Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 17-02-2015
Dosar nr._ art. 335 al.1 și art.336 al.1 C.p.
ROMANIA
JUDECATORIA STREHAIA- MEHEDINTI
Sentința penala nr.22
Sedința publică din 17.02.2015
Completul compus din:
Președinte –V. S.
Grefier –B. C.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Pe rol sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Strehaia și inculpatul D. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.p și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o imbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sângeconducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art.336 alin.1 C.p..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul asistat de avocat B. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Se acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea acordului, stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare în sarcina inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.p și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art.336 alin.1 C.p..În baza art 39 si 39 c.p. solicită contopirea pedepselor si să se aplice inculpatului pedepsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din depeapsa de 12 luni, adică 4 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an si 4 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere si obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Av.Barbes A. pentru inculpat, având cuvântul, solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, stabilirea unei pedepse de 1 an si 4 luni închisoare, în condițiile art. 91 si urm C.p. Arată că inculpatul a recunoscut fapta, a fost de acord să presteze muncă nerenumerată, nu a mai fost condamnat, are copii minori în întretinere.
Inculpatul solicită să se aplice acordul.
I N S T A N T A
La data de11.12.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr._, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Strehaia și inculpatul D. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.p și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o imbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art.336 alin.1 C.p.
În actul de sesizare al instanței s-au reținut următoarele:
În data de 06.07.2014, prele 23,00, inculpatul D. I., în timp ce conducea mopedul marca FIRST BYKE, cu nr de înregistrare CORCOVA 147 MH, pe drumul judetean DJ 671E Corcova-C., a fost oprit regulamentar de organele de politie din cadrul Postului de Politie Corcova, aflate în exercitarea atributiilor de serviciu, pe raza .. După ce inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, întrucât valoarea indicată era de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expriat, a fost condus la Spitalul Municipal Motru unde i-au fost recoltate după probe bologice de sânge la interval de o oră. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr 381-382/2014, emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinti, a rezultat o valoare de 1,40 g/l alcool pur în sânge la prima proba (ora 01.10) si 1,25 g/l alcool pur în sânge la a doua proba (ora 02.10). In uma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu detine permis de conducere pentru niciuna din categoriile prevăzute de legislatia în vigoare, fapt comunicat si prin adresa nr_/02.09.2014 emisă de SPCRPCIV M..
În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.p și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o imbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sângei, prev. și ped. de art.336 alin.1 C.p.. și se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.
Starea de fapt a fost stabilită în urma analizei coroborate a următoarelor probe: proces verbal de depistare, adresa nr._/02.09.2014 emisă de SPCRPCIV M., buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr 381-382/2014 emis de SML Mehedinti, adresa nr_/19.11.2014 emisă de Primaria Corcova, declaratie martor Faina C. V., declarații inculpat.
Prin acord s-a stabilit o pedeapsă de 1 si 4 luni închisoare în condițiile art. 91 si urm. C.p.
S-a înaintat dos. nr. 912/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța constată că acesta respectă dispozițiile art. 478-482C.p.p., în sensul că este încheiat după punerea în mișcare a acțiunii penale, este avizat de procurorul ierarhic superior, infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate de lege cu pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, cuprinde mențiunile expres prev. de art. 482 C.p.p.
Conform art. 480 al. 2 C.p.p., instanța apreciază că din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. Astfel:
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 10.12.2014 în dosarul nr. 912/P/2014, inculpatul D. I. a recunoscut în totalitate faptele săvârșite și încadrarea juridică, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, respectiv săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.p și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o imbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art.336 alin.1 C.p..
În concret, în data de 06.07.2014, orele 23,00, inculpatul D. I., în timp ce conducea mopedul marca FIRST BYKE, cu nr de înregistrare CORCOVA 147 MH, pe drumul judetean DJ 671E Corcova-C., a fost oprit regulamentar de organele de politie din cadrul Postului de Politie Corcova, aflate în exercitarea atributiilor de serviciu, pe raza .. După ce inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, întrucât valoarea indicată era de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expriat, a fost condus la Spitalul Municipal Motru unde i-au fost recoltate după probe bologice de sânge la interval de o oră. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr 381-382/2014, emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinti, a rezultat o valoare de 1,40 g/l alcool pur în sânge la prima proba (ora 01.10) si 1,25 g/l alcool pur în sânge la a doua proba (ora 02.10). In uma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu detine permis de conducere pentru niciuna din categoriile prevăzute de legislatia în vigoare, fapt comunicat si prin adresa nr_/02.09.2014 emisă de SPCRPCIV M..
Potrivit reglementărilor în materie, acordul de recunoaștere a vinovăției este supus controlului instanței cu privire la obiectul său și la condițiile încheierii. Rolul judecătorului este acela de a constata dacă acordul a fost încheiat în condițiile legii și dacă există suficiente probe care confirmă vinovăția.
Potrivit art. 485 Cod procedură penală, instanța poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale în ipoteza în care apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, ceea ce nu se întâmplă în speță.
Examinând sancțiunea cu privire la care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța constată că aceasta corespunde cerinței de proporționalitate între gravitatea infracțiunilor comise și datele personale ale inculpatului.
Individualizarea pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art.74 Cod penal, care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.
În speță, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptelor în faza urmăririi penale.
D. urmare, în baza art. art. 335 alin. 1 Cod penal instanța îl va condamna pe inculpatul D. I. la pedepsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, iar în baza art.336 alin.1 C.p la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor boiologice are o imbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge
În baza art.38 alin.1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța va contopi pedepsele aplicate și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 12 luni, adică 4 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni. Instanța apreciază că o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunile săvârșite reflectă pe deplin criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei în condițiile art. 74 Cod penal și asigură în mod eficient și realizarea scopului său punitiv, dar și educativ - preventiv.
În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile art.91 Cod penal pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare din infracțiunile săvârșite este amenda sau închisoarea mai mică de 7 ani, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, astfel cum rezultă din fișa de cazier, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, nu s-a sustras de la urmărire penală, nu a încercat zădărnicea aflării adevărului, având din contră o atitudine sinceră și cooperantă, iar în raport de persoana inculpatului există convingerea instanței că se impune supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.
Totodată, instanța apreciază că prin fixarea termenului de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 Cod penal (cu posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) și impunerea de obligații în sarcina inculpatului, se satisface, în cazul concret imperativul justei individualizări a executării pedepsei.
În baza art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Corcova sau Școlii cu clasele I – VIII Corcova pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal iar în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei (avocat M. A. – delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 175/15.12.2014), rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza art. 485 al. 1 lit. a C.p.p.
Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Strehaia cu inculpatul D. I., cercetat pentru săvârșirea săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prevoztă de art 335 alin.1 Cod penal si a infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o imbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev de art 336 alin.1 C.p., obiect al cauzei penale nr. 912/P/2014.
În baza art. 335 alin. 1 Cod penal.
Condamnă pe inculpatul D. I., fiul lui G. si E., născut la data de 22.10.1986 în orasul Strehaia, judetul Mehedinti, cu domciliul stabil în comuna Corcova, ., CNP_, la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea la data de 06.07.2014 a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal
Condamnă pe inculpatul D. I. la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea la data de 06.07.2014 a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevarii mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge
În baza art. 38 si art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele aplicate și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 12 luni, adică 4 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni.
În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Corcova sau Școlii cu clasele I – VIII Corcova pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală,
Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei (avocat M. A. – delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 175/15.12.2014), rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată azi 17.02.2015 în sedință publică.
P. GREFIER
V. S. B. C.
Red.V.S/ Tehnored. B.C./4 exp./03.03.2015 /Ex.pen. 22/2015/Operator date 4338
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria... → |
|---|








