Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2694/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2694/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 04-11-2015

Cod operator 2444/

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2694/2015

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: R. E. P.

Grefier: M. G. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul - condamnat S. D., având ca obiect cerere de liberarea condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul - condamnat S. D., asistat de apărător desemnat ales Șomăcescu S..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată faptul că, la dosar, prin serviciul Arhivă, la data de 22.10.2015 au fost înaintate înscrisurile solicitate Penitenciarului Tg-J., respectiv, procesul-verbal întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate privind comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei și caracterizarea deținutului-condamnat S. D..

P. încheierea de ședință din data de 03.11.2015 a fost înaintat de către completul C 4 Penal, dosarul nr._/318/2015, pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile privind reunirea la dosarul nr._ .

Instanța pune în discuție reunirea dosarului nr._/318/2015 la prezenta cauză, respectiv dosarul nr._ ce are ca obiect „liberare condiționată” și privește același petent.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, au declarat instanței de judecată faptul că nu se opun reunirii cauzelor.

Instanța a reunit dosarul nr._/318/2015, la prezenta cauză, respectiv dosarul nr._, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat instanței de judecată respingerea cererii de liberare condiționată formulată de către petentul condamant S. D. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor avansate de către stat.

Avocat Șomăcescu S., pentru petent, a solicitat instanței de judecată admiterea cererii de liberarea condiționată și punerea, de îndată, în libertate a petentului, întrucât întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată, iar între procesul –verbal întocmit de către comise și caracterizare există o neconcordanță, petentul executând fracția necesară dispunerii liberării, mai mult decât atât, acesta a participat la programe educaționale și a avut un comportament corespunzător pe parcursul executării pedepsei.

Petentul - condamnat S. D., având ultimul cuvânt, a solicitat instanței de judecată admiterea cererii și punerea sa în libertate, întrucât întrunește condițiile prevăzute de lege, a participat la programe educaționale pe parcursul executării pedepsei, a fost recompensat de 2 ori.

JUDECATA

Asupra cauzei penale de față:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg J., sub nr._, petentul – condamnat S. D. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 689/2014 a Judecătoriei Pitești, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 596/2014.

În motivare, petentul a arătat că îndeplinește cerințele prevăzute de lege, a avut o bună conduită, a participat la muncă și la activități socio-educative, dar cu toate acestea, s-a dispus amânarea reanalizării situației sale la data de 19.01.2016.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J. pentru a se înainta la dosarul cauzei procesul verbal încheiat de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și caracterizarea acestuia.

P. adresa nr. H2/_/PTJGJ/22.10.2015, Penitenciarului Tg-J. a înaintat procesul-verbal nr. H2/_/21.10.2015, încheiat de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din care reiese situația executării pedepsei petentului condamnat și caracterizarea acestuia.

Din procesul-verbal nr. H2/_/21.10.2015 al Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei nr.689/2014, emis de Judecătoria Pitești, în baza sentinței penale nr. 596/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 C. penal, cu mențiunea că a fost discutat de două ori de către comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Tg-J..

A fost discutat la data de 20.05.2015 și s-a dispus amânarea rediscutării situației petentului la data de 19.10.2015, conform sentinței penale nr. 1536 din data de 28.05.2015 a Judecătoriei Pitești și fiind discutat la data de 21.10.2015 a fost amânat până la data de 19.01.2016, considerându-se că perioada executată este insuficientă pentru a se dispune liberarea condiționată.

Executarea pedepsei a început la data de 10.06.2013 și va expira la 08.06.2016, pedeapsa fiind egală cu 1096 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile, din care, în cazul în care muncește 182 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 548 zile efectiv executate.

S-a reținut că acesta a executat de la data de 10.06.2013 până la 21.10.2015, un număr de 864 zile, la care i se consideră executate pe baza muncii prestate un număr de 50 de zile, având un total de 915 zile câștigate și executate.

În conformitate cu prevederile art. 59 Cod penal din 1969, (dispoziții mai favorabile față de cele de la art. 100 și următoarele C. penal), poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

În urma analizei situației condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat efectiv un număr de 548 de zile în perioada 10.06._15.

Din procesul-verbal, mai sus-menționat, rezultă că persoana condamnată S. D. este cunoscută cu antecedente penale, situația acestuia a mai fost discutată la data de 20.05.2015, iar prin sent. pen. nr. 1536/28.05.2015 a Judecătoriei Tg-J. a fost stabilit termen de reînnoire a cererii la data de 19.20.1015.

Analizând cele expuse anterior, instanța constată că acesta întrunește cumulativ condițiile prevăzute pentru acordarea liberării condiționate din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru a putea fi liberat.

Potrivit aceluiași proces-verbal condamnatul a dovedit un real progres în propria conduită pentru reintegrare socială, a dat dovezi temeinice de îndreptare și chiar dacă a fost sancționat disciplinar de două ori, o sancțiune fiind anulată, se reține și faptul că acesta a fost recompensat de 2 ori, a conștientizat scopul pedepsei și a participat la activități menite să conducă la reintegrarea socială.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv-educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanția integrării sociale a acestuia.

În consecință se va admite cererea de liberare condiționată formulată, cu consecința liberării condiționate a condamnatului S. D., de sub puterea mandatului de executarea pedepsei închisorii nr. 689/2014, emis în baza sentinței penale nr. 596/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești și punerea acestuia în libertate.

În baza art.275 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat S. D., fiul lui V. și I., născut la data de 29.08.1992, CNP_, în Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în comuna Merișani, ., jud.Argeș.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului S. D., aflat în executarea mandatului nr. 689/2014 emis de Judecătoria Pitești, pentru pedeapsa de 3 închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 596/2014.

Cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, rămân În sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.11.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red.Jud. E.R.P/Tehnored.G.M.U. 06 Noiembrie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2694/2015. Judecătoria TÂRGU JIU