Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1384/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1384/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-06-2015

Cod operator 2444

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1384/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte: R. E. P.

Grefier: M. G. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadru Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul - condamnat S. V. având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul - condamnat S. V., personal și asistat de către apărător desemnat din oficiu D. I. L. care depune la dosarul cauzei delegație de pentru asistență juridică obligatorie.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată faptul că prin sentința penală nr. 1128/21.04.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ a fost declinată competența soluționării cererii de liberare condiționată în favoarea Judecătoriei Tg-J., precum și faptul că, la dosarul cauzei au fost înaintate înscrisurile solicitate Penitenciarului Tg-J., respectiv, MEPI nr. 273 din data de24.02.2015, sentința penală nr. 252/2015 a Judecătoriei Pitești și caracterizarea petentului.

P. serviciul Registratură a fost înaintată la data de 28.05.2015 adresa nr._ la care a fost atașată declarația petentului cu privire la faptul că nu își însușește cererea de liberare condiționată ce face obiectul prezentei cauzei

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii de liberare condiționată formulată de către petentul – condamnat.

Reprezentantul Ministerul Public a pus concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată formulată în numele petentului – condamnat S. V..

Avocat D. I. L., pentru petentul - condamnat S. V. și petentul – condamnat, având pe rând cuvântul, au solicitat instanței de judecată să respingă cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului.

JUDECATA

P. sentința penală nr. 1128/2015, pronunțată de către Judecătoria Pitești, la data de 21.04.2015 a fost declinată competența soluționării cererii de liberare condiționată formulată de către petentul S. V., în favoarea Judecătoriei Tg-J., întrucât la data formulării acesteia, petentul – condamnat era încarcerat în P. Tg-J., iar prin adresa de înaintare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, cererea de liberare condiționată formulată de către petentul - condamnatul S. V..

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J., pentru a se înainta procesul-verbal încheiat de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și caracterizarea petentului.

P. adresa nr. H2/_/PTJGJ/21.05.2015, P. Tg-J. a înaintat caracterizarea petentului – condamnat S. V., mandatul de executare a pedepsei închisorii și sentința penală nr. 252/21.01.2015 a Judecătoriei Pitești.

În ședința publică din data de 03.06.2015, petentul - condamnat S. V., ascultat fiind, a declarat instanței de judecată că nu își însușește cererea de liberare condiționată ce face obiectul dosarului_ .

Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:

Din adresa nr. H2/2744 din 21.05.2015 al Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 273/2015 al Judecătoriei Pitești, emis în baza sentinței penale nr. 252 pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 228- 229 C. penal.

Executarea pedepsei a început la data de 05.07.2014 și va expira la 04.01.2017, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 610 zile.

S-a reținut că acesta a executat de la data de 05.07.2014 până la 21.05.2015, un număr de 321 zile și i se consideră executate 21 de zile, ca urmare a muncii prestate, având în total 342 zile câștigate și executate.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul a avut un comportament predominant corespunzător pe parcursul executării pedepsei, a participat la programe educaționale și de asistență psihologică fost recompensat de o dată și nu a fost sancționat disciplinar.

Potrivit art. 97 al. 1 din Legea nr. nr. 254/19.07.2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 587 alin. 2 C.pr.pen., instanța urmează să respingă cererea formulată în numele petentului S. V. O..

Văzând și disp.art. 275 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului S. V. O., fiul lui V. și V., născut la data de 06.10.1987, în mun. Pitești, jud. Argeș, CNP_, cu domiciliul în Ștefănești, ., jud. Argeș, în prezent, deținut în P. Tg-J..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.06.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red. Jud.E.R.P.

Tehnored.G.M.U. 09 Iunie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1384/2015. Judecătoria TÂRGU JIU