Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1508/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1508/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 17-06-2015
Cod operator 2444
R O M Â N I A
Dosar nr._
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1508/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: R. E. P.
Grefier: M. G. U.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat J. V. A., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică petentul condamnat J. V. A. a fost lipsă, pentru acesta răspunzând apărător desemnat din oficiu S. I. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată faptul că, la dosarul cauzei au fost înaintate înscrisurile solicitate Penitenciarului Tg-J., privind comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei.
Instanța, din oficiu a dispus atașarea fișei dosarului nr._ al Judecătoriei Tg-J. în care a fost pronunțată la data de 10.06.2015 sentința penală nr.1466/2015, prin care petentul a fost liberat condiționat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul petentului având cuvântul, au formulat concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată, ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că petentul a fost liberat.
JUDECATA
Asupra cauzei de față,
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg J., sub nr._, petentul J. V. A. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de 4 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2079/2012 a Judecătoriei Tg-J., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2356/2013.
În motivare, petentul a arătat că îndeplinește cerințele prevăzute de lege, a avut o bună conduită, a participat la muncă și la activități socio-educative.
Din oficiu, instanța a solicitat Penitenciarului Tg-J. să comunice situația executării pedepsei petentului condamnat.
P. adresa nr. H2/_/PTJGJ/28.05.2015, Penitenciarului Tg-J. a înaintat procesul-verbal încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din care reiese situația executării pedepsei petentului condamnat și caracterizarea acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Din procesul-verbal nr. H2/_/PTJGJ/28.05.2015, al Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei nr. 2356/2013, emis de Judecătoriei Tg-J., în baza sentinței pen. nr. 2079/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Executarea pedepsei a început la data de 07.08.2012 și va expira la 06.11.2016.
Din adresa nr. H2/_/PTIGJ/12.06.2015 înaintată de către P. Tg-J. la data de 12.06.2015 reiese faptul că prin sentința penală nr. 1466/2015 din 10.06.2015, Judecătoria Tg-J. a fost admisă cererea de liberare condiționată formulată și s-a dispus liberarea condiționată a condamnatului J. V. A., din executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2079/2012 a Judecătoriei Tg-J..
Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată formulată de petent, ca rămasă fără obiect.
Văzând și disp.art. 275 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat J. V. A., născut la data de 28.01.1992, fiul lui R. M. și C. E., CNP_, cu domiciliul în comuna Bîlteni, ., ca rămasă fără obiect.
Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 .06.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
R. E. P.
Grefier,
M. G. U.
Red.Jud.E.R.P.
Tehnored. G.M.U. 29 Iunie 2015/ 5ex.
← Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 2205/2015.... → |
---|