Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2098/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 15-09-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2098/2015
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind judecarea cererii pentru liberare condiționată, formulată de petentul condamnat Pața M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistența juridică obligatorie a acestuia fiind asigurată de avocat desemnat din oficiu C. L..
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură adresa nr.V._/PPDJ/21.08.2015 eliberată de P. Pelendava, însoțită de înscrisuri, s-a luat o precizare petentului condamnat, acesta învederând instanței că a formulat cererea de față în timp ce era încarcerat în P. Pelendava, după care, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J., acordând cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat declinarea competenței de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei C..
Avocat desemnat din oficiu a învederat instanței că este de acord cu declinarea competenței de soluționare a cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul condamnat Pața M., deținut în P. Pelendava, a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 888/2014 pronunțată de Judecătoria C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În motivarea cererii petentul a arătat că îndeplinește condițiile privind liberarea sa condiționată, participând la activități productive, programe socio-educative, precum și de consiliere psihologică .
În ședința publică din data de 15.09.2015, petentul condamnat a învederat instanței că a formulat prezenta cerere în timp ce era încarcerat în P. Pelendava și stăruie în soluționarea ei.
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J., instanța reține următoarele:
Conform art. 587 alin.1 Cod procedură penală „liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere”.
Având în vedere că la momentul formulării cererii petentul condamnat era încarcerat în P. Pelendava, instanța apreciază că soluționarea prezentei cereri este de competența Judecătoriei C..
În consecință, în temeiul art.50 C.p.p, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și va declina competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei C..
Cheltuielile judiciare în cuantum de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cererii de liberare condiționată, formulată de petentul Pața M., fiul lui M. și F., născut la data de 03.11.1974, CNP:_, deținut în P. Tg- J., în favoarea Judecătoriei C..
Cheltuielile judiciare în cuantum de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. rămân în sarcina statului.
Definitiv.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.09.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
Red CEM / th A.Ș. 08 Octombrie 2015
← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 2177/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2110/2015.... → |
---|