Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 804/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 07-04-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 804/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Grefier S. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror F. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul – condamnat L. V. I. având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat desemnat din oficiu A. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a formulat concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată și obligarea petentului condamnat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Apărătorul petentului a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar, reducerea perioadei de amânare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg- Cărbunești, sub nr._, petentul L. V. I. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de 9 ani închisoare, aplicată prin sent.pen. nr. 511/2014 a Judecătoriei Tg-J., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 567/2014.

Prin sp. 98/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg-J..

Cauza a fost înregistrată, la data de 18.03.2015, pe rolul Judecătoriei Tg-J..

La solicitarea instanței, P. Tg J. a comunicat situația executării pedepsei petentului condamnat, cu adresa nr. H2/_/PTJGJ din data de 24.03.2015 P. Tg-J. comunicând faptul că situația petentului a fost discutată în comisia de liberări condiționate la data de 11.02.2015 și a fost amânat până la data de 07.10.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit adresei nr. H2/_ din data de 24.03.2015, emisă de P. Tg-J., petentul L. V. I. execută pedeapsa de 9 ani închisoare dispusă prin s.p. nr. 511/2014 a Judecătoriei Tg-J., în baza căreia a fost emis mandatul nr.567/2014.

Conform aceleiași adrese executarea pedepsei a fost arestat la data de 01.07.2009 și a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată la data de 11.02.2015 și a fost amânat până la data de 07.10.2015, având în vedere natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii,comportamentul oscilant, precum și faptul că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa.

În conformitate cu disp. art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.

Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar, prin aprecierea dacă acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale, dacă a făcut progrese pe calea reintegrării în societate, și dacă punerea sa în libertate constituie un pericol pentru societate.

Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional relevă în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.

Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, având în vedere natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii și faptul că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa, instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59 Cod penal și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.

Cu privire la termenul de amânare, pe lângă considerentele amintite, îl va considera moderat și nu îl va reduce, instanța reținând că același termen de rediscutare a situației condamnatului a fost stabilit și de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată formulată de petent și să mențină termenul de rediscutare a situației sale la data de 07.10.2015, urmând ca în baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. petentul să fie obligat la plata către stat a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat L. V. I. fiul lui N. și L. C., născut la data de 11.04.1981, CNP._, deținut în P. Tg-J. .

Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii după data de 07.10.2015.

Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 07.04.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

S. P.

Grefier,

S. S.

Red. S.P. / 5 ex.

Thn. S.S. 16 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria TÂRGU JIU