Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 2491/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2491/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 13-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

TÂRGU J.

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2491/2015

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. N.

Grefier: L. I. N.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind judecarea cauzei penale ce privește pe inculpatul C. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, inculpatul G. A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și inculpatul C. V. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal, art. 113 și urm. Cod penal prin rechizitoriul nr. 1318/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., persoana vătămată Secția D. Naționale Tg-J. și S. de Probațiune Gorj.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța a stabilit termen pentru deliberare și pronunțare la data de 13.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr.1318/P/2015 din 07.05.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, G. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și C. V. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal, art. 113 și urm. Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în data de 09.03.2015, inculpații C. M. și G. A. au plecat împreună cu inculpatul C. V. V., despre care amândoi aveau cunoștință că este minor, cu un atelaj ce aparține inculpatului C. M., pentru a aduna lemne din pădurea Bârsești.

S-a reținut în actul de sesizare că, fiind în apropiere de acostamentul Drumului Național 67 D Tg-J. - Baia de A., inculpații C. M. și G. A. au hotărât să sustragă indicatoarele rutiere montate pe drumul național mai sus menționat pentru ca ulterior să le valorifice, iar inculpatul C. V. V. a fost de acord cu planul acestora.

Astfel, cei trei inculpați s-au deplasat la KM 3+500 al DN 67D și au scos din pământ cinci indicatoare rutiere, dintre care unul avea rolul de a semnaliza participanților la trafic „sfârșitul zonei de restricție a depășirii", iar celelalte patru montate din 7 în 7 metri aveau rolul de a atenționa conducătorii auto că urmează o curbă deosebit de periculoasă la stânga.

S-a mai precizat că inculpații au transportat indicatoarele sustrase în pădure, după care s-au deplasat la KM 4+000 al aceluiași drum național, de unde au sustras un număr de trei indicatoare rutiere ce aveau rolul de a atenționa participanții la trafic că urmează o curbă deosebit de periculoasă și sfârșitul zonei de restricție a depășirii.

S-a mai arătat că aceștia au transportat indicatoarele rutiere în locul unde le depozitaseră și pe cele sustrase inițial și, folosind un ciocan, au desprins indicatoarele rutiere de țevile de susținere, după care le-au abandonat în pădure, punând țevile de susținere în căruța cu care veniseră. S-a reținut că, în momentul în care aceștia scoteau din pământ indicatoarele rutiere, au fost observați de un participant la trafic care a anunțat organele de poliție, motiv pentru care o patrulă de poliție s-a deplasat în zona pădurii Bârsești indicată de apelant, observând atelajul în care se aflau cei trei inculpați care ieșea din pădure pentru a pătrunde pe drumul național.

S-a mai reținut că inculpații nu s-au conformat somațiilor organelor de poliție și s-au deplasat cu atelajul în care aveau țevile sustrase aproximativ 300 metri pe drumul național, după care au pătruns în pădurea Bârsești, fiind urmăriți de către patrula de poliție, dar nu s-a reușit identificarea acestora.

S-a mai menționat că aceștia au depozitat țevile sustrase în pădure, iar după aproximativ 30 minute au fost observați din nou de către organele de poliție. În acel moment aceștia au abandonat căruța, inculpatul C. M. fugind pe cal, iar inculpații G. A. și C. V. V. fugind pe jos prin pădure.

S-a mai reținut în actul de sesizare că, în seara aceleiași zile, în jurul orelor 21:00, inculpații G. A. și C. M. s-au deplasat în pădure în locul unde abandonaseră țevile pe care le-au încărcat în căruță și le-au transportat la domiciliu, după care le-au înstrăinat martorului L. D. contra sumei de 80 lei, sumă pe care au împărțit-o în mod egal.

S-a mai reținut că, ulterior, aceștia au fost identificați de către organele de poliție și au recunoscut comiterea faptei.

Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de către organele de poliție, s-a reținut că indicatoarele sustrase au fost identificate în pădurea Bârsești, fiind predate reprezentanților Secției de D. Naționale Tg.-J., împreună cu țevile ridicate de la martorul L. D..

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace probă: declarații suspecți/inculpați, declarații martori, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, înscrisuri.

Prin încheierea din data de 30.06.2015 în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. cu numărul 1318/P/2015, privind pe inculpatul C. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, inculpatul G. A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal și inculpatul C. V. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal, art. 113 și urm. Cod penal, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații C. M., G. A., C. V. V., persoana vătămată Secția D. Naționale Tg-J. și S. de Probațiune Gorj.

Fiind ascultați în ședința publică din 06.10.2015, inculpații G. A. și C. V. V. au recunoscut și regretat faptele săvârșite, solicitând judecarea în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpatul G. A. a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată prev. de art.375 C.p.p., cererea acestuia fiind admisă.

De asemenea, cererea inculpatului C. M. de judecare a cauzei în procedura simplificată prev. de art.375 C.p.p. a fost respinsă, acesta, prin apărătorul ales, necontestând probele administrate în cursul urmăririi penale și nesolicitând noi probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ziua de 09.03.2015, în jurul orei 15,00, inculpații majori C. M. și G. A., care aveau cunoștință că inculpatul C. V. V. este minor, s-au deplasat împreună cu acesta din urmă, cu un atelaj aparținând inculpatului C. M. spre pădurea Bârsești, pentru a aduna lemne.

În apropierea acostamentului Drumului Național 67 D Tg-J. - Baia de A., inculpații C. M. și G. A. au luat hotărârea de a sustrage indicatoarele rutiere ce erau montate pe acest drum, în vederea valorificării, inculpatul C. V. V. fiind de acord cu planul lor.

Inculpații s-au deplasat la KM 3+500 al DN 67D, de unde au extras din pământ cinci indicatoare rutiere, dintre care unul avea rolul de a semnaliza participanților la trafic „sfârșitul zonei de restricție a depășirii", iar celelalte patru montate din 7 în 7 metri aveau rolul de a atenționa conducătorii auto că urmează o curbă deosebit de periculoasă la stânga, indicatoare pe care inculpații le-au transportat în pădure.

Inculpații s-au deplasat la km 4 al aceluiași drum național, de unde au sustras un număr de trei indicatoare rutiere ce aveau rolul de a atenționa participanții la trafic că urmează o curbă deosebit de periculoasă și sfârșitul zonei de restricție a depășirii, indicatoare pe care inculpații le-au transportat în locul unde le depozitaseră pe cele sustrase inițial. Aici, cu ajutorul unui ciocan, inculpații au desprins indicatoarele rutiere de țevile de susținere, pe acestea din urmă punându-le în atelajul cu care se deplasaseră.

În momentul ieșirii din pădurea Bârsești, inculpații au fost observați de o patrulă de poliție care fusese anunțată de un participant la trafic care-i văzuse pe inculpați, la somațiile organelor de poliție aceștia continuându-și deplasarea cu atelajul în care se aflau țevile sustrase, după care, întrucât nu s-a reușit oprirea lor, inculpații au depozitat țevile respective în pădure.

După aproximativ 30 minute au fost observați din nou de către agenții de poliție, moment în care aceștia au abandonat căruța, inculpatul C. M. fugind pe cal, iar inculpații G. A. și C. V. V. fugind pe jos prin pădure.

Inculpații G. A. și C. M. au mers în seara aceleiași zile, în jurul orelor 21:00, în pădure, în locul în care lăsaseră țevile, le-au încărcat în căruță și le-au transportat la domiciliu, după care le-au înstrăinat martorului L. D., primind în schimb suma de 80 lei.

Situația de fapt a fost reținută de instanță având în vedere materialul probator administrat, respectiv: declarații suspecți/inculpați, declarații martori, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, înscrisuri.

Astfel, fapta inculpatului C. M. care, în data de 09.03.2015, în jurul orei 15:00, împreună cu inculpatul G. A. și inculpatul minor C. V. V. au sustras un număr de 8 indicatoare rutiere cu țevile aferente situate pe DN 67 D, tronsonul Tg.-J. - Lelești, punând în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, apreciază instanța că sunt aplicabile prevederile art. 75 alin. 2 lit b C.p, în privința inculpatului C. M., acesta, împreună cu ceilalți doi inculpați, nedeplasându-se în locația respectivă în vederea sustragerii indicatoarelor.

Din fișa de cazier judiciar, reține instanța că inculpatul C. M. a fost condamnat prin sentința penală nr.1462 din data de 23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin nerecurare la data de 8.05.2008, la pedeapsa de 4 ani închisoare fiind liberat condiționat la data de 20.10.2009, cu un rest rămas neexecutat de 670 zile.

Constată astfel instanța că inculpatul C. M. a săvârșit fapta pentru care este judecat în prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, nefiind împlinit termenul de reabilitare, reținându-se incidența în privința acestui inculpat a prevederile art.41 alin.1 C.p. raportat la art. 43 alin.5 C.p.

Fapta inculpatului G. A. care, în data de 09.03.2015, în jurul orei 15:00, împreună cu inculpatul C. M. și inculpatul minor C. V. V. au sustras un număr de 8 indicatoare rutiere cu țevile aferente situate pe DN 67 D, tronsonul Tg.-J. - Lelești, punând în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a și d Cod penal.

Față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, apreciază instanța că sunt aplicabile prevederile art. 75 alin. 2 lit b C.p, inculpatul G. A.,împreună cu ceilalți doi inculpați, nedeplasându-se în locația respectivă în vederea sustragerii indicatoarelor.

Având în vedere că a fost admisă cererea inculpatului G. A. de judecare a cauzei în baza art. 375 C.p.p., instanța reține și incidența prevederilor art. 396 alin.10 C.p.p.

Din fișa de cazier judiciar,constată instanța că inculpatul G. A. a săvârșit fapta pentru care este judecat în prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.868 din 12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin nerecurare la data de 27.05.2011, instanța reținând săvârșirea infracțiunii în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.41 alin.1 C.p.

Fapta inculpatului C. V. V. care, în data de 09.03.2015, în jurul orei 15:00, împreună cu inculpații G. A. și C. M., au sustras un număr de 8 indicatoare rutiere cu țevile aferente situate pe DN 67 D, tronsonul Tg.-J. - Lelești, punând în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal.

Față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, apreciază instanța că sunt aplicabile prevederile art. 75 alin. 2 lit b C.p, și în privința inculpatului C. V. V., întrucât nu s-a deplasat în locația respectivă în vederea sustragerii indicatoarelor.

Față de disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a inculpaților majori C. M. și G. A. și de aplicarea a unei măsuri educative în cazul inculpatului C. V. V..

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților C. M. și G. A., instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a-g din această normă legală, raportate în prezenta cauză.

În consecință, având în vedere cele expuse anterior, în baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 lit b C.p, art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin.5 C.p. va condamna pe inculpatul C. M. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 lit b C.p, art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 374 alin. 4 raportat la art.396 alin.10 C.p.p. va condamna pe inculpatul G. A. la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 CP din 1969 va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 868/12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin nerecurare și va dispune executarea în întregime a acestei pedepse la care se adaugă pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul G. A. urmând să execute în total 3 ani și 4 luni închisoare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul minor C. V. V., instanța reține că în referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune Gorj s-a reținut ca fiind factori negativi: dezinteres educațional, materializat prin abandonarea cursurilor școlare, resursele financiare precare în raport cu structura membrilor familiei, existența unui spațiu insuficient de locuit și a unor condiții precare de locuit, devalorizarea importanței educației școlare din partea mamei, carențe educaționale în ceea ce privește însușirea noțiunilor de bază în privința scrisului și cititului, abilități reduse de anticipare a consecințelor și de luare a deciziilor, printre factorii de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracțional al inculpatului fiind menționați : elementele de suport locativ, material și afectiv din partea mamei, implicarea minorului în desfășurarea de activități lucrative pentru a suplini veniturile deja existente ale familiei, comportamentul adecvat, atât anterior, cât și ulterior comiterii infracțiunii pentru care este judecat, faptul de a nu mai fi săvârșit alte acte antisociale, dorința acestuia, la nivel declarativ, de a-și identifica un loc de muncă.

Față de cele expuse, în temeiul art.114 alin. 1 C.p. rap. la art. 120 C.p. va aplica inculpatului C. V. V. măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 5 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 lit b C.p, art. 77 lit. a Cod penal, art. 113 și urm. Cod penal.

În temeiul art.121 alin. 1 C.p. va obliga inculpatul C. V. V. ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații: - să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională, - să se prezinte la S. de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta, - să nu părăsească România fără acordul Serviciului de Probațiune Gorj.

Va atrage atenția inculpatului C. V. V. asupra dispozițiilor art.123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.

Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Gorj.

Având în vedere adresa nr.1814/30.03.2015 emisă de Secția de D. Naționale Tg-J. și dovada de predare-primire din data 11.03.2015, instanța va lua act că prejudiciul a fost recuperat.

În temeiul art.274 alin. 2 CPP va obliga pe inculpatul C. M. la plata sumei de 300 lei, pe inculpatul G. A. la plata sumei de 300 lei și pe inculpatul C. V. V. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

În temeiul art. 274 alin.2 teza finală CPP cheltuielile judiciare în cuantum de 1250 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ce se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiție, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 lit b C.p, art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin.5 C.p. condamnă pe inculpatul C. M., fiul lui P. și I., născut la data de 9.03.1987 în municipiul Sibiu, județul Sibiu, CNP_, cu domiciliul în municipiul Tg-J., ..13, județul Gorj, la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 lit b C.p, art. 77 lit. a și d Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal cu aplicarea 374 alin. 4 raportat la art.396 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul G. A., fiul lui B. și E., născut la data de 4.03.1980 în municipiul Tg-J., județul Gorj, CNP_, cu domiciliul în municipiul Tg-J., ..12, județul Gorj, la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 CP din 1969 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 868/12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin nerecurare și dispune executarea în întregime a acestei pedepse la care se adaugă pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în total 3 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art.114 alin. 1 C.p. rap. la art. 120 C.p. aplică inculpatului C. V. V.,fiul lui natural și Anișoara, născut la data de 26.12.1997 în municipiul Tg-J., jud.Gorj, CNP_, domiciliat în Tg-J., ..2, măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 5 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. g Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 lit b C.p, art. 77 lit. a Cod penal, art. 113 și urm. Cod penal.

În temeiul art.121 alin. 1 C.p. obligă inculpatul C. V. V. ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații: - să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională, - să se prezinte la S. de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta, - să nu părăsească România fără acordul Serviciului de Probațiune Gorj.

Atrage atenția inculpatului C. V. V. asupra dispozițiilor art.123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.

Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Gorj.

Ia act că prejudiciul a fost recuperat.

În temeiul art.274 alin. 2 CPP obligă pe inculpatul C. M. la plata sumei de 300 lei, pe inculpatul G. A. la plata sumei de 300 lei și pe inculpatul C. V. V. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

În temeiul art. 274 alin.2 teza finală CPP cheltuielile judiciare în cuantum de 1250 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ce se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiție, rămân în sarcina statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE

N. N.

Grefier

L. I. N.

Red.N.N/Thred.L.I.N.

9ex/11.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 2491/2015. Judecătoria TÂRGU JIU