Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2485/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2485/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 13-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

TÂRGU J.

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2485/2015

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. N.

Grefier: L. I. N.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind judecarea cererii pentru liberare condiționată, formulată de petentul condamnat G. M. F..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul condamnat avocat din oficiu M. M., lipsind petentul condamnat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 02.10.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. V2_/29.09.2015 emis de P. P., iar la data de 07.10.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. V2_/05.10.2015 conținând declarația petentului prin care solicită judecarea în lipsă a cauzei.

Apărătorul petentului depune la dosarul cauzei delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3142/2015.

Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și acordă cuvântul pe această excepție.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei.

Apărătorul petentului solicită admiterea excepției.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J.,petentul condamnat G. M. F. a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei în care se află, respectiv de 4 ani închisoare.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a executat fracția de 2/3 din pedeapsă și are 32 zile câștig ca urmare a muncii prestate.

A mai menționat petentul că execută pedeapsa în regim deschis, are 6 evidențieri, nu are abateri disciplinare, a avut un comportament bun pe perioada detenției și a participat la toate cursurile organizate în cadrul penitenciarului.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 59 VCP și art. 587 NCPP.

Prin adresa nr. V2_/29.09.2015 emisă de P. P. se menționează faptul că numitul G. M. F. se află în executarea pedepsei de 4 ani, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr.100/22.03.2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 84/05.04.2011.

S-a mai menționat că pedeapsa a început la data de 04.01.2013, având ca dată de sfârșit 03.01.2017. S-a arătat că petentul a fost analizat în cadrul Comisiei pentru liberare condiționată din data de 13.08.2015, comisia considerând că poate fi liberat condiționat.

S-a mai precizat că prin sentința penală nr. 3203/17.09.2015 a Judecătoriei C. s-a respins propunerea de liberare condiționată, stabilindu-se termen de reanalizare după data de 16.01.2016.

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J., instanța reține următoarele:

Analizând actele dosarului instanța reține că la data când petentul a formulat prezenta cerere de liberare condiționată, acesta se afla încarcerat în P. P., acest fapt rezultând chiar din adresa nr. V2_/29.09.2015 emisă de P. P. și din dovada de îndeplinire a procedurii de citare a persoanei condamnate.

Conform art. 587 alin.1 Cod procedură penală „liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere”.

Având în vedere că la momentul formulării cererii petentul condamnat era încarcerat în P. P., instanța apreciază că soluționarea prezentei cereri este de competența Judecătoriei C..

În consecință, având în vedere și prevederile art. 50 C.p.p instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și va declina competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei C..

În temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, suma de 130 lei reprezentând onorariului apărătorului din oficiu urmând se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J..

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat G. M. F., fiul lui N. și L., născut la data de 12.07.1989, CNP_, deținut în P. P., în favoarea Judecătoriei C..

În temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, suma de 130 lei reprezentând onorariului apărătorului din oficiu urmând a se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE

N. N.

Grefier

L. I. N.

Red. /Thred. NN/LIN

5ex/22.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2485/2015. Judecătoria TÂRGU JIU