Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 215/2015. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 215/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 26-02-2015

ROMANIA

Judecătoria S. Județul O.

Dosar nr._

Încheiere penală nr. 215

Ședința de cameră de consiliu din data de: 26.02.2015

Judecător de cameră preliminară: C. N. C.

Grefier: M. M. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria S. este reprezentat de procuror M. I.

Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect „plângere împotriva soluției procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria S. cu privire la dosarul nr. 4955/P/2013, formulată de petentul L. N., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimatul G. F. cu domiciliul în ..

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.02.2015, când judecătorul de cameră preliminată a stabilit data pronunțării hotărârii la 26.02.2015 conform art. 391 alin 1 C.p.p.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

La data de 13.10.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ plângerea petentului L. N., prin care a solicitat instanței de judecată ca în temeiul art. 340 C.p.p. să desființeze ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria S. dispusă în dosarul nr. 4955/P/2013 din 13.08.2014, întrucât este nelegală și netemeinică și în mod greșit s-a dispus clasarea cauzei penale având ca obiect infr. prev. de art. 207, 297, 298 N.C.p. privind pe suspectul G. F., în condițiile în care trebuiau administrate și alte probe pentru stabilirea vinovăției acestuia.

În motivare, petentul a arătat că nu au fost audiați martorii propuși M. N., G. C. și M. S. care și-au dat demisia. Suma de bani pe care i-o datorează făptuitorul în calitate de ordonator de credite nu a fost achitată din veniturile făptuitorului, ci din bugetul comunei. A sesizat împrejurarea că făptuitorul a plătit din bugetul comunei un proiect neeligibil. În perioada 2008-2010 s-au plătit doi viceprimari în loc de unul așa cum prevede legea; făptuitorul a construit un gard fără licitație și fără documentație tehnică.

La plângere, petentul a atașat în copie ordonanța contestată, ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 1901/II/2/2014 din 29.09 2014, din care rezultă că petentul a urmat procedura prealabilă prev. de art. 339 C.p.p., practică judiciară și alte înscrisuri considerate utile cauzei.

La solicitarea instanței s-a atașat dosarul nr. 4955/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S..

Intimatul citat cu mențiunea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea și temeinicia plângerii, a fost reprezentat de apărătorul ales, care a atașat la dosar în copii înscrisuri considerate utile cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:

Prin ordonanța de clasare din data de 13.08.2014 dispusă în dosarul nr. 4955/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria S. în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 314 alin. 1 lit. a C.pr.pen. și art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen., a dispus clasarea cauzei penale având ca obiect infr. prev. de art. 207, 297, 298 N.C.p. privind pe suspectul G. F., reținând că faptele nu există.

Judecătorul constată că în cauză soluția dispusă de parchet este netemeinică și se bazează pe un material probatoriu incomplet în condițiile în care cercetările efectuate de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare cu privire la unele dintre faptele sesizate de către petent sunt practic inexistente. Așadar, analizând expunerea realizată de către organul de cercetare penală în cuprinsul referatului cu propunere de clasare din 12.08.2014, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de netrimitere în judecată se bazează exclusiv pe susținerile intimatului astfel cum au fost formulate în declarațiile din 23.06 și 11.08.2014 și pe conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, în legătură cu care nu s – a putut stabili dacă au fost ridicate de către organele de poliție potrivit procedurii prevăzute de art. 169 din Codul de procedură penală sau au fost depuse de către intimatul G. F. în apărarea sa, fără a verifica, în concret, toate faptele sesizate de către petentul L. N..

Astfel, deși petentul L. N. a sesizat faptul că intimatul G. F. a efectuat nelegal plăți în perioada anilor 2012 - 2013 către echipa de fotbal Unirea Priseaca în baza hotărârii Consiliului Local Priseaca nr. 32/06.11.2012, organele de cercetare penală nu au efectuat verificări și nu au stabilit dacă respectiva hotărâre de consiliu a primit aviz de legalitate din partea Prefecturii jud. O. în condițiile în care, potrivit adresei nr._ din 13.11.2012 emisă de această din urmă instituție, hotărârea a fost restituită spre reanalizare la data de 13.11.2012 având în vedere existența unor elemente care nu se aflau în acord cu Legea nr. 24/2000 și Legea nr. 273/2006. În aceste condiții, organele de cercetare penală ale poliției judiciare vor stabili cuantumul sumelor de bani virate de către intimat, în calitate de primar, către echipa de fotbal din localitate, cu ce titlu și temeiurile de drept în baza cărora au fost virate aceste sume în condițiile în care, cel puțin până la data de 13.11.2012, hotărârea de consiliu local anterior menționată nu primise avizul de legalitate de la instituția prefectului, aviz obligatoriu potrivit dispozițiilor art. 19 lit. e din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului. Totodată, se va stabili dacă între Primăria Priseaca, reprezentată prin intimatul G. F. în calitate de primar, și echipa de fotbal Unirea Priseaca a fost încheiat un contract de finanțare în condițiile art. 67 sau art. 69 din Legea nr. 69 din 28.04.2000 a educației fizice și sportului, după caz, pentru a putea fi alocate diferite sume de bani pentru activitatea sportivă realizată de către echipa de fotbal.

Mai departe, deși petentul L. N. a sesizat faptul că intimatul G. F. a achitat sumele de bani la care fusese obligat prin hotărâri judecătorești către petent din bugetul local primăriei iar nu din patrimoniul său, judecătorul de cameră preliminară constată că organele de cercetare penală nu au făcut cercetări în acest sens rezumându – se doar la a susține că Primăria Priseaca reține lunar suma de 185 lei intimatului pe care o virează la Trezoreria Statului, în condițiile în care în cuprinsul ordinelor de plată atașate la dosarul cauzei la filele 17 – 23 se menționează la rubricile plătitor și beneficiar .>iar nu persoana în legătură cu care ar trebui să se realizeze actul popririi – intimatul G. F. și cea care ar trebui să fie beneficiara sumelor de bani poprite – petentul L. N.. Mai departe, organul de cercetare penală, la verificarea acestui aspect sesizat de către petentul L. N., nu a avut în vedere susținerile petentului astfel cum au fost formulate în declarația din data de 11.02.2014(fila 11 – față) potrivit cu care sumele datorate de către intimat i – au fost achitate deja din bugetul primăriei. În această împrejurare, organele de cercetare penală ale poliției judiciare vor verifica modalitatea concretă în care intimatul G. F. a realizat plata sumelor de bani la care a fost obligat în nume propriu de către instanțele judecătorești către petentul L. N., respectiv dacă le – a achitat, așa cum susține petentul, din bugetul Primăriei Priseaca sau din veniturile personale(salariale). Totodată, organele de cercetare penală ale poliției judiciare vor stabili în ce condiții în cuprinsul ordinelor de plată prin intermediul cărora se realizează actul popririi unor sume de bani se menționează ca plătitor și beneficiar . contextul în care debitor este intimatul G. F. iar creditor este petentul L. N..

Mai departe, în ceea ce privește aspectul referitor la solicitarea unor demisii în alb de către intimat consilierilor locali ai Consiliului Local Priseaca cu ocazia alegerilor locale din 2012, judecătorul de cameră preliminară nu poate reține argumentul organului de cercetare penală potrivit cu care nu mai este necesar să se efectueze cercetări întrucât cu privire la aceleași aspecte au fost făcute cercetări în dosarul nr. 7303/P/2012 iar la data de 21.06.2013 P. de pe lângă Judecătoria S. a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din Codul penal din 1969. Pentru a ajunge la această concluzie judecătorul de cameră preliminară constată că în cauza de față nu poate fi identificată o cauză care să împiedice punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale în condițiile în care soluția dispusă de către organul de urmărire penală nu a rămas definitivă, fiind desființată de către Judecătoria S. prin sentința penală nr. 109 din 29.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ . Pe cale de consecință organele de cercetare penală vor efectua cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 urmând a propune una dintre soluțiile prevăzute de legea procesual penală după finalizarea acestora. În măsura în care organul de urmărire penală constată că în cauză este incident vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 43 din Codul de procedură penală, poate dispune reunirea cauzelor în condițiile și potrivit procedurii reglementate de dispozițiile legale anterior citate.

Mai departe, deși petentul a sesizat faptul că intimatul ar fi încheiat un contract de execuție lucrări – construcția a două fântâni(fila 138 d.u.p.) la prețuri supraevaluate, organul de cercetare penală nu a efectuat cercetări în acest sens, rezumându – se să expună prețurile la care s – a încheiat contractul în cuprinsul referatului cu propunere de clasare fără a argumenta, după caz, temeinicia sau netemeinicia acuzațiilor formulate de către petentul L. N. în cuprinsul actului de sesizare. Pe cale de consecință, în vederea verificării susținerilor petentului, organul de cercetare penală al poliției judiciare va administra probe prin care să se stabilească în mod cert dacă prețurile la care au fost realizate cele două lucrări au fost supraevaluate sau, din contră, au fost stabilite conform cu scopurile și principiile prevăzute de legislația care reglementează domeniul achizițiilor publice.

Totodată, organele de cercetare ale poliției judiciare vor verifica susținerile petentului L. N. referitoare la lipsa lucrărilor de curățare și igienizare islazuri comunale și amenajare heleșteie, procedând în acest sens la audierea în calitate de martor a persoanelor implicate în procedura de atribuire a contractului de achiziție publică și a celor implicate în procedura de recepție a lucrărilor dar și a altor persoane(localnici) care pot oferi relații în legătură cu execuția lucrărilor anterior menționate.

Organele de urmărire penală vor proceda le efectuarea de verificări și vor lămuri și aspectele sesizate de către petent referitoare la efectuarea unor plăți cu titlu de salariu către două persoane care ar fi deținut funcția de viceprimar – numitul M. N. și petentul L. N., având în vedere faptul că din copia carnetului de muncă depusă la dosarul instanței de către petentul L. N.(fila 12) rezultă că acesta a deținut funcția de viceprimar în aceași perioadă în care numitul M. N. a fost plătit pentru aceeași funcție de demnitate publică(filele 76 – 92 d.u.p.).

Organul de urmărire penală va proceda la administrarea oricăror alte probe a căror necesitate va rezulta din desfășurarea activităților de procedură dispuse de către judecătorul de cameră preliminară sau care vor fi propuse de către părți, petentul L. N. și intimatul G. F., în urma reaudierii amănunțite a acestora în legătură cu fiecare dintre aspectele cuprinse în actul de sesizare din 26.08.2013. În urma epuizării probatoriului dispus de către judecătorul de cameră preliminară sau administrat din oficiu de către organul de urmărire penală, se va proceda la o nouă apreciere asupra existenței sau inexistenței faptelor penale sesizate de către petentul L. N..

Față de cele ce preced, se apreciază că soluția dispusă în cauză este netemeinică întrucât se bazează pe un material probatoriu incomplet, fapt pentru care, în baza art. 341, alin. 6, lit. b din Codul de procedură penală, va admite plângerea formulată de petentul S. S., va desființa ordonanța de clasare nr. 4955/P/2013 din 13.08.2014 și ordonanța nr. 1901/II/2/2014 din 29.09.2014 și, pe cale de consecință, va dispune trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art. 341, alin. 6, lit. b din Codul de procedură penală, admite plângerea formulată de petentul L. N., domiciliat în ..

Desființează Ordonanța de clasare nr. 4955/P/2013 din 13.08.2014 și Ordonanța nr. 1901/II/2/2014 din 29.09.2014.

Dispune trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER,

C. N. C. M. M. C.

Red. CNC

Tehnored. CNC/IM

2 ex./10.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 215/2015. Judecătoria SLATINA