Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 02-03-2015

DOSAR nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

ÎNCHEIERE

Ședința publica din data de 02.03.2015

P.: D. P.

GREFIER: B. I. C.

Ministerul Public reprezentat de Ș. I. - Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. M. S., trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr.1875/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pentru infracțiunile de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, prev. și ped. de art. 334 alin. 1 C.p. și conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 așlin. 1 C.p., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.p, art. 41 alin. 1 C.p., rap. la art. 43 alin. 2 C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publica, a raspuns inculpatul T. M. S..

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care,

Nefiind formulate alte cereri în condițiile art. 387 alin. 2 C.p.p. s-a declarat terminată cercetarea judecătorească și s-a dispus trecerea la dezbateri potrivit art. 388 alin. 1 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul a prezentat pe scurt situația de fapt reținută în rechizitoriu și a solicitat condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Solicită de asemenea a se aplica regulile concursului de infracțiuni pentru faptele săvârșite urmând a face aplicrea dispoz. art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 privind revocarea beneficiului suspendării condiționate pt. pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 898/09.11.2012 a Judecătoriei S., a o cumula cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă în regim de detenție, conform art.60C.p.

Instanta retine cauza in vederea solutionarii.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul nr. 1875/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. înregistrat pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T. M. S., pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 C.p. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev.de art. 335 alin.1 C.p., cu aplic.art.38 alin.1 C p., art. 41 alin. 1 C.p. rap. la art. 43 alin. 2 C.p., reținându-se în actul de sesizare, în fapt, că la data de 08.04.2014, în jurul orelor 13.30, inculpatul T. M. S. a fost depistat în trafic de către organele de poliție, în timp ce conducea mopedul marca Piaggio, neînmatriculat, în localitatea Crîmpoia, jud. O., fiind însoțit de martorul I. G., pe DJ 546A, fără a poseda permis de conducere.

Prin încheierea din 12.11.2014 judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul T. M. S..

În cursul cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul T. M. S., care a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare, nu a contestat probele administrate la urmărirea penală și a solicitat aplicarea procedurii simplificate.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul T. M. S. are vârsta de 22 de ani și locuiește în ..

La data de 08.04.2014, în jurul orelor 13.30, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție N. T., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a circulației rutiere pe raza localității Crîmpoia, jud. O., l-au depistat pe inculpatul T. M.-S., care conducea mopedul marca Piaggio, neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere, pe DJ 546 A, cătunul Măzăreni, din direcția Crîmpoia către N. T., fiind însoțit de martorul I. G..

S-a procedat la identificarea conducătorului mopedului, în persoana inculpatului T. M. S., ocazie cu care s-a constatat că mopedul marca Piaggio, culoare gri, ._ este neînmatriculat, iar inculpatul nu posedă permis de conducere.

Din adresa nr. 7801/14.04.2014 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean O. rezultă că inculpatul T. M. S. nu figurează cu permis de conducere în evidențele serviciului, iar mopedul marca Piaggio nu figurează înmatriculat în evidența informatizată (fila 14 d.u.p.).

Fiind audiat la urmărirea penală și în faza de judecată, inculpatul a menționat că nu a avut cunoștință că mopedul este neînmatriculat și nici de faptul că pentru a circula pe drumurile publice trebuie să posede permis de conducere.

Susținerile inculpatului nu prezintă relevanță în cauză, întrucât, pe de o parte, inculpatul avea obligația înmatriculării mopedului în momentul achiziționării, iar pe de altă parte, apărarea sa privind necunoașterea obligației privind deținerea permisului de conducere se va înlătura, întrucât nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.

În drept, faptele inculpatului T. M. S., care la data de 08.04.2014, în jurul orelor 13.30, a condus mopedul marca Piaggio neînmatriculat, pe DJ 546 A în localitatea Crîmpoia, jud. O., fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de punerea în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 C.p. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev.de art. 335 alin.1 C.p., cu aplic.art.38 alin.1 C p., art. 41 alin. 1 C.p. rap. la art. 43 alin. 2 C.p..

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu (f.07), adresa nr. 7801/14.04.2014 a Inspectoratul de Poliție Județean O. (f.14), adresa nr. 1937/23.04.2014 a Primăriei Crîmpoia (f.15), fișa de cazier judiciar (f.22), planșe fotografice (fil. 09-11), declarații martor I. G. (f.13-14), declarații inculpat (fil. 17-18).

Instanța reține ca scopul preventiv - educativ și sancționator al pedepsei si al legii penale poate fi atins în cauză prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului, ținând seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fapt pentru care instanța apreciază că scopul pedepsei se poate realiza numai prin privarea acestuia de libertate și executarea pedepsei în regim de detenție potrivit art. 60 C.p, după ce va face aplicare dispozițiilor art. 38-39 lit. b C.p. referitoare la concursul de infracțiuni.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Observând fișa de cazier judiciar a inculpatului,din care a rezultat că inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiționat tot pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, instanța în baza art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 va revoca beneficiul suspendării condiționate pt. pedeapsa de 1 an și 4 luni inchisoare aplicată prin s.p.898/09.11.2012 a Judecătoriei S., rămasă definitivă prin nerecurare și o va cumula cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inc. T. M. S. să execute pedeapsa rezultantă in regim de detenție, conform art.60C.p.,precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1lit. a și b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 al.1 C.p. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b C.p. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea pedepsei principale.

În baza art. 274 al.1 C.p.p. va obliga inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 334 al.1 C.p. cu aplic. art. 41 al.1 și 43 al.2C.p. și art.375,396 al.10 C.p.p. condamnă pe inc. T. M. S., fiul lui I. și M., născut la data de 27.06.1992 în mun. S., jud. O., domiciliat în ., CNP._ la pedeapsa de 1 an inchisoare.

În baza art. 336 al.1 C.p. cu aplic. art. 41 al.1 și 43 al.2C.p. și art.375,396 al.10 C.p.p. condamnă pe inc.la 1 an inchisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1 lit. a și b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 38-39 lit. b C.p. contopește aceste pedepse, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa de 1 an inchisoare la care adaugă un spor de 4 luni, in total 1 an și 4 luni inchisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1lit. a și b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 revocă beneficiul suspendării condiționate pt. pedeapsa de 1 an și 4 luni inchisoare aplicată prin s.p.898/09.11.2012 a Judecătoriei S., rămasă definitivă prin nerecurare și o cumulează cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inc. T. M. S. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni inchisoare in regim de detenție, conform art.60C.p.,precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1lit. a și b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 al.1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1lit. a și b C.p. de la rămânera definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea pedepsei principale.

În baza art.274 al.1 C.p.p.obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.

P. GREFIER,

D. P. B. I. C.

Red. DP

Tehnored. IM

4 ex./06.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria SLATINA