Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1405/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1405/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-06-2015

Dosar nr._ Operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1405/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-M. C.

Grefier M. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind judecarea cererii pentru liberare condiționată, formulată de petentul condamnat M. F. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul condamnat, fiind reprezentat de avocat din oficiu N. A.-R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, se constată înaintate la dosar adresele nr. H2/_/PTJGJ/25.05.2015 și nr. H2/_/PTJGJ/26.05.2015 prin care se comunică faptul că adresa și citație dispuse în cauză s-au înaintat penitenciarului A. unde condamnatul a fost transferat la data de 14.05.2015 în vederea executării pedepsei după care, având în vedere nota telefonică aflată la fila 12 din dosar, instanța din oficiu invocă și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J..

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei.

Avocat din oficiu pentru condamnat solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., în data de 15.05.2015, petentul condamnat M. F. A., a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, motivând petentul că a executat fracția prevăzută de lege.

Fiind solicitate din oficiu relații de la P. Tg-J. cu privire la executarea pedepsei, în data de 27.05.2015 s-au înaintat la dosar adresele nr. H2/_/PTJGJ/25.05.2015 și nr. H2/_/PTJGJ/26.05.2015 emise de P. Tg-J., prin care se comunică faptul că adresa și citația s-au înaintat penitenciarului A. unde condamnatul a fost transferat la data de 14.05.2015 în vederea executării pedepsei .

Față de dispozițiile art. 587 alin.1 Cod procedură penală în conformitate cu care „liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere” și având în vedere că petentul condamnat a fost transferat la data de 14.05.2015 la P. A. în vederea executării pedepsei, ținând cont și de data formulării cererii, în baza art. 50 Cod pr. pen., instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariu în cuantum de 100 lei ce reprezintă onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 50 C.p.p declină competența de soluționare a cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. F. A., fiul lui natural și S., născut la data de 30.03.1993, în favoarea Judecătoriei A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariu în cuantum de 100 lei ce reprezintă onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, data de 03 iunie 2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

L.-M. C.

Grefier,

M. S.

Red. LC/tehn.M.S

23 Iunie 2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1405/2015. Judecătoria TÂRGU JIU