Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 1408/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1408/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-06-2015

Dosar nr._ Operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1408/2015

Ședința publică din 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-M. C.

Grefier M. S.

Ministerul Public- P. de pe lângă judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol fiind cauza penală privind pe inculpatul R. L., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 567/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., prin pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.193 alin.2 cod penal cu aplicarea art.77 lit.d cod penal și inculpatul S. D.-prin reprezentanți legali S. D. și S. T. A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 567/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.193 alin.2 cod penal cu aplicarea art.113 și următoarele cod penal, persoană vătămată fiind C. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul R. L., asistat de avocat J. L., inculpatul S. D., fiind asistat de avocat ales B. I., părțile responsabile civilmente S. D. și S. T. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se aduce la cunoștință inculpaților, pe rând, conținutului actului de sesizare învinuirea ce li se aduce, precum și dreptul de a nu face declarații, aducându-li-se la cunoștință că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, precum și faptul că, în situația în care recunosc în totalitate faptele, limitele pedepsei se reduc cu 1/3 în cazul închisorii și cu ¼ in cazul amenzii.

Se procedează la audierea inculpaților care solicită judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, se depun la dosar o caracterizare și recomandare cu privire la inculpatul S. D. după care nemaifiind alte cereri de probe de formulat și constatând terminată cercetarea judecătorească, s-a acordatul asupra dezbaterilor

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererilor inculpaților privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, cu privire la inculpatul R. L., în raport de probele administrate în cursul urmării penale, precum și faptul că aceasta a recunoscut și regretat fapta comisă, să se dispună condamnarea acesteia cu reținerea circumstanței agravantei prev. de art. 77 lit. d cod penal, fiind împreună cu un minor, iar cu privire la inculpatul S. D. să i se aplice o măsură neprivativă de libertate conform referatului întocmit de serviciul de probațiune Gorj, să se ia act că persoană vătămată nu s-a constituit parte civilă, cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.

Avocat J. I. L. pentru inculpatul R. L. a solicitat admiterea cererii privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, aplicarea art. 83 cod penal, în sensul amânării pedepsei, că nu a realizat că celălalt inculpat era minor necunoscându-i vârsta, să se ia act că persoană vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul R. L. în ultimul cuvânt susține aceleași concluzii ca ale avocatului ales, precizând noul domiciliu unde să i se comunice soluția.

Avocat B. I. pentru inculpatul S. D. a solicitat ca în baza art. 113 rap. la art. 193 cod penal, să se aplice inculpatului o măsură neprivativă de libertate, întrucât acesta a recunoscut și regretat fapta, iar măsura supravegherii este suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului ,precum și să se ia act că persoană vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul S. D. regretă fapta comisă.

INSTANȚA

P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 567/P/2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R. L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.193 alin.2 cod penal cu aplicarea art.77 lit.d cod penal și S. D.-prin reprezentanți legali S. D. și S. T. A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.193 alin.2 cod penal cu aplicarea art.113 și următoarele cod penal

În fapt s-a arătat că în seara zilei de 29.01.2015, în jurul orelor 17:30, în timp ce se aflau pe un teren agricol din zona limitrofa a . mun. Tg.-J., în zona căii ferate, inculpații R. L. și S. D. au agresat fizic persoana vătămată C. I., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile îngrijiri medicale, că prin plângerea adresată Poliției Mun. Tg.-J. și înregistrată sub numărul 567/P/2015 la P. de pe lângă Judecătoria Tg.-J., persoana vătămată C. I. a sesizat faptul că, în data de 29.01.2015, în jurul orelor 17.30, a fost agresat fizic de către numitul R. L. și încă un tânăr necunoscut, care l-au lovit cu obiecte contondente, în timp ce se afla pe un teren agricol din zona limitrofa a . mun. Tg.-J., în zona căii ferate, fiindu-i provocate leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile îngrijiri medicale. In urma altercației persoana vătămată a constatat faptul că îi lipsește un telefon mobil precum și suma de 250 lei pe care o avea asupra sa.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat faptul că inculpatul R. L. a fost angajat, fără forme legale, la o fermă de animale situată în mun. Tg.-J., . aparține martorului D. M. și, în aceste împrejurări, 1-a cunoscut pe numitul C. I., persoană care, de asemenea, îngrijește animalele existente la fermă, fiind asociat cu martorul D. M..Conform declarațiilor inculpatului, între acesta și persoana vătămată a existat o stare conflictuală, inculpatul motivând că a fost agresat de mai multe ori de către C. I. în perioada în care lucra la ferma respectivă. In data de 29.01.2015, din dorința de a se răzbuna, inculpatul R. L. 1-a contactat telefonic pe inculpatul minor S. D., prieten al acestuia și 1-a rugat să îl ajute să îl bată pe un cioban de la stână pe nume C. I., deoarece acesta îl tracasează continuu, că inculpatul S. D., deși nu cunoștea persoana vătămată, în virtutea relațiilor de prietenie pe care le avea cu celălalt inculpat a acceptat propunerea, iar cei doi au stabilit să se întâlnească în zona barierei de la calea ferată situată pe . mun. Tg.-J.. Astfel, în jurul orelor 17.30, S. D. a ajuns la locul stabilit, unde îl aștepta R. L., ce avea asupra sa doi pari confecționați anterior prin ruperea unor nuci, pari ce aveau grosimea mâinii și i-a înmânat unul dintre pari. După ce s-au întâlnit, cei doi inculpați s-au deplasat aproximativ 200 metri pe calea ferată pe traseul pe care inculpatul R. L. știa că urmează să treacă persoana vătămată. La scurt timp, în zonă a apărut și persoana vătămată C. I., care vorbea la telefon având în mâini două plase cu haine, iar în momentul în care au ajuns în dreptul acestuia, inculpatul R. L. i-a spus pe un ton ironic „bună ziua domnu" I.", după care 1-a lovit cu parul în zona toracică. Persoana vătămată a încercat să se apere și a prins cu mâna parul pe care îl avea R. L. asupra sa, aspect care 1-a determinat pe inculpat să îl lovească cu pumnul în zona maxilarului. În altercația iscată a intervenit și inculpatul S. D. care a început să lovească cu parul persoana vătămată de mai multe ori determinând caderea acesteia pe sol. Persoana vătămată C. I. a scăpat plasele care le avea în mână, s-a ridicat și a fugit aproximativ 20-30 de metri, dar a fost ajuns din urmă de cei doi inculpați și a fost lovit din nou de inculpatul R. L. cu parul în zona capului și a trunchiului.După terminarea conflictului, cei doi inculpați au fugit spre satul Botorogi, iar persoana vătămată a plecat înapoi spre stână, unde a constatat faptul că în buzunarul de la geacă nu mai are un telefon mobil marca Samsung Galaxy S2, precum și suma de 250 lei, pe care o avea asupra sa. Din acest motiv, s-a întors la locul agresiunii pentru a-și căuta bunurile pierdute, dar nu le-a mai găsit, iar pe jos a găsit o copie a certificatului de naștere a inculpatului R. L.. După aceasta 1-a sunat pe martorul D. M., căruia i-a povestit că a fost agresat, martorul sfătuindu-1 să apeleze serviciul unic de urgență 112 și să solicite intervenția ambulanței și a organelor de poliție.

S-a arătat că persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Județean de Urgențe Târgu J. unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Cu ocazia examinării medico-legale efectuate de către lucrători din cadrul Serviciului Medicină Legală Gorj s-a stabilit faptul că persoana vătămată prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cădere, necesitând de la producere un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legală nr. 193/04.02.2015 emis de S.M.L. Gorj.Cei doi inculpați au aruncat corpurile contondente folosite la comiterea agresiunii în râul Amaradia, acestea nemaifiind identificate de către organele de poliție. În continuare s-a arătat că aceștia au mers la un bar situat pe . consumat o cafea a cărei contravaloare a fost achitată de inculpatul R. L. cu o bancnotă de 1 leu pe care o avea asupra sa, că inculpatul R. L. 1-a contactat telefonic pe martorul B. A., agent de poliție, căruia i-a spus că a bătut crunt o persoană și crede că 1-a omorât. Martorul 1-a întrebat pe inculpat unde se află după care împreună cu un echipaj de poliție a mers și 1-a depistat în zona stației peco Petrom de pe . fiind condus la sediul poliției.

S-a mai arătat că la sediul Poliției Mun. Tg.-J., cu ocazia examinării obiectelor de îmbrăcăminte purtate de inculpatul R. L., pe bluza de trening de culoare albă au fost identificate mai multe pete brun roșcate, aproximativ 15, de diferite dimensiuni, despre care inculpatul a declarat că sunt urme de sânge de la persoana vătămată, iar cu privire la dispariția telefonului mobil și a sumei de 250 lei, persoana vătămată a precizat că nu a văzut pe niciunul dintre inculpați să-i bage mâna în buzunar pentru a-i sustrage aceste bunuri, existând posibilitatea ca acestea să îi fi căzut în momentul în care a fugit de inculpați, arătând că a avut deschis fermoarul buzunarului unde se aflau bunurile.

S-a mai precizat că, cu ocazia depistării celor doi inculpați asupra acestora nu s-a găsit niciun bun, iar aceștia au negat în mod constant faptul că ar fi sustras bunurile persoanelor vătămate, iar cei doi inculpații au recunoscut în mod constant comiterea faptelor, declarațiile acestora coroborându-se cu restul probatoriului administrat în cauză.

Ca mijloace de probă au fost indicate declarații de suspecți/inculpați, declarație persoană vătămată, declarații martori, certificat medico-legal, planșe fotografice, înscrisuri, proces verbal cercetare la fața locului.

Cu privire la latura civilă, s-a arătat că persoana vătămată C. I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 30.01.2015 s-a luat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului R. L., începând cu data de 30.01.2015, ora 00.45, până la data de 31.01.2015, ora 00.45.

S-a mai reținut că rechizitoriul cuprinde date referitoare la încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpaților, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare. De asemenea, se constată că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpați sau persoana vătămată și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

Au fost audiați inculpații care au recunoscut și regretat faptele comise, s-a înaintat la dosar referatul de evaluare efectuat de S. de Probațiune Gorj efectuat la domiciliul inculpatului S. D., apărătorul inculpatului S. D. a depus la dosar caracterizare și recomandare privind pe inculpatul S. D..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În seara zilei de 29.01.2015, în jurul orelor 17:30, în timp ce se aflau pe un teren agricol din zona limitrofa a . mun. Tg.-J., în zona căii ferate, inculpații R. L. și S. D. au agresat fizic persoana vătămată C. I., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile îngrijiri medicale. Acest incident a pornit de la faptul că inculpatul R. L. era angajat, fără forme legale, la o fermă de animale situată în mun. Tg.-J., . aparține martorului D. M. și, în aceste împrejurări, 1-a cunoscut pe numitul C. I., persoană care, de asemenea, îngrija animalele existente la fermă, fiind asociat cu martorul D. M.. Conform declarațiilor inculpatului, între acesta și persoana vătămată a existat o stare conflictuală, inculpatul motivând că a fost agresat de mai multe ori de către C. I. în perioada în care lucra la ferma respectivă. In data de 29.01.2015, din dorința de a se răzbuna, inculpatul R. L. 1-a contactat telefonic pe inculpatul minor S. D., prieten al acestuia și 1-a rugat să îl ajute să îl bată pe un cioban de la stână pe nume C. I., deoarece acesta îl tracasează continuu, că inculpatul S. D., deși nu cunoștea persoana vătămată, în virtutea relațiilor de prietenie pe care le avea cu celălalt inculpat a acceptat propunerea, iar cei doi au stabilit să se întâlnească în zona barierei de la calea ferată situată pe . mun. Tg.-J.. În baza acestui plan persoana vătămată a fost bătută de către cei doi inculpați, iar în urma altercației acesta a pierdut telefonul mobil și suma de 250 lei. P. rechizitoriu s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la infracțiunea de furt conform art. 228 alin.1 cod penal, motivat de faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă și nu există un interes public în urmărirea faptei sesizate. Astfel instanța a fost sesizată

cu faptele săvârșite de către cei doi inculpați prev. de art. 193 alin.2 cod penal, ținând cont de numărul de 16-18 zile de îngrijiri medicale. Coroborând întreg materialul probator cu declarațiile inculpaților date și în fața instanței de judecată și caracterizările depuse la dosar, se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune, și a fost săvârșită de inculpați, fiind întrunite cerințele art.396 alin. 2 C.pr.pen., urmând a se dispune sancționarea acestora.

Deși prin concluziile pe fond se solicită instanței să nu se țină cont de circumstanța agravantă în sensul că inculpatul major R. L. se afla împreună cu inculpatul minor S. D. deoarece acesta nu cunoștea că celălalt inculpat era minor, se va respinge acest motiv ca neîntemeiat, întrucât așa cum rezultă din declarații date de acesta, cei doi erau cunoscuți și chiar prieteni, neîntâlnindu-se în mod întâmplător la momentul incidentului.

Față de cele arătate anterior, se va admite cererea de judecare a inculpatului R. L. în baza procedurii simplificate, iar în temeiul art. 193 alin.2 Cp cu aplicare art.77 lit.d cod penal, art. 61 alin.4 lit.c C.penal, cu aplicarea art. 374 alin 4 Cpp rap. art. 396 alin.10 Cpp, va fi condamnat inculpatul R. L., la pedeapsa de 200 zile-amendă, în temeiul art. 61 C. penal stabilindu-se suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă, inculpatul R. L., având de executat pedeapsa amenzii penale de 2000 lei (200 zile-amendă). Se va atrage atenția inculpatului R. L. asupra prevederilor art. 63 Cod penal privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

Cu privire la inculpatul minor S. D., la individualizarea măsurii educative ce se va aplica inculpatului, instanța va ține seama de limitele prevăzute de lege, dispozițiile art. 113-art.114 C.penal, pericolul social concret ridicat al faptei (apreciat prin prisma numărului ridicat al zilelor de îngrijiri medicale, necesare pentru vindecare, modalității de comitere, consecințelor produse), persoana inculpatului, care a manifestat comportament corespunzător atât anterior cât și pe parcursul procesului penal.

Din referatul de evaluare nr.18/E /17.03.2015 întocmit de către S. Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, rezultă că inculpatul S. D. este slab monitorizat de către părinți, deși îl susțin locativ și financiar, solicitând să continue cursurile școlare și în continuare să fie mai bine supravegheat de către părinți, propunând aplicarea măsurii educative a asistării zilnice.

În raport de toate criteriile expuse, instanța apreciază că scopul sancțiunii poate fi atins printr-o măsură educativă neprivativă de libertate, cu stabilirea în sarcina minorului a obligației de a urma în continuare cursurile școlare,considerând adecvată supravegherea minorului pe o durată de 2 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, urmând, ca pe durata executării măsurii, să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la S. de probațiune la datele fixate de acesta;

Se vor pune în vedere inculpatului dispozițiile art.123 C.p.

Cu privire la latura civilă, se constată că deși persoana vătămată a fost citată cu mențiunea dacă se constituie sau nu parte civilă, acesta nu s-a prezentat la judecată și nici nu a depus note de ședință în acest sens. Se mai are în vedere și faptul că nici în cursul urmării penale nu s-a constituit parte civilă cu privire la infracțiunea de lovire, acesta făcând mențiune în plângerea adresată organelor de cercetarea penală că suma de 550 lei pe care o solicită este contravaloarea telefonului mobil și suma de 250 lei, obiecte pierdute în urma altercației, față de care prin rechizitoriu s-a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 cod penal. În consecință, se va lua act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Se va lua act că inculpatul R. L. a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 30.01.2015 ora 00,45 până la data de 31.01.2015, ora 00,45.

În baza art. 274 C.p.p, ținând cont că în cauză nu există parte civilă, vor fi obligați fiecare dintre inculpați la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de judecare a inculpatului R. L. în baza procedurii simplificate.

În temeiul art. 193 alin.2 Cp cu aplicare art.77 lit.d cod penal, art. 61 alin.4 lit.c C.penal, cu aplicarea art. 374 alin 4 Cpp rap. art. 396 alin.10 Cpp condamnă pe inculpatul R. L., fiul lui G. și E., născut la 29.12.1994, în Timișoara, județul T., CNP:_, c domiciliul procesual ales la cabinet avocat J. I. L. din Tg-J., . B, județul Gorj, la pedeapsa de 200 zile-amendă.

În temeiul art. 61 C. penal stabilește suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă, inculpatul R. L., având de executat pedeapsa amenzii penale de 2000 lei (200 zile-amendă).

Atrage atenția inculpatului R. L. asupra prevederilor art. 63 Cod penal privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

În temeiul art.118 C.p., rap. la art. 113 C.p. și art. 114 alin. 1 C.p., dispune măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii inculpatului minor S. D., fiul lui D. și T. A., născut la data de 22.06.1997 în Tg-Cărbunești, județul Gorj, CNP:_, cu domiciliul în comuna V., ., județul Gorj, pe o durată de 2 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.193 alin. 2 C.p. măsură ce se va executa conform art. 511 C.p..p.

În baza art.121 C.p., impune acestuia ca pe durata executării măsurii, să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la S. de probațiune la datele fixate de acesta;

Pune în vedere inculpatului S. D. dispozițiile art.123 C.p

Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Ia act că inculpatul R. L. a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 30.01.2015 ora 00,45 până la data de 31.01.2015, ora 00,45.

Obligă pe fiecare inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 03.06.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

L.-M. C.

Grefier,

M. S.

Red.L.C./tehn.MS/11 Iunie 2015/11ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 1408/2015. Judecătoria TÂRGU JIU