Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 910/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 910/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 15-04-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU - J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 910/2015

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. P. - B.

Grefier: C. R.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul N. D. I., trimis în judecată prin rechizitoriul nr.3253/P/2014 din 04.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.336 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat M. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, a fost ascultat inculpatul, aceasta solicitând aplicarea dispozițiilor art. 375 C.pr.pen, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, acordându-se cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public, după ce a expus starea de fapt, a formulat concluzii de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.391/2011 a Judecătoriei Tg-J. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat M. M. pentru inculpat, a solicitat în principal renunțarea la aplicarea pedepsei, iar în subsidiar, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu amendă penală.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

JUDECATA

Asupra procesului penal de față;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr.3253/P/2015 din 04.02.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. D. I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.

S-a reținut în fapt că, în data de 18.06.2014, în jurul orelor 06:46, cu prilejul efectuării controlului circulației rutiere pe . Bumbești-J., organele de poliție au oprit pentru control, autovehiculul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare_, care circula din direcția Bumbești-J.-Tetila și era condus de inculpatul N. D. I..

La controlul efectuat, s-a constatat că inculpatul emana miros de alcool, motiv pentru care, agenții de circulație au solicitat în mod expres acestuia să fie testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,52 mg/l vapori de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, la cererea acestora, inculpatul s-a deplasat la Spitalul Bumbești-J., unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.540/981 din data de 23.06.2014 întocmit de S.M.L. Gorj, a rezultat că la ora 07:13, inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,10 g %o.

În ședința publică din data de 15.04.2015, inculpatul N. D. I., a declarat că are cunoștință de actul de sesizare a instanței, recunoscând săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, că își însușește probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, nu solicită alte probe în apărare, iar totodată că solicită aplicarea dispozițiilor art.375 Cod procedură penală.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține starea de fapt expusă prin rechizitoriu și apreciind-o, constată existența faptei, ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.336 alin.1 C.pen. și a fost săvârșită cu vinovăție de inculpatul N. D. I., dovada fiind făcută cu: proces-verbal de constatare a infracțiunii; declarații martori; rezultat alcooltest, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie eliberat de SML Gorj, coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat în tot cursul procesului penal.

Constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune, și a fost săvârșită de inculpat, adică întrunite cerințele art.396 alin. 2 C.pr.pen., se va dispune condamnarea acesteia.

La individualizarea pedepsei ce se va stabili, instanța va ține seama de limitele prevăzute de lege, pericolul social concret al faptei (apreciat prin prisma distanței scurte parcurse cu autoturismul, intervalului orar, categoriei de drum public, nivelului alcoolemiei), persoana inculpatului, care este recidivist.

Față de împrejurarea că, până la începerea cercetării judecătorești, autorul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, va fi admisă cererea sa de judecare conform art.375 C.pr.pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă.

În raport de toate criteriile expuse, adăugând faptul că tronsonul de drum public pe care inculpatul a condus autoturismul la o oră matinală, cu trafic redus, că nu s-a produs un eveniment rutier, se apreciază că pedeapsa cu amenda într-un cuantum rezonabil, (calculată conform art.61 alin.2 C.penal- 200 de zile amendă a câte 10 lei, respectiv 2000 lei ), ale cărei limite vor fi reduse cu ¼ conform art.396 alin.10 C.pr.pen) este aptă să asigure atingerea scopului sancțiunii penale.

Se vor pune în vedere inculpatului disp. art. 63 C.pen.

Observând fișa de cazier a inculpatului, s-a constatat că acesta a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de încercare al pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, la care fusese condamnat prin s.p.nr.391/02.03.2011 a Judecătoriei Tg-J..

În consecință, potrivit art.83 Cod penal din 1969 raportat la art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, va fi revocată suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința anterior menționată, iar în baza art.43 alin.1 Cod penal, va fi cumulată pedeapsa de 2000 lei amendă stabilită prin prezenta sentință, cu pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare și 2000 lei amendă.

În temeiul art. disp. art.274 C.pr.pen, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE.

Admite cererea formulată de inculpat privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de art.396 alin.10 C.pr.pen.

În baza art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. rap. la art. 61 alin. 4 lit. c C.pen și art.396 alin.10 C.pr.pen., condamnă inculpatul N. D. I., fiul lui A. și L., născut la 24.02.1985, domiciliat în Bumbești-J., ., județul Gorj, CNP_, la pedeapsa de 200 de zile amendă a câte 10 lei, respectiv 2000 lei, ce se va executa conform art. 559 C.pr.pen.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 63 C.pen.

În baza art.83 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, revocă suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin s.p.391/02.03.2011 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin nerecurare.

În baza art.43 alin.1 C.pen., cumulează pedeapsa stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa stabilită prin s.p.nr. 391/02.03.2011 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin nerecurare la data de 17.03.2011, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 2000 lei amendă penală.

În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 350 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.04.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

L. P. - B.

Grefier,

C. R.

Red.L.P.B./tehn.C.R.

04 Mai 2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 910/2015. Judecătoria TÂRGU JIU