Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2755/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2755/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 11-11-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 2755/2015

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat L. G. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat din oficiu M. M.-M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost remisă la dosar, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_ din data de 27.10.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 17.10.2015 și caracterizarea petentului condamnat, după care, nemaifiind alte cereri, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței respingerea cererii având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare.

Avocat M. M.-M. a solicitat, în principal, admiterea cererii formulate, iar în subsidiar a solicitat reducerea perioadei de amânare.

Petentul condamnat a achiesat la concluziile apărătorului său.

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat L. G. C., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat întrucât a executat fracția prevăzută de lege, a participat la toate activitățile socio-educative desfășurate in cadrul penitenciarului, a fost sancționat disciplinar o dată însă sancțiunea aplicată i-a fost ridicată, a solicitat participarea la activități productive însă cererea nu i-a fost aprobată.

La solicitarea instanței, P. Tg-J. a comunicat adresa nr. H2/_ din data de 27.10.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 17.10.2015 și caracterizarea petentului condamnat.

Din analiza actelor aflate la dosar instanța reține:

Potrivit adresei nr. H2/_ din data de 07.10.2015, emisă de P. Tg-J., petentul L. G. C. execută pedeapsa de 3 ani închisoare dispusă prin sentința nr. 4755/2014 a Judecătoriei C. în baza căreia a fost emis mandatul nr. 5037/2014.

Conform aceleiași adrese, executarea pedepsei a început la data de 23.02.2015, urmând să expire la 05.10.2016 și petentul-condamnat a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată la data de 17.10.2015 și a fost amânat până la data de 02.03.2016, având în vedere starea de recidivă, împrejurarea că a mai fost liberat condiționat, a avut un comportament necorespunzător având două măsuri disciplinare ce nu au fost ridicate, precum și faptul că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa.

În conformitate cu disp. art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.

Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar, prin aprecierea dacă acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale, dacă a făcut progrese pe calea reintegrării în societate, și dacă punerea sa în libertate constituie un pericol pentru societate.

Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional relevă în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.

Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, având în vedere durata pedepsei aplicate, antecedentele penale sub forma stării de recidivă, împrejurarea că a mai fost liberat condiționat fără ca acest beneficiu al legii să își atingă scopul în privința petentului, precum și împrejurarea că a avut un comportament necorespunzător având două măsuri disciplinare ce nu au fost ridicate, toate acestea relevând faptul că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa, instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59 Cod penal și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.

Cu privire la termenul de amânare, urmează a fixa termen pentru rediscutarea situație petentului condamnat la data de 10.02.2016, apreciind ușor excesiv termenul fixat de către comisie.

Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată formulată de petent, urmând ca în baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. petentul să fie obligat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat L. G.-C., fiul lui G. și E., născut la data de 09.05.1982, CNP_, domiciliat în comuna Drăguțești, ., județul Gorj, deținut în P. Tg-J..

Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M. /5 ex./17 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2755/2015. Judecătoria TÂRGU JIU