Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1198/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1198/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 13-05-2015

Dosar nr._ Operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1198/2015

Ședința publică din 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-M. C.

Grefier M. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-J..

Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat C. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat din oficiu B. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, se constată înaintată la dosar în data de 05.05.2015 adresa nr. H2/_/PTJGJ/04.05.2015 emisă de P. Tg-J. prin care se comunică relații cu privire la executarea pedepsei de către petentul condamnat, la care s-a anexat în copie procesul verbal H2/_/21.01.2015 încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J. și caracterizarea petentului condamnat, precum și adresa nr. H2/_/PTJGJ/05.05.2015 prin care se comunică faptul că pe timpul executării pedepsei deținutul a fost folosit la activități lucrative, numărul de zile considerate ca executate în urma muncii prestate fiind 47,94 zile după care, nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței respingerea cererii de liberare condiționată și obligarea petentului condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat B. M. pentru petentul-condamnat, a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că sunt îndeplinite condițiile art.99, 100 cod penal, că executarea pedepsei până în prezent și-a atins scopul educativ, iar deținutul a dat dovezi de îndreptare,a realizat gravitatea faptei, a fost recompensat așa cum rezultă din caracterizarea înaintată la dosar.

Petentul condamnat își însușește concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat C. P., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În motivare, petentul a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat, întrucât a executat fracția obligatorie, a avut o conduită constant pozitivă pe parcursul executării, că nu poate beneficia de zile câștig realizate prin muncă datorită stării de amânare, a obținut un curs de calificare profesională respectiv lucrător în piele și confecționez, iar pe perioada amânării a avut trei recompense pentru participare la activități educativ-sociale, cultural-artistice și religioase, acumulând 152 credite. Mai arată petentul că are susținerea familiei, așteptându-l acasă soția și un copil minor, mama sa decedând cât timp el a fost arestat, având un loc asigurat.

Din oficiu s-au solicitat relații cu privire la executarea pedepsei, fiind înaintate la dosar adresa nr. H2/_/PTJGJ/04.05.2015 emisă de P. Tg-J., la care s-a anexat în copie procesul verbal H2/_/21.01.2015 încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J. și caracterizarea petentului condamnat, precum și adresa nr. H2/_/PTJGJ/05.05.2015 prin care se comunică faptul că pe timpul executării pedepsei deținutul a fost folosit la activități lucrative, numărul de zile considerate ca executate în urma muncii prestate fiind 47,94 zile.

Din oficiu s-a listat din aplicația ECRIS și s-a atașat la dosarul cauzei sentința penală nr. 513/04.05.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit adresei nr. H2/_ din data de 04.05.2015 emisă de P. Tg-J., petentul condamnat execută pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 2803 din 26.11.2013 a Judecătoriei Tg-J., în baza căreia a fost emis mandatul nr.3353/2013.

Conform aceleiași adrese, petentul-condamnat a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată la data de 21.01.2015 și a fost amânat până la data de 20.05.2015, având în vedere starea de recidivă, împrejurarea că a mai fost liberat condiționat de mai multe ori, natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, precum și faptul că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa.

În conformitate cu disp. art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.

Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar, prin aprecierea dacă acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale, dacă a făcut progrese pe calea reintegrării în societate, și dacă punerea sa în libertate constituie un pericol pentru societate.

Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional relevă în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.

Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, având în vedere starea de recidivă, împrejurarea că a mai fost liberat condiționat de mai multe ori, precum și aplicarea unei sancțiuni pentru săvârșirea unei abateri în cursul executării pedepsei, acestea relevând faptul că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa, instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59 Cod penal și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.

Instanța mai are în vedere și faptul că petentul a mai formulat o cerere de liberare condiționată, ce a făcut obiectul dosarului nr._ și în urma analizării cererii petentului, prin sentința penală nr. 513/04.03.2015 a fost respinsă cererea de liberare formulată de același petent și menținut termenul de rediscutare a cererii la data de 20.05.2015, sentință rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac. Instanța constată că de la momentul respingerii cererii petentului și până în prezent nu au intervenit schimbări semnificative în ceea ce privește situația petentului condamnat, simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate conduce în mod automat la liberare condiționată, instituție juridică care de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional.

Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată și să mențină termenul de rediscutare a cererii stabilit la data de 20.05.2015 prin sentința penală nr. 513/04.03.2015 în dosarul_ al Judecătoriei Tg-J..

În baza art. 275 C.p.p, va fi obligat petentul condamnat la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. P., fiul lui P. și P., născut la data de 07.06.1970 în ., domiciliat în comuna Telești, ., județul Gorj, CNP_, în prezent deținut în P. Tg-J..

Menține termenul de rediscutare a cererii stabilit la data de 20.05.2015 prin s.p nr. 513/04.03.2015 în dosarul_ .

Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

L.-M. C.

Grefier,

M. S.

Red. LC/tehn.MS

25 Mai 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1198/2015. Judecătoria TÂRGU JIU