Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 2706/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2706/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 04-11-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 2706/2015

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, referitoare la judecarea cauzei penale privind pe inculpatul Z. G. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen. și pe inculpatul C. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. 1 C.pen., in dosarul nr. 3991/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Deliberând, instanța pronunță următoarea sentință:

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul nr. 3991/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpatul Z. G. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen. și inculpatul C. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. 1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut că, în ziua de 04.08.2014, în jurul orelor 19:40, organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Stănești își exercitau atribuțiile de serviciu, pe raza comunei Stănești, împrejurare în care au constatat că inculpatul Z. G. V. conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe DC 143 Călești, și cunoscând faptul că acesta nu posedă permis de conducere, au pornit în urmărirea acestuia, astfel că inculpatul observând autospeciala poliției a oprit autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului și a fugit într-un lan de porumbi, deși organele de poliție au pornit în urmărirea sa pentru a-l imobiliza, nu s-a mai reușit prinderea acestuia.

Au fost efectuate verificări preliminare în bazele de date electronice ale poliției, stabilindu-se că inculpatul Z. G. V. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de conducere, iar autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ aparține martorului P. I..

În consecință, s-a format dosarul de urmărire penală înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. sub nr.3991/P/2014 având ca obiect săvârșirea infracțiunii prev. de art.335 alin.l Cod penal.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost audiați martorii A. C. și A. C. M., care au relatat faptul că în ziua de 04.08.2014 în jurul orelor 19:35 - 19:40 se aflau în fața imobilului din ., ocazie cu care l-au văzut pe vecinul acestora Z. G. V. în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe DC 143 Călești, observând totodată și autospeciala poliției care pornise în urmărirea autoturismului condus de inculpat.

Ulterior cei doi martori au auzit că inculpatul a coborât din autoturism și a fugit într-un lan de porumbi.

Martora Fâcea I. M. a precizat că, în ziua de 04.08.2014 în jurul orelor 19:40, se afla în fața imobilului martorei S. N., iar la un moment dat a observat circulând pe DC 143 Călești autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ condus de un bărbat pe care nu-l poate identifica, iar la scurt timp a văzut autoturismul oprit în intersecție și în spatele acestuia era poziționată mașina poliției.

De asemenea, martora a învederat că în ziua de 04.08.2014 l-a observat pe inculpatul C. I. trecând pe drum către autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, după ce organele de poliție plecaseră de lângă respectivul vehicul.

În ziua de 17.10.2014, organele de cercetare penală i-au adus la cunoștința lui Z. G. V. că este suspectat de săvârșirea infracțiunii prev. de art.335 alin. l Cod penal, iar din depoziția acestuia rezultă că în data de 04.08.2014 nu a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe DC 143 Călești și nu a fugit de organele de poliție în lanul de porumb.

Inculpatul Z. G. V. a specificat că în data de 04.08.2014 a împrumutat autoturismul inculpatului C. I. care l-a și folosit în ziua respectivă, iar în susținerea celor declarate acesta a solicitat să fie audiați în calitate de martori P. I., P. I. și C. I..

În data de 21.10.2014 a fost audiat în calitate de martor inculpatul C. I., care a declarat că în data de 04.08.2014 a luat din curtea imobilului martorului Z. D. autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ ce aparținea de drept lui P. I., folosindu-1 pe traseul de la domiciliul lui Z. D. până în intersecția cu drumul principal în intervalul orar 12:00 - 14:00, iar la un moment dat a rămas fără combustibil, și după alimentare a parcat autovehiculul în curtea imobilului lui P. I.. In continuare a mai arătat că în ziua de 04.08.2014, după orele 14:00 nu a mai folosit autoturismul până în ziua de 05.08.2014 și nu cunoaște dacă vehiculul a mai fost condus de alte persoane.

În ziua de 28.01.2015, inculpatul C. I. a dorit să facă completări la declarația inițială și care privea împrejurarea dacă a condus autoturismul cu nr._ în ziua de 04.08.2014 pe DC 143 Călești în jurul orelor 19:40, când autoturismul a fost identificat de organele de poliție, revenind asupra acesteia și precizând următoarele: "în ziua de 04.08.2014 am condus autovehiculul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe drumul public din satul Călești, . în jurul orei 19:40 și nu am observat niciun autovehicul de poliție. Menționez faptul că în momentul când am oprit autovehiculul de mai sus, în intersecția DC 143 Călești cu DS Călești am rămas fără benzină, după care am mers acasă și am luat benzină într-un recipient de 2 litri, după care am parcat autovehiculul în curtea locuinței numitului P. I.".

În cauză a fost audiat martorul P. I., care a relatat că în ziua de 04.08.2014 în intervalul orar 10:00 - 13:00, a fost vizitat la domiciliu de verișorul său, inculpatul Z. G. V., iar în jurul orelor 13:00 acesta a plecat spunându-i că se va deplasa în municipiul Tg-J. și nu au mai discutat până în ziua de 05.08.2014, când inculpatul i-a povestit că este acuzat că a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ . A mai susținut martorul că în data de 04.08.2014 nu a fost prezent pe raza localității Stănești, astfel că nu cunoaște dacă inculpatul a condus autoturismul în cauză.

Martorul P. I. a învederat că este proprietarul autoturismului marca Dacia cu numărul de înmatriculare_, pe care 1-a împrumutat fratelui său Z. D., aflând ulterior că nepotul său, inculpatul Z. G. V., este suspectat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. l Cod penal, înțelegând nu formuleze plângere penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt în scopul folosinței.

Tatăl inculpatului, martorul Z. D., a relatat că nu i-a încredințat fiului său autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pentru a-1 conduce pe drumurile publice.

Din adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Gorj nr._ din 08.08.2014 rezultă faptul că inculpatul Z. G. V. nu figurează în evidențe ca posesor al ului de conducere.

Ca probatorii au fost indicate de organul de urmărire penală: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații suspecți/inculpați, declarații martori, adresa nr._ din 08.08.2014 a SPCRPCÎV Gorj, fișă cazier judiciar.

Mai reține judecătorul că prin ordonanța din data de 05.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. l Cod penal, iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. din data de 02.10.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de suspectul Z. G. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.335 alin.l Cod Penal.

Prin ordonanța din 04.02.2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal, iar prin ordonanța din 04.02.2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul C. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal, iar prin ordonanța din data de 20.02.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva suspecților Z. G. V. pentru infracțiunea prev. de art.335 alin.l Cod penal și C. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal.

Inculpatului Z. G. V. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108 și art. 83 Cod procedură penală întocmindu-se procesele - verbale din datele de 17.10.2014 și 10.04.2015 în prezența apărătorului ales Șomăcescu S. cu delegația nr._.

Inculpatului C. I. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108 și art. 83 Cod procedură penală întocmindu-se procesele - verbale din datele de 20.02.2015 și 10.04.2015.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 28.10.2015 s-a constatat, în temeiul art. 346 alin. 2 C.p.p., legalitatea rechizitoriului nr. 3991/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății în cauza privind pe inculpatul Z. G. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen. și pe inculpatul C. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. 1 C.pen.

Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:

În privința situației de fapt din cauza dedusă judecății, instanța, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, achiesează la starea de fapt expusă prin rechizitoriu și, în consecință, reține următoarele:

Astfel, la data de 04.08.2014, în jurul orelor 19:40, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Stănești au observat autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ rulând pe DC 143 Călești, și cunoscând faptul că inculpatul Z. G. V., nepotul proprietarului în acte al autoturismului și fiul deținătorului de fapt al acestuia, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, au pornit în urmărirea autoturismului, observând nemijlocit că acesta este condus pe drumul public chiar de către inculpatul Z. G. V., care însă a oprit autoturismul în intersecție pe partea dreaptă a carosabilului, ulterior coborând și fugind într-un lan de porumb, fără a mai putea fi prins, întrucât nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, conform adresei nr._ din data de 08.08.2014 a SPCRPCÎV Gorj.

Totodată, fiind audiat în cadrul dosarului de urmărire penală înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. sub nr. 3991/P/2014 având ca obiect săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. l Cod penal, inculpatul C. I., prieten de familie al inculpatului Z. G. V., a făcut declarații mincinoase, în sensul că a declarat că el a fost cel care a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ rulând pe DC 143 Călești, la data de 04.08.2014, în jurul orelor 19:40, atunci când organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Stănești au procedat la urmărirea conducătorului autoturismului.

În ceea ce privește atitudinea procesuală și apărările fiecăruia dintre inculpați astfel cum au fost reiterate pe parcursul procesului, reține instanța, în privința inculpatului Z. G. V., că versiunea expusă de acesta cu privire la fapta dedusă judecății este în sensul nerecunoașterii săvârșirii faptei, motivat de aspectul că la acel moment se afla în oraș la un prieten, respectiv la martorul P. I., iar anterior în cursul aceleiași zile, fără ca inculpatul să poată preciza ora, a lăsat mașina coinculpatului C. I. pentru a fi folosită de acesta.

Totodată, în ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatului C. I., se reține că acesta a expus varianta potrivit căreia, la data de 04.08.2014, fără ca inculpatul să poată preciza exact ora, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ rulând pe DC 143 Călești pe o distanță de 500 m pe o durată de circa o jumătate de oră sau o oră, rămânând fără benzină în timp ce mergea către locuința martorilor P. pentru a transporta o cantitate de grâu, fără a menționa la vreun moment că ar fi observat organele de poliție.

Reține însă instanța că aspectele esențiale din declarațiile inculpaților sunt contrazise de ansamblul materialului probator administrat, în special prin dovedirea împrejurărilor de fapt în mod direct referitoare la fapta prevăzută de legea penală și la persoana care a săvârșit-o, acestea constituind res probanda, prin coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, respectiv a declarațiilor agenților de poliție de asemenea audiați nemijlocit în fața instanței.

Astfel, în ceea ce privește apărarea inculpatului Z. G. V. în sensul că la momentul săvârșirii faptei se afla în Târgu-J. la martorul P. I., aceasta este contrazisă chiar prin declarația acestuia din urmă, având în vedere ora săvârșirii faptei 19.40, și intervalul orar menționat de către martor, în care acesta a primit vizita inculpatului, adică orele 10.00-14.00 (fila 62), așa încât această apărare se privește ca nesinceră și va fi înlăturată ca atare.

Totodată, în ceea ce privește existența probelor directe în privința săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului Z. G. V., arată instanța că, prin declarațiile date în faza de urmărire penală, martorii A. C. și A. C. M. au relevat că au observat în mod direct că la data de 04.08.2014, în jurul orelor 19:40, cum inculpatul Z. G. V. a condus pe drumul public autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, de menționat însă că ulterior, fiind audiați nemijlocit în fața instanței, martorul A. C. și-a retras declarația inițială invocând probleme psihice, iar martora A. C. M. și-a nuanțat declarația, în sensul că nu a văzut în mod direct pe inculpatul Z. G. V. conducând, însă a observat autoturismul în cauză plecând de la poarta acestui inculpat în jurul orei 19.00, anterior plecării martora observându-l prin curte pe acest inculpat, a observat totodată mașina de poliție în urmărire, spunând inițial că l-a văzut pe inculpat conducând mașina la îndemnul tatălui său, despre care a relatat că se afla la poartă și putea vedea cine conducea mașina, și probabil că l-a văzut într-adevăr pe inculpatul Z. G. V. la volan (filele 30, 46).

Așa fiind, având în vedere caracterul divizibil și neretractabil al declarației martorului, precum și principiul liberei aprecieri a probelor, instanța va acorda valoare probantă declarației date de către martorul A. C. în faza de urmărire penală (filele 26, 27 dup), înlăturând astfel aspectele declarate de acesta în fața instanței, întrucât declarația inițială este aceea care se coroborează cu ansamblul materialului probator, în special cu declarația martorei A. C. M., dar și cu declarațiile agenților de poliție P. I. și Șomănescu C. (filele 70, 71), respectiv în ceea ce privește aspectul urmăririi autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ de către autospeciala poliției, și cu declarațiile martorilor F. I. M. și S. N. (filele 31, 47), singurii martori care au perceput direct aceste aspecte.

În privința declarațiilor martorilor P. I. și Z. D. (filele 48, 63), unchiul respectiv tatăl inculpatului, instanța observă că acestea nu pot fi relevante în cauză, întrucât acești martori nu au perceput direct evenimentele în discuție, iar prin declarațiile date au reiterat în principal aspecte auzite de la inculpatul C. I., totodată vor fi înlăturate și declarațiile martorilor P. I. și P. L. (filele 65, 66), care de asemenea nu au avut percepția directă asupra celor întâmplate, pe de o parte fiind cel puțin neplauzibilă varianta susținută de aceștia în sensul ca o distanță de 500 m să fie parcursă cu mașina într-o oră, iar pe de altă parte existând serioase contradicții între aspectele susținute de cei doi martori și cele relevate de către inculpatul C. I. (acesta susținând că martorul P. I. i-ar fi deschis porțile atunci când a venit cu mașina, martorul declarând însă că era la câmp la acel moment, acasă fiind numai soția sa), ceea ce ridică un important dubiu asupra sincerității acestora.

În consecință, instanța va avea în vedere pe de o parte mijloacele de probă ce contrazic versiunile expuse de către inculpați, care nu au reușit să probeze lipsa de temeinicie a probatoriului care a condus la trimiterea lor în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, iar pe de altă parte și faptul că nu s-a probat conturarea unei alte stări de fapt decât aceea expusă în paragrafele anterioare, apărările inculpaților fiind total neplauzibile și demontate de probatoriul administrat în cauză, reținând și componenta logică a raționamentului juridic aplicabil în pronunțarea prezentei sentințe.

Astfel, reține instanța că, în drept, fapta inculpatului Z. G. V., care, la data de 04.08.2014, în jurul orelor 19:40, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ rulând pe DC 143 Călești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule întrunește atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal.

Totodată, în drept, fapta inculpatului C. I., care, fiind audiat în cadrul dosarului de urmărire penală înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. sub nr. 3991/P/2014 având ca obiect săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. l Cod penal, făcut declarații mincinoase, în sensul că a declarat că el a fost cel care a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ rulând pe DC 143 Călești, la data de 04.08.2014, în jurul orelor 19:40, atunci când organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Stănești au procedat la urmărirea conducătorului autoturismului, întrunește atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 273 alin. 1 Cod penal.

Așa fiind, se reține că potrivit art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar conform art. 396 alin. 2, 4 Cod pr. pen., condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită inculpatului,în privința lui Z. G. V., instanța va avea în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, cauzele de atenuare și respectiv de agravare a răspunderii penale, precum și dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a-g din această normă legală, raportate în prezenta cauză.

Se va reține așadar gradul relativ ridicat de pericol social al faptei comise, concretizat în valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat fiind o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat) și care ar fi putut fi vătămate – viața persoanei, sănătatea și integritatea acesteia, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic, mai ales în ceea ce privește deținerea permisului de conducere fiind vătămate relațiile sociale privitoare la siguranța circulației, dar și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, autoturismul fiind condus pe un drum care nu este foarte circulat, respectiv circumstanțele personale ale inculpatului, care deși nu este cunoscut cu antecedente penale, în privința conduitei sale după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, se observă lipsa totală de sinceritate și de regret pentru fapta săvârșită, obiectivată prin atitudinea constantă, atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul judecății, de nerecunoaștere a faptei și de încercare de eludare a consecințelor și a răspunderii judiciare, așa încât instanța apreciază că stabilirea unei pedepse în cuantum orientat către moderat, de 1 an și 6 luni luni închisoare, va fi aptă să îndeplinească scopul preventiv, educativ și de exemplaritate al sancțiunii penale.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei, pe de o parte fiind întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute la alin. 1 din această normă legală privind pedeapsa aplicată, necondamnarea anterioară a inculpatului, care și-a manifestat prin declarația dată în fața instanței acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, apreciindu-se în raport de persoana inculpatului, conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunii și posibilitățile sale de îndreptare, că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, fiind însă necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, iar pe de altă parte sunt îndeplinite și condițiile negative prevăzute la alin. 2 din norma legală menționată.

Așa fiind, instanța apreciază ținând seama de criteriile expuse anterior, că stabilirea pedepsei închisorii va constitui un avertisment suficient de serios pentru corijarea conduitei viitoare a inculpatului Z. G. V., așa încât acesta să nu mai comită infracțiuni și să respecte măsurile și obligațiile impuse de către instanță, în caz contrar expunându-se la executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.

În consecință, în baza art. 335 alin. 1 Cod penal, va stabili pentru inculpatul Z. G. V. pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar în baza art. 396 alin. 4 Cod pr. pen. cu referire la art. 83 Cod penal, va dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit și calculat conform art. 84 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 84 alin. 2, art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul Z. G. V. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 84 alin. 2, art. 85 alin. 2 lit. b, g Cod penal, va impune inculpatului Z. G. V., pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarele obligații:

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primăriei Stănești sau Școlii Gimnaziale Stănești, urmând a fi individualizată în concret de către consilierul de probațiune;

- să nu conducă autovehicule pe drumurile publice.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probațiune Gorj.

În baza art. 88 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 3 Cod pr. pen., va atrage atenția inculpatului Z. G. V. asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea amânării aplicării pedepsei.

În privința inculpatului C. I., având în vedere dispozițiile legale și considerentele expuse în paragrafele precedente, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, cauzele de atenuare și respectiv de agravare a răspunderii penale, precum și dispozițiile art. 74 C.pen., va constata instanța gradul relativ ridicat de pericol social concret al faptei, concretizat în valorile sociale ocrotite de norma de incriminare și constând bunul mers al înfăptuirii justiție, precum și circumstanțele sale personale, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale și având și după săvârșirea faptei și în cursul procesului o atitudine nesinceră.

În aceste condiții, văzând și că potrivit art. 74 alin. 2 Cod pr. civ., atunci când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se va ține seama de criteriile prevăzute la alin. 1 și pentru alegerea uneia dintre acestea, față de art. 273 alin. 1 Cod penal ce prevede pentru infracțiunea dedusă judecății pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța urmează a condamna inculpatul la această din urmă pedeapsă principală, iar pentru stabilirea în concret a cuantumului amenzii se va avea în vedere disp. art. 61 Cod penal, aspect în raport de care se va stabili suma de 3.000 lei amendă penală, echivalentul a 300 zile-amendă stabilit potrivit criteriilor prevăzute de art. 61 alin. 3 Cod penal, orientat către maximul special potrivit art. 61 alin. 4 lit. c, alin. 6 Cod penal, față de 10 lei cuantumul unei zile-amendă stabilit potrivit criteriilor prevăzute de art. 61 alin. 3 Cod penal, având în vedere situația materială și obligațiile inculpatului, care nu are ocupație, este căsătorit și are un copil în întreținere.

Așa fiind, va condamna inculpatul C. I. la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală, echivalentul a 300 zile-amendă înmulțit cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ce se va executa conform art. 559 Cod pr. pen.

Totodată, va pune în vedere inculpatului C. I. dispozițiile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credință, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii.

De asemenea, în vederea unei complete realizări a scopului educativ și preventiv al pedepsei, în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, alin. 3, art. 67 alin. 1 Cod penal, va aplica inculpatului C. I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit art. 68 Cod penal, aceasta fiind necesară față de natura și gravitatea infracțiunii contra înfăptuirii justiției, împrejurările cauzei și persoana infractorului.

În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., va obliga inculpații la plata către stat a sumei de 600 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, stabilește pentru inculpatul Z. G. V., fiul lui D. și C.-E., născut la data de 24.04.1995 în municipiul Tg-J., județul Gorj, CNP_, domiciliat în comuna Stănești, ., județul Gorj, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 396 alin. 4 Cod pr. pen. cu referire la art. 83 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit și calculat conform art. 84 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 84 alin. 2, art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul Z. G. V. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 84 alin. 2, art. 85 alin. 2 lit. b, g Cod penal, impune inculpatului Z. G. V., pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarele obligații:

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primăriei Stănești sau Școlii Gimnaziale Stănești, urmând a fi individualizată în concret de către consilierul de probațiune;

- să nu conducă autovehicule pe drumurile publice.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probațiune Gorj.

În baza art. 88 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 3 Cod pr. pen., atrage atenția inculpatului Z. G. V. asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 273 alin. 1 Cod penal raportat la art. 61 Cod penal, condamnă inculpatul C. I., fiul lui S. și A., născut la data de 19.02.1969 în municipiul Tg-J., județul Gorj, CNP_, domiciliat în comuna Stănești, ., la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală, echivalentul a 300 zile-amendă înmulțit cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ce se va executa conform art. 559 Cod pr. pen.

Pune în vedere inculpatului C. I. dispozițiile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credință, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, alin. 3, art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului C. I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit art. 68 Cod penal.

În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., obligă inculpații la plata către stat a sumei de 600 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M./5 ex./10 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 2706/2015. Judecătoria TÂRGU JIU