Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 410/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 410/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 18-02-2015
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Sentința penală Nr. 410/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: R. E. P.
Grefier: M. G. U.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 254/2013 (contestație) de petentul condamnat V. I., deținut în P. Târgu-J., împotriva încheierii nr. 15/21.01.2015, pronunțată în dosarul nr.13/2015 de către judecătorul de supraveghere al P. Tg-J., în contradictoriu cu intimata P. Tg-J..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul - V. I., lipsă fiind reprezentantul intimatei P. Tg-J..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată faptul că, o dată cu cererea condamnatului a fost înaintat și dosarul Penitenciarului Tg-J. prin care a fost menținut regimul de executare a pedepsei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, a constat închisă cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra plângerii formulate de către petentul – condamnat V. I.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea cererii formulate de către petent și menținerea, ca temeinică, a încheierii judecătorului delegat.
Petentul – condamnat, V. I. având cuvântul, a solicitat instanței admiterea cererii și desființarea încheierii judecătorului delegat prin care i-a fost menținut regimul de executare a pedepsei.
JUDECATA
Asupra cauzei de față:
P. cererea adresată instanței la data de 29.01.2015 și înregistrată pe rolul Judecătorie Tg-J., sub nr. de dosar_, petentul condamnat V. I. a formulat contestație împotriva încheierii nr. 15/21.01.2015 a judecătorului de supraveghere de la P. Tg-J., pronunțată în dosarul 13/2015, prin care i-a fost menținut regimul de executare a pedepsei închisorii „semideschis”, acesta solicitând schimbarea regimului de executare a pedepsei din „semideschis” în „deschis”
În motivare, a arătat, în esență, că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea regimului de executare a pedepsei privind stăruința în muncă și implicarea sa în activitățile stabilite.
A învederat că îndeplinește cumulativ cele două condiții prev. de art. 40 alin5 lit.a și b din Legea 254/2013, menționând totodată că a obținut 3 recompense.
A fost înaintat de către P. Tg-J. dosarul nr. 13/2015.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța reține că prin raportul nr.H2/_/PTJGJ/ 15.01.2015, în urma examinării situației persoanei private de libertate s-a decis menținerea acesteia pentru executarea pedepsei în regimul „semideschis”, iar plângerea adresată judecătorului de supraveghere a fost respinsă prin încheierea nr.15/21.01.2015.
Potrivit art. 39 alin. 10 din Legea nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
Apreciind starea de fapt conturată, în urma examinării probatoriului, se constată neîntemeiată contestația formulată de petent.
Din examinarea situației petentului, se reține că acesta execută o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 C.penal (a început executarea pedepsei la data de 17.04.2013 și va expiră la data de 15.10.2016, urmând să fie analizată situația sa de către Comisia pentru individualizarea regimului pentru executare a pedepselor privative de libertate în vederea liberării condiționate la data de 03.08.2015).
Se constată că în perioada executată a participat la activități educaționale, a avut relații bune cu celelalte persoane private de libertate și personalul unității de detenție. Se reține totodată că petentul a obținut 3 recompense și a fost sancționat disciplinar de 2 ori, ultima sancțiune fiind aplicată la data de 30.12.2014.
Potrivit art. 40 alin 5 din Legea 254/2013 schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Rezultă că, pentru a se dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei, într-unul inferior, ca și grad de severitate, este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a două condiții, conduita bună și eforturile serioase făcute de persoana condamnată pentru reintegrarea socială.
In raport de prevederile legale in materie, precum si in raport de situația petiționarului, instanța apreciază că cererea este neîntemeiată. Se retine că persoana condamnată nu a manifestat o atitudine deosebită care să fie aptă să atragă schimbarea regimului de executare dintr-unul cu grade severitate mai ridicat, . sever, potrivit raportului întocmit de comisia constituită in baza Legii nr. 254/2013, petiționarul manifestând un comportament oscilant, recompensele obținute de petent și participarea acestuia la activități, în raport de pedeapsa pe care o execută- 3 ani și 6 luni-, modalitatea de săvârșire a faptei precum și de pedeapsa executată până în prezent, nefiind suficiente si de natură să justifice fără dubiu schimbarea regimului.
În raport de considerentele expuse, se apreciază legală și temeinică încheierea judecătorului delegat nr. 15/21.01.2015 și va fi respinsă contestația formulată de către petentul V. I., menținându-se regimul „semideschis” de executare a pedepsei.
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la P. Tg-J. nr. 15/21.01.2015, formulată de petentul V. I., fiul lui I. si E., născut la 30.03.1989, în prezent deținut în P. Tg J..
Obligă petentul la 120 de lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte, Grefier,
R. E. P. M. G. U.
Red.Jud.E.R.P
Tehnord.G.M.U. 25 Februarie 2015/5ex.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2338/2015.... → |
---|