. F. L..

Va constata că inculpatul S. F. L. a fost reținut în dosarul nr._/311/2013 de la 20.09.2013 la 21.09.2013.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța va lua act că persoana vătămată S.C. P. A. Trans S.R.L., nu s – a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b din Codul penal va dispune confiscarea de la inculpați a următorului bun folosit la săvârșirea infracțiunii: patent multifuncțional metalic prevăzut cu două lame tăietoare, o lamă ferăstrău, o lamă șurubelniță, mânere maro, folosit – bun individualizat în înscrisul intitulat dovadă aflat la fila 19 din d.u.p. și aflat în păstrarea organului de urmărire penală(dovada . nr._).

În baza art. 274 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală va obliga inculpații M. S. N. și S. F. L., la plata sumei de 700 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu în sumă de 300 lei fiecare(delegații asistență judiciară obligatorie nr. 1278/2014 – av. B. N. A., nr. 1279/2014 – av. B. P. D.) rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații M. S. N. și S. F. L. au fost trimiși în judecată, astfel:

1. Inculpatul M. S. N. – din infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b și d, alin. 2 lit. b din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal în infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

2. Inculpatul S. F. L. – din infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b și d, alin. 2 lit. b din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal în infracțiunea de tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

II. În baza art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul M. S. N., zis Î., fiul lui D. și Lucreția - V., născut la data de 06.04.1995, în mun. Slatina, jud. O., de cetățenie română, studii 7 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în mun. Slatina, ., jud. O., CNP_, aflat în stare de arest în altă cauză, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tentativă la infracțiunea de Furt calificat.

Constată că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., și repune în individualitatea lor pedepsele:

- pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p., cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din noaptea de 28.07.2012 – persoană vătămată P. A.);

- pedeapsa de 2 ani închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a C.p., cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din noaptea de 01/02.07.2013 – persoană vătămată B. N.);

- pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din 15/16.08.2013 – persoană vătămată S. L.);

- pedeapsa de 1 an închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din 17.08.2013 – persoană vătămată Șugubețu M. C.);

- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev-. de art. 208 al. 1 – art. 209 al. 1 lit. i C.p. anterior cu aplic. art. 99 și urm. C.p. anterior și art. 3201 C.p. anterior aplicată prin sentința penală nr. 512 din 07.06.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 2065 din 30.10.2013 a Curții de Apel C.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 984/_ a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev de art. 208 alin. 1, alin. 4, art. 209 alin. 1, lit. a),e), g) și i) cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 și urm C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p. aplicata prin s.p. penala nr. 951/28.11.2012 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin decizia penala nr. 882/18.04.2013 a Curții de Apel C.;

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev de art 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 și urm C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p. aplicata prin s.p. penala nr. 951/28.11.2012 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin decizia penala nr. 882/18.04.2013 a Curții de Apel C.;

- pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 1, alin. 2 C.p. aplicata prin s.p. penala nr. 951/28.11.2012 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin decizia penala nr. 882/18.04.2013 a Curții de Apel C..

Constată că prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., în baza art. 85 alin. 1 din Codul penal din 1969, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 512 din 07.06.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 2065 din 30.10.2013 a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._ .

Constată că prin sentința penală nr. 512/2013 a Judecătoriei Slatina au fost anulate suspendarea condiționată, respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 984/2012, respectiv sentința penală nr. 951/2012 ale Judecătoriei Slatina.

Constată că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare și sentința penală nr. 564 din 20.05.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 16.01.2014 a Curții de Apel C..

Constată că prin sentința penală nr. 535 din 06.02.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin necontestare la data de 17.02.2014, s – au hotărât următoarele:

1. Constată intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul M. S. N., prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin nerecurare, pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208-209 alin.1,lit. a, i cu aplic. art. 99 C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p.

În baza art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012, înlocuiește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului M. S. N., prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin nerecurare, cu măsura educativă a internării într – un centru de detenție, prev. de art. 115 pct. 2 lit. b N.C.p., pe o durată de 1 an.

Înlătură pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.p.

Deduce din măsura educativă aplicată perioada executată de la 10.01.2014 la zi.

În baza art. 134 alin. 2 N.C.p., dispune executarea măsurii educative în penitenciar.

Anulează MEPÎ nr. 900/08.01.2014 emis de Judecătoria Slatina.

2. Constată intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul M. S. N., prin sentința penală nr. 564 din 20.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin dec.pen. 38/16.01.2014 a Curții de Apel C., pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208-209 alin.1,lit. a,g, i cu aplic. art. 99 C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p.

În baza art. 21 alin. 1 din Legea 187/2012, înlocuiește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului M. S. N., prin sentința penală nr. 564 din 20.06.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin dec. pen. 38/16.01.2014 a Curții de Apel C. cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, prev. de art. 115 pct. 2 lit. b N.C.p., pe o durată de 1 an.

Înlătură pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.p.

În baza art. 134 alin. 2 N.C.p., dispune executarea măsurii educative în penitenciar.

Anulează MEPÎ nr. 560/17.01.2014 emis de Judecătoria Slatina.

Constată că prin sentința penală nr. 4223 din 13.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2014, definitivă prin nerecurare la data de 06.01.2015, a fost admisă cererea inculpatului având ca obiect alte modificări de pedeapsă și, pe cale de consecință, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., fiind repuse pedepsele în individualitatea lor. S – a constatat că faptele deduse judecății în sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare și sentința penală nr. 564 din 20.05.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 16.01.2014 a Curții de Apel C.. S – a constatat că prin sentința penală nr. 535 din 06.02.2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 943 din 26.11.2013 a Judecătoriei Slatina a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într – un centru de detenție pe o durată de 1 an iar pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 564 din 20.05.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 16.01.2014 a Curții de Apel C. a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într – un centru de detenție pe o durată de 1 an. În temeiul art. 36 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din Codul penal din 1969, cu art. 5 din Codul penal și Decizia nr. XXX din 16.04.2007 a ÎCCJ, au fost contopite pedepsele cu închisoarea, așa cum au fost repuse în individualitatea lor, cu cele două măsuri educative și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni închisoare, pedeapsă sporită cu 2 luni, în total 3 ani închisoare. În temeiul art. 36 alin. 3 din Codul penal din 1969 a fost dedusă din pedeapsa rezultantă perioada executată începând cu data de 10.10.2012 la 28.11.2012 și de la 20.09.2013 la zi.

În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 combinat cu art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, Deciziei nr. XXX din 16.04.2007 a ÎCCJ, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, contopește pedeapsa stabilită în prezenta cauză cu pedepsele anterior menționate astfel cum au fost repuse în individualitatea lor și cu cele două măsuri educative, urmând ca inculpatul să execute sancțiunea cea mai grea, respective pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare la care se adaugă sporul de 2 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr. 4223 din 13.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2014, definitivă prin nerecurare la data de 06.01.2015 și un spor de 6 luni închisoare pentru întreaga activitate infracțională, astfel că va executa în total pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

Face aplicarea art. 57 din Codul penal din 1969.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b C.p. din 1969, pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 C.p. din 1969.

În baza art. 36 alin. 3 din Codul penal din 1969 deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată începând cu data de 10.10.2012 la 28.11.2012 și de la 20.09.2013 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în executarea sentinței penale nr. 4223 din 13.11.2014 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin necontestare la data de 06.01.2015, și dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință.

III. În baza art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul S. F. L., fiul lui I. și M., născut la data de 13.06.1992, în mun. Slatina, jud. O., de cetățenie română, studii 5 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în mun. Slatina, ., jud. O., CNP_, aflat în stare de libertate, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Tentativă la infracțiunea de Furt calificat.

Constată că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 din Codul penal din 1969 anulează suspendarea condiționată privind pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C., și repune în individualitatea lor pedepsele:

- pedeapsa de 2 ani închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. rap. la art. 229 al. 1 lit. b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p., cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din noaptea de 28.07.2012 – persoană vătămată P. A.);

- pedeapsa de 1 an închisoare, faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 C.p. cu referire la art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p.(fapta din 17.08.2013 – persoană vătămată Șugubețu M. C.);

În baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 combinat cu art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, astfel că va executa în total pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b din Codul penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1969.

În baza art. 861 din Codul penal din 1969 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani și 4 luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 862 Cod penal, termen de încercare ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s – a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei - sentința penală nr. 892 din 13.11.2013 a Judecătoriei Slatina, definitivă decizia penală nr. 463 din 02.04.2014 a Curții de Apel C..

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.:

a) să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reșe­dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 4 C. pen.

În baza art. 71 alin. 5 C.p. va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Constată că inculpatul a fost reținut în dosarul nr._/311/2013 de la 20.09.2013 la 21.09.2013.

IV. Constată că persoana vătămată S.C. P. A. Trans S.R.L., cu sediul în mun. Slatina, ., jud. O., nu s – a constituit parte civilă în cauză.

V. În baza art. 112 alin. 1 lit. b din Codul penal dispune confiscarea de la inculpați a următorului bun folosit la săvârșirea infracțiunii: patent multifuncțional metalic prevăzut cu două lame tăietoare, o lamă ferăstrău, o lamă șurubelniță, mânere maro, folosit – bun individualizat în înscrisul intitulat dovadă aflat la fila 19 din d.u.p. și aflat în păstrarea organului de urmărire penală(dovada . nr._).

VI. În baza art. 274 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală obligă inculpații M. S. N., CNP_ și S. F. L., CNP_, la plata sumei de 700 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu în sumă de 300 lei fiecare(delegații asistență judiciară obligatorie nr. 1278/2014 – av. B. N. A., nr. 1279/2014 – av. B. P. D.) rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel la Curtea de Apel C. în termen de 10 zile conform dispozițiilor art. 410 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. N. C. T. D.

Red. CNC

Tehnored. CNC/IM

5 ex./23.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 555/2015. Judecătoria SLATINA