Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 1235/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1235/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 19-05-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1235/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea procesului penal vizând inculpatul V. E. (fostă G./ A.), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.378 alin.1 lit. c C.p., trimisă în judecată prin rechizitoriul nr.6038/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.378 alin.1 lit. c C.p.
La apelul nominal făcut au răspuns inculpata și persoana vătămată G. A. L..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, inculpata depune la dosar în fotocopie factura din data de 19.05.2015 eliberată de Poșta Română SA, persoana vătămată a declarat că-și retrage plângerea formulată împotriva inculpatei, după care, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public, după ce a expus starea de fapt, a formulat concluzii de încetare a procesului penal prin retragerea plângerii persoanei vătămate. De asemenea a solicitat obligarea persoanei vătămate la cheltuielile judiciare către stat.
Partea civilă a solicitat instanței să ia act de retragerea plângerii, întrucât inculpata a achitat suma reprezentând pensia restantă.
Inculpata a solicitat instanței să ia act de retragerea plângerii părții vătămate.
JUDECATA
Prin rechizitoriul nr.6038/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpata V. E. (fostă G./ A.), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.378 alin.1 lit c C.p.
În actul de sesizare s-a reținut, că la data de 16.10.2013 numitul G. A.-L. a formulat plângere penală împotriva mamei sale V. E. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
In motivarea plângerii, sus-numitul a precizat că este student în cadrul Universității T. M. la Facultatea de D., iar mama sa A. (actualmente V.) E., care a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, nu i-a plătit nici o sumă de bani din luna aprilie 2013.
Din actele de urmărire penală administrate în cauză au rezultat următoarele:
Inculpata V. E. a fost căsătorită cu G. A., iar în urma căsătoriei a rezultat numitul G. A.-L., născut la data de 09.06.1994.
Prin sentința civilă nr 983/16.02.2009 a Judecătoriei Tg-J. pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus obligarea numitei A. (actualmente V.) E. la plata unei pensiei de întreținere în favoarea numitului G. A. în sumă de 130 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată până la majoratul acestuia.
Prin sentința civilă_/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2012, inculpata V. E. a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 175 lei lunar în favoarea numitului G. A.-L., de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată G. A.-L. a declarat faptul că inculpata nu a achitat pensia de întreținere stabilită în favoarea sa din luna aprilie 2013, iar pentru lunile decembrie 2013, ianuarie și februarie 2014 i-a plătit câte 100 lei, cumulând o restanță totală de 1800 lei. Ulterior, la datele de 23.10.2014 și 01.11.2014 inculpata i-a achitat sumele de 150 lei și, respectiv, 130 lei, rămânând cu o restanță la plata pensiei de întreținere în sumă de 1520 lei. Aceasta a mai precizat faptul că și în trecut inculpata nu a achitat la timp pensia de întreținere, fiind nevoit ca să formuleze plângere împotriva acesteia, precizând faptul că, începând cu luna martie 2014, s-a angajat cu contract de muncă.
Susținerile persoanei vătămate sunt confirmate și de către martora S. M.-M., acesta declarând faptul că inculpata V. E. a Fost obligată de către instanța de judecată la plata unei pensii de întreținere în favoarea persoanei vătămate G. A.-L., pensie ce nu a plătit-o pentru o perioadă de câteva luni, acumulând o restanță ce se ridică la suma de aprox. 1800 lei.
Potrivit adresei nr. 6151/17.01.2014 a Primăriei Comunei Turcinești, numita A. (actualmente V.) E. locuiește împreună cu fiul său S. C. M. în vârstă de 23 de ani, tară loc de muncă și fiica, acesteia A. S. N. în vârstă de 13 ani, elevă, iar locuința în care locuiesc are un aspect îngrijit.
Conform adresei nr._/14.11.2014 a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, rezultă că numita V. E. nu figurează în evidențele A.J.O.F.M. Gorj ca persoană în căutarea unui loc de muncă sau ca beneficiar de ajutor de șomaj.
De asemenea, conform adresei inițiale nr._/19.12.2013 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, s-a comunicat faptul că la data de 18.12.2013 numita V. E. nu figurează cu contract individual de muncă activ.
Ulterior, prin adresa nr._/05.11.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, s-a comunicat faptul că numita V. E. figurează în perioada aprilie 2013 - noiembrie 2014 cu contracte individuale de muncă la S.C. Ambasador Elite S.R.L. cu sediul în mun. Tg-J. în perioada 05.12._13, .. cu sediul în mun. Tg-J. în perioada - 16.07.2013 și la .. în perioada 22.01.2014-(timp parțial de muncă - 4 ore/zi).
Potrivit adresei nr.414/17.12.2014 a S.C. Ambasador Elite S.R.L., numita A. (actualmente V.) E. a fost angajata firmei în perioada 06.11._13, iar veniturile salaríale - venitul net - obținute în acea perioadă au fost de: 644 lei în luna noiembrie 2012, 750 lei în luna decembrie 2012, 775 lei în luna ianuarie 2013, 779 lei în luna februarie 2013, 768 lei în luna martie 2013, 774 lei în luna aprilie 2013 și 699 lei în luna mai 2013.
Conform adresei nr. 134/17.12.2014 a .., numita V. E. a fost salariata societății în perioada 05.06._13, iar veniturile obținute în acea perioadă au fost de 820 lei.
Din adresa nr. 123/17.12.2014 a .., rezultă că numita V. E. a fost angajata societății în perioada 22.01._14, iar venitul net obținut lunar în acea perioadă a fost de: 255 lei plus 75 lei - reprezentând valoarea tichetelor de masă - în luna ianuarie 2014, 606 lei plus 187 lei - reprezentând valoarea tichetelor de masă - în luna februarie 2014, 576 lei plus 356 lei - reprezentând valoarea tichetelor de masă -în luna martie 2014, 579 lei plus 337 lei - reprezentând valoarea tichetelor de masă - în luna aprilie 2014, 323 lei plus 94 lei - reprezentând valoarea tichetelor de masă - în luna mai 2014, 324 lei plus 94 lei - reprezentând valoarea tichetelor de masă - în luna iunie 2014 și 49 lei plus 28 lei - reprezentând valoarea tichetelor de masă - în luna iulie 2014.
Observând facturile de plată aflate le dosar și analizând cele declarate de părți, rezultă faptul că inculpata V. E., pentru o perioadă de 12 (doisprezece) luni de zile consecutiv, mai precis în perioada aprilie 2013 -martie 2014, nu a plătit integral sumele de bani la care a fost obligată de către instanța de judecată cu titlu de pensie de întreținere în favoarea persoanei vătămate G. A.-L., rezultând o restanță de 1800 lei.
Ulterior, inculpata a mai achitat suma de 150 lei în luna octombrie 2014 și suma de 130 lei în noiembrie 2014, rămânând cu o restanță la plata pensiei de întreținere stabilită în favoarea persoanei vătămate G. A.-L. în sumă de 1520 lei.
Audiată fiind, în cursul urmăririi penale, inculpata V. E. a recunoscut faptul că are restanțe la plata pensiei de întreținere și că nu a plătit fiului său pensia de întreținere din luna aprilie 2013 și înregistrează o restanță în sumă de 1520 lei, luându-și angajamentul de a o achita în momentul când va dispune de posibilități materiale. De asemenea, aceasta a precizat faptul că, în prezent, pentru întreținerea zilnică, lucrează ocazional la diferite persoane.
Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă:
declarație persoană vătămată G. A.-L.;declarații suspect/inculpat V. (fostă G./A.) E.;declarații martor S. M.-M.;sentința civilă nr. 983/16.02.2009 a Judecătoriei Tg-J. pronunțată în dosarul nr._ ;sentința civilă_/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2012;
-adresa nr. 6151/17.01.2014 a Primăriei Comunei Turcinești;adresa nr._/14.11.2014 a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;adresa nr._/19.12.2013 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj;adresa nr._/05.11.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj;adresa nr. 414/17.12.2014 a S.C. Ambasador Elite S.R.L.;adresa nr. 134/17.12.2014 a ..;adresa nr. 123/17.12.2014 a .;facturi.
Prin încheierea din 05.05.2015, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.
În ședința publică din data de 19.05.2015, persoana vătămată G. A. L. a arătat că a fost despăgubită de inculpată ( conform facturilor depuse la dosar ), menționând expres că retrage plângerea formulată împotriva acesteia .
Având în vedere aceste considerente, în baza art.396 alin.6 N.C.p.p. raportat la art.16 alin.1 lit. g N.C.p.p., instanța urmează să se dispună încetarea procesului penal.
În baza art.275 alin.2 lit.b Cod pr. pen, va obliga persoana vătămată, la plata către stat a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.396 alin.6 N.C.p.p. raportat la art.16 alin.1 lit. g N.C.p.p., încetează procesul penal prin retragerea plângerii prealabile formulată împotriva inculpatei V. ( G./ A.) E., fiica lui G. și E., născută la data de 22.07.1970, în mun. Tg-J., județul Gorj, cu domiciliul în comuna Turcinești, ., județul Gorj, C.N.P._, de persoana vătămată G. A. L., fiul lui A. și E., CNP:_, cu domiciliul în municipiul Tg- J., cartier Iezureni, nr. 6, județul Gorj.
În baza art.275 alin.2 lit. d Cod pr. pen, obligă persoana vătămată, la plata către stat a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
Red CEM / th A.Ș. 02 Iunie 2015/5ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1230/2015.... | Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Sentința nr. 1320/2015.... → |
---|