Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1135/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1135/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 12-05-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T. J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 1135/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANIȘOARA B.

Grefier D. R.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..

Pe rol fiind, judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul V. I., deținut în P. T. J..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul asistat de apărător din oficiu, avocat B. S. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului T. J., după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și probe de administrat, instanța constată cauza fiind în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, a solicitat respingerea cererii de liberare condiționată, menținerea termenului fixat de comisie, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59 C.p. și obligarea petiționarului condamnat la cheltuieli judiciare statului.

Apărătorul condamnatului, avocat B. S. D., a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Petiționarul condamnat a solicitat să admiterea cererii .

JUDECATA:

Asupra cauzei penale de față:

La data de 24.04.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei T. J., sub numărul_ cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul V. I., deținut în P. T. J..

În motivarea cererii formulate petentul a arătat că îndeplinește condițiile legale pentru a fi liberat condiționat, că a participat la activități sociale educative, a fost recompensat o dată cu drepturi suplimentare.

A mai menționat petentul condamnat că nu este căsătorit, că dorește să-și întemeieze o familie, să se angajeze la societatea unde a mai lucrat și că locuiește cu bunica sa care este bolnavă de cancer.

La solicitarea instanței, P. T. J. a comunicat cu adresa H2/_/PTJGJ/30.04.2015, caracterizarea evoluției comportamentale a condamnatului pe durata executării pedepsei și procesul verbal nr H2/_ din 29.04.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate .

Din analiza actelor menționate rezultă următoarele:

Persoana privată de libertate V. I. se află în executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 345/2014 a Judecătoriei Slatina pentru săvârșirea unei infracțiuni de ucidere din culpă, iar la data de 29.04.2015 a fost discutat în comisia de individualizare a regimurilor de executare a pedepselor privind liberarea condiționată, care, având în vedere natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, a dispus amânarea acordându-se termen pentru reanalizare la data de 27.05.2015.

Din conținutul procesului-verbal rezultă că persoana privată de libertate a început executarea pedepsei 24.07.2014 a executat până la data de 29.04.2015, un număr de 280 zile efectiv, 0 zile arest preventiv și nu a participat la activități productive, realizând un total de 280 zile câștigate și executate.

Din caracterizarea întocmită reiese că, petentul condamnat se află la prima analiză a comisiei de propuneri pentru liberare condiționată, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancționat disciplinar fiind recompensat o dată cu suplimentarea drepturilor, a participat la programele și activitățile educative.

Examinând cererea, în raport de dispozițiile legale mai favorabile, respectiv codul penal din 1968, instanța o apreciază ca neîntemeiată.

Se reține în primul rând că cererea urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor cuprinse în Codul penal din 1968, apreciind că acesta cuprinde dispoziții legale mai favorabile în ceea ce privește instituția liberării condiționate.

Astfel, dacă în ceea ce privește fracția de pedeapsă ce trebuie executată nu sunt modificări se constată că dispozițiile Noului Cod penal conțin modificări semnificative în privința celorlalte condiții pe care persoana privată de libertate trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

Se constată că potrivit art.100 lit. b și c Noul Cod penal liberarea condiționată este permisă doar condamnaților ce se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și care au făcut dovada că au achitat integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, condiții a căror îndeplinire nu este cerută condamnaților de dispozițiile Vechiului Cod Penal.

Față de aceste considerente, coroborate și cu faptul că executarea pedepsei a început sub imperiul Vechiului Cod Penal, instanța va analiza propunerea de liberare condiționată privind pe condamnat în raport de condițiile prevăzute pentru liberarea condiționată în Codul penal din 1968.

Potrivit art. 59 alin. 1 Vechiul Cod penal, condamnatul care a executat două treimi din durata pedepsei închisorii care nu depășește 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Modul de redactare a instituției liberării condiționate conduce la interpretarea că aceasta nu se aplică în mod automat după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă se dovedește, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că reeducarea și îndreptarea acestuia este posibilă și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.

Față de concluziile comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, instanța consideră că, raportat la periculozitatea faptei și durata executată, aceasta din urmă a fost insuficientă pentru a se concluziona cert tendința de îndreptare sau chiar îndreptarea petiționarului, nefiind întrunite în totalitate condițiile prevăzute de art.59 și art. 60 Cod penal.

Cu privire la termenul de amânare, instanța îl va menține, fixând același termen de rediscutare a situației condamnatului la 27.05.2015 apreciind că perioada executată de condamnat până în prezent este insuficientă în vederea resocializării pentru atingerea scopului executării pedepsei .

Termenul stabilit pentru rediscutare nu este însă obligatoriu, în sensul punerii la acea dată în libertate a petiționarului ci este un termen normal de reevaluare a comportamentului petiționarului, în funcție de conduita sa, opinându-se fie punerea în libertate, fie în cazul unei conduite neconforme cu regulamentele interioare amânarea lui de la liberarea condiționată.

Totodată pentru acest termen stabilit de instanță comisia trebuie să aprecieze prin prisma sintagmei de „dovezi temeinice de îndreptare”, comportamentul petiționarului sau mai exact eforturile sale susținute și serioase de integrare, până la data analizei, în paralel cu îndeplinirea celorlalte condiții, respectiv cu antecedentele sale penale.

Văzând și disp. art. 275 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat V. I., fiul lui N. și I., născut la data de 17.07.1988 în Sibiu, județul Sibiu, CNP_, în prezent deținut în P. Tg-J..

Stabilește termen de rediscutare a cererii la data de 27.05.2015.

Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.05.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

ANIȘOARA B.

Grefier,

D. R.

Red. A. B.

Tehred.D.R. 03 Iunie 2015/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1135/2015. Judecătoria TÂRGU JIU