Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 10-03-2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA STREHAIA – MEHEDINTI

Sentinta penala nr. 30

Sedinta publica din data de 10 martie 2015

Instanța constituită din:

P. –N. V. S.

Grefier – F. R. J.

*****

Ministerul Public a fost reprezentat de dna procuror C. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.

Pe rol solutionarea prcesului penal privind pe inculpații G. I. I. și N. L. și părțile civile P. I. N., I. V. T. ȘI V. N. V., având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art. 229 cod penal.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constată prezența inculpatului G. I. I., personal si asitat de avocat of Tibuleac C. și a inculpatului N. L., personal și asistat de avocat I. L.,care depune la dosar delegație de substituire lipsă fiind părțiile civile.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care,

Conform art. 374 Cod procedură penală, președintele face o prezentare succintă a rechizitoriului, explică inculpaților în ce constă învinuirea ce li se aduce, îi înștiințează pe inculpați cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-le atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, precum și cu privire la dreptul de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotesc că este necesar.

Se ia act că în timpul urmăririi penale persoana vătămată P. I. N. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei, persoana vătămată D. V. Ticușor cu suma de 1.500 lei iar V. N. V. cu suma de 2.000 lei.

Instanța pune în vedere inculpaților că pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunosc în totalitate faptele reținute în sarcina lor, iar în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime.

Inculpatul N. L. învederează instanței că recunoaște faptele reținute în srechizitoriu în sarcina sa, precum și prejudiciul produs, sens în care i se ia o declarație.

Conform art. 375 Cod procedură penală, acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public și avocatilor asupra cererii de judecare a cauzei prin procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, aceștia arătând că solicită admiterea cererii.

Instanța admite cererea inculpatului N. L., fiind îndeplinite condițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, după care constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta Parchetului solicită instanței condamnarea inculpatului N. L. la pedeapsa închisorii cu aplicarea dispozițiilor art. 375 Cod procedură penală și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Totodată, solicită disjungerea acțiunii penale ce are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului G. I. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art. 229 cod penal și acțiunea civilă formulată împotriva inculpaților.

Avocat I. L. pentru inculpatul N. L., solicită instanței condamnarea inculpatului la o pedeapsa orientată spre minim, aplicarea dispozițiilor prevazute de art. 375 Cod procedură penală, reținându-se atitudinea sinceră a inculpatului și disjungerea acțiunii penale ce are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului G. I. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art. 229 cod penal și acțiunea civilă formulată împotriva inculpaților.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă faptele comise.

Instanța reține cauza în vederea pronunțării.

INSTANTA

Prin rechizitoriul nr. 1367/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia a fost trimis în judecată inculpații G. I. I. cercetat pentru sâvârșirea a două infracțiuni de furt prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. 1 Cod penal și a unei infracțiuni de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și 38 alin. 1 Cod penal și N. L., cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt aflate în concurs real, fapte prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare al instantei s-a retinut urmatoarea stare de fapt: la data de 01.10.2014 persoana vătămată P. I. N., a sesizat prin SNAU 112, orgenele de cercetare penală cu privire la faptul că în data de 29.09.2014, in jurul orelor 16:00 persoane necunoscute i-au sustras din câmp din zona lacului de acumulare, de pe raza satului D. de Jos, o cabalină de sex feminin de culoare vânat-alb ce se afla liberă. Acesta mai arată că, cu aceeași ocazie și în aceiași imprejurare a fost sustrasă și cabalina persoanei vătămate I. V. T. (sex masculin, culoare rosu) ce se afla priponit în câmp, în aceeași zonă.

În după -amiaza zilei de 29.09.2014 cei doi inculpati G. I. I. și N. L., întâlnindu-se pe raza satului Rocșoreni, . hotărârea ca împreună să sustraga doua cabaline care se aflau la păscut în zona lacului de acumalare din . în zona culturii de porumb apartinând numitului V. D..

Deplasându-se împreună în câmp inculpatii G. I. I., și N. L. au găsit doi cai pe care inculpat N. L. îi observase mai înainte și anume unul de culaore alb-vânăt și unul de culaore rosu (maroi închis) care păsteau lânga cultura de porumb, inculpatul G. I. I., reusind sa încalece pe cabalina de culoare alb-vânăt iar celălat cal de culoare rosu a mers condus de N. L., in urma calului călărit de inculpatul G. I. I., deplasându-se pe un drum de . Brigleas din . Teiului din . evitând căile principale au mers numai pe drumuri de .. Bîcleș, . pe raza satului B., ., unde cei doi inculpati au vândut cele doua cabaline numitului B. D., în schimbul sumei de 450 lei.

Starea de fapt astfel expusă este dovedită cu procese verbal de sesizare a infracțiuni, plângeri si declarații persoane vătămate, proces verbal de cercetare la fata locului, proces verbal de conducere în teren (reconstituire), proces verbal de identificare persoane după fotografie, proces verbal de confruntare, proces verbal de predare primire, declaratii martori și declarații inculpați.

De asemenea, în noaptea de 02/03.11.2014, inculpatul G. I. I. a sustras din gospodăria persoanei vătămate V. N. V. doi câini ciobănești mioritici, recunoscând cu ocazia audierii în timpul urmăririi penale fapta de furt calificat săvârșită.

Persoanele vătămate s-au constituit părți civile cu următoarele sume: P. I. N. cu suma de 2.000 lei, Dragulescu V. T. cu suma de 1500 lei și V. N. V. cu suma de 200 lei.

La termenul de judecată din data de 10.03.2015, inculpatul N. L. s-a prezentat în instanță și a precizat că recunoaște în totalitate învinuirile aduse prin actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cererea sa fiind admisă. Totodată, a arătat că este de acord să achite prejudiciul material.

În fapt, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța reține că în după - amiaza zilei de 29.09.2014 inculpații N. L. și G. I. I., deplasându-se pe câmp, pe raza satului Rocșoreni, . hotărârea ca împreună să sustragă două cabaline care se aflau la păscut în zona lacului de acumulare.

În concret, cei doi inculpați au găsit doi cai pe care inculpatul N. L. îi observase mai înainte și care pășteau lângă cultura de porumb, inculpatul G. I. I. reușind să încalece pe cabalina de culoare alb-vânăt iar celălalt cal de culoare roșie a mers condus de inculpatul N. L.. Ulterior, cei doi inculpați au vândut cabalinele numitului B. D., în schimbul sumei de 450 lei, pe care au împărțit-o între ei.

Starea de fapt astfel expusă este dovedită cu declarațiile inculpaților date în timpul urmăririi penale când au descris modul de realizare a activității infracționale, cu aspectele menționate în procesul – verbal de reconstituire întocmit de organele de cercetare penală și cu depozițiile martorilor B. A. C. și B. M..

În fapt, potrivit art. 228 alin. 1 Cod penal, „luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii s-a realizat prin acțiunea inculpatului de luare a bunurilor din posesia persoanelor vătămate fără consimțământul acestora.

Urmarea imediată, ca element al laturii obiective constă în lipsirea persoanelor vătămate de posesia și folosința bunurilor. Raportul de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea imediată este unul direct și poate fi dedus din însăși săvârșirea faptei iar sub aspectul laturii subiective, se reține că inculpatul a acționat cu intenție directă.

Analiza și coroborarea mijloacelor de probă mai sus menționate conduc la convingerea certă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în actul de sesizare a instanței, motiv pentru care instanța urmează a da eficiență juridică prevederile legale cuprinse în art. 396 alin. 2 Cod procedură penală („ Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.”)

La individualizarea judiciară a pedepselor vor fi avute în vedere criteriile enumerate de art. 74 din Codul penal și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța constată că acesta nu a mai fost condamnat anterior. De asemenea, instanța va avea în vedere și faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, regretând și recunoscând în mod constant săvârșirea faptelor și împrejurările în care acestea s-au produs, a avut o conduită bună în societate atât anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale, cât și ulterior, reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal anterior și necesitatea asigurării prevenției generale și speciale, față de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, instanța apreciază că aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special al pedepsei pentru infracțiunile comise, satisface exigențele individualizării judiciare a pedepsei.

Reținând și incidența art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (potrivit căruia când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. 1 și 2, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime), instanța urmează a stabili pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, apreciind că o pedeapsă de câte 9 luni închisoare pentru fiecare infracțiune comisă reflectă pe deplin criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei în condițiile art. 74 Cod penal și asigură în mod eficient și realizarea scopului său punitiv, dar și educativ - preventiv.

Constatând că infracțiunile au fost comise mai înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța urmează ca, în baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, să cotopească pedepsele aplicate și să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, adică 3 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 1 an.

În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei amenzii, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării acesteia nu ar fi oportune, date fiind împrejurările concrete de săvârșire a faptelor (a comis faptele împreună cu un alt inculpat, ceea ce denotă curaj infracțional).

Instanța apreciază însă că sunt îndeplinite condițiile art. 91 alin. 1 lit. a – d Cod penal pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 Cod penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, nu s-a sustras de la urmărire penală, nu a încercat zădărnicea aflării adevărului, având din contră o atitudine sinceră și cooperantă, iar în raport de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, există convingerea instanței că executarea pedepsei în regim de detenție nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată.

Totodată, instanța consideră că prin fixarea termenului de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 Cod penal (cu posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) și impunerea de obligații în sarcina inculpatului, se satisface, în cazul concret imperativul justei individualizări a executării pedepsei.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei D. sau Școlii cu clasele I – VIII D. de Jos pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 72 Cod penal, deduce perioada reținerii inculpatului N. L. de la data de 09.12.2014 până la data de 10.12.2014.

În baza art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală,constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul N. L. prin încheierea nr. 3 din 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._ .

Deși s-a reținut că inculpații au înstrăinat cele două cabaline contra unei sume de bani, fiecare inculpat primind partea sa, instanța nu va dispune confiscarea sumei obținute de inculpatul N. L., întrucât persoanele vătămate s-au constituit părți civile iar suma respectivă va servi la despăgubirea lor.

Totodată, instanța va dispune disjunge acțiunii penale ce are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului G. I. I., fiul lui I. și T., născut la data de 23.12.1992 în Strehaia, județul M., domiciliat în comuna D., ., CNP_, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1367/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. 1 Cod penal și a unei infracțiuni de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și 38 alin. 1 Cod penal și acțiunile civile formulate de părțile civile P. I. N., I. V. Ticușor și V. N. V. împotriva inculpaților N. L. și G. I. I., dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 31 martie 2015, completul C2, având ca părți: inculpații N. L. și G. I. I. și părțile civile P. I. N., I. V. Ticușor și V. N. V..

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul N. L. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală, raportat la art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală,

Condamnă pe inculpatul N. L., fiul lui C. și V., născut la data de 29.11.1987 in Dr Tr S., jud. M., domiciliat în com. D., ., fară antecedente penale, CNP_, la pedeapsa închisorii de 9 luni, pentru fapta de furt săvârșită în data de 29.09.2014, în dauna persoanei vătămate P. I. N..

În baza art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală, raportat la art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală,

Condamnă pe inculpatul N. L. la pedeapsa închisorii de 9 luni, pentru fapta de furt săvârșită în data de 29.09.2014, în dauna persoanei vătămate I. V. Ticușor.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele aplicate și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei D. sau Școlii cu clasele I – VIII D. de Jos pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 72 Cod penal,

Deduce perioada reținerii inculpatului N. L. de la data de 09.12.2014 până la data de 10.12.2014.

În baza art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală,

Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul N. L. prin încheierea nr. 3 din 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._ .

Disjunge acțiunea penală ce are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului G. I. I., fiul lui I. și T., născut la data de 23.12.1992 în Strehaia, județul M., domiciliat în comuna D., ., CNP_, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1367/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. 1 Cod penal și a unei infracțiuni de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și 38 alin. 1 Cod penal și acțiunile civile formulate de părțile civile P. I. N., I. V. Ticușor și V. N. V. împotriva inculpaților N. L. și G. I. I., dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 31 martie 2015, completul C2, având ca părți: inculpații N. L. și G. I. I. și părțile civile P. I. N., I. V. Ticușor și V. N. V..

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul N. L. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2015.

Președinte,

V. Ș. N.

Grefier,

R. F.

V.N/26.03. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria STREHAIA