Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP. Sentința nr. 100/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 100/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 14-10-2015
Dosar nr._ înlocuire pedeapsa amenda penala
ROMANIA
JUDECATORIA STREHAIA- MEHEDINTI
Sentința penala nr.100
Ședința publica din 14.10.2015
Completul compus din:
Președinte –F. A.
Grefier – D. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Pe rol soluționarea sesizării formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia privind pe condamnatul A. L., având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii penale cu închisoare.
La apelul nominal făcut în ședință publica, nu a răspuns condamnatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul registratură adresele: nr.5883/01.10.2015 emisă de I.T.M. M., nr.3049/08.10.2015 emisă de Primăria comunei Stîngăceaua.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, se constata cauza în stare de soluționare si se acorda cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicita respingerea sesizării ca neîntemeiată, întrucât nu există rea credință.
INSTANTA
Asupra acțiunii de față:
La data de 04.09.2015, Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia a sesizat instanța, în temeiul art.4491 C.p.p.rap. la art.631 C.p. vechi si art 14 alin1 lit.a din Lg. 187/2012, pentru înlocuirea amenzii penale de 500 lei aplicată condamnatului A. L. cu pedeapsa închisorii.
În motivarea sesizării, s-a arătat că inculpatul A. L. a fost condamnat la 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal, prin sentința penală nr.92 din 11.05.2009, rămasă definitivă la data de 26.05.2009 prin nerecurare. Sentința a fost pusă in executare prin comunicarea dispozitivului hotărârii la Administrația Finanțelor Publice Strehaia.
Organul de executare a confirmat primirea adresei de debitare la data de 31.08.2009 cu adresa nr.4115/2009.
Verificându-se situația încasării debitelor, organul de executare a comunicat instanței că inculpatul a achitat 240 lei din amenda penală de 500 lei aplicată.
La data de 21.09.2015, condamnatul a depus chitanța . nr._/21.09.2015 atestând plata sumei de 60 lei, reprezentând diferența de amendă penală aplicată prin sentința penală nr.92/11.05.2009 a Judecătoriei Strehaia.
Analizând actele si lucrările cauzei, instanța constată că:
Prin sentința penală nr. 92/11.05.2009 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin nerecurare, inculpatul A. L. a fost condamnat la 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin.2 Cod penal.
Potrivit art. 14 al. 1 lit. a din legea 187/2012, privind punerea în aplicare a Noului Cod penal, dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea se face în baza art. 63^1 din Codul penal din 1969.
Conform art.63 1 C.p. de la 1969, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
În speță, condamnatul a achitat anterior sesizării suma de 240 lei, în cursul judecății prezentei sesizări, suma de 60 lei, rămânând de achitat 200 lei amendă. Din adresa emisă de ANAF-Serviciul Fiscal Strehaia rezultă că debitorul A. L. nu figurează cu venituri impozabile în evidențele fiscale. Din adresa nr. 5883/01.10.2015 a ITM M. rezultă că nu figurează cu contract de muncă în derulare. Din ancheta socială efectuată de Primăria Tâmna la domiciliul condamnatului reiese că acesta locuiește cu soția și cei trei copii, din care doi majori, în casa proprietatea mamei sale. Venitul familiei se compune din alocația de stat a copiilor și indemnizatia sotiei de 197 lei ca îngrijitoare la școala din . reține că amenda nu a fost achitată în totalitate din lipsa veniturilor și nu datorită relei-credințe a condamnatului.
Față de cele expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia.
Cheltuielile judiciare urmează să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia, în contradictoriu cu condamnatul A. L., domiciliat în comuna Stîngăceaua, . M., CNP-_, având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 500 lei, aplicată prin sentința penală nr.92/11.05.2009 a Judecătoriei Strehaia, cu pedeapsa închisorii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publica, azi 14.10.2015, la sediul Judecătoriei Strehaia.
PRESEDINTEGREFIER
F. A. D. M.
Red F.A/ Tehnored D.G.
4 expl./19.10.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 88/2015. Judecătoria STREHAIA | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 90/2015. Judecătoria STREHAIA → |
|---|








