Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2542/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2542/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 20-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 2542
Ședința publică de la 20 Octombrie2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. N.
Grefier: L. I. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat J. P..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu G. A. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 02.10.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintată adresa nr. H2/_/01.10.2015 emisă de P. Tg-J. conținând proces-verbal nr. H2/_/23.07.2015, caracterizare, iar la data de 02.10.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. H2/_/01.10.2015 emisă de P. Tg-J., după care,
Apărătorul petentului depune la dosarul cauzei delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3315/2015.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii în principal întrucât pe perioada detenției petentul a fost recompensat, a menținut legătura cu familia și a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar în subsidiar reducerea termenului de amânare.
Petentul își însușește concluziile apărătorului.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat J. P. a solicitat liberarea condiționată.
A arătat că îndeplinește toate criteriile în vederea acordării liberării condiționate, invocând prevederile art. 587 C.p.p.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J. prin care s-a solicitat comunicarea situației privind executarea pedepsei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit adresei nr. H2/_/01.10.2015 emisă de P. Tg-J. rezultă că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie aplicată prin sentința penală 111/2009 a Judecătoriei Băilești în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 248/2009.
S-a mai menționat că pedeapsa începe la 25.03.2011 și expiră în termen la data de 23.03.2018, din care se scade 1 zi arest preventiv.
S-a mai precizat că petentul a fost folosit la activități productive cumulând un număr de 125,47 zile câștigate ca urmare a muncii prestate, a fost sancționat disciplinar de 2 ori, a fost recompensat de 3 ori cu suplimentarea drepturilor și o dată cu ridicarea măsurii disciplinare.
S-a mai menționat că petentul a fost discutat în comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Pelendava-C. în data de 23.07.2015 și amânat până la data de 22.01.2015, iar prin sentința penală nr. 2285/2015 a Judecătoriei Tg-J. s-a fost respinsă cererea și menținut termenul dat de comisie.
În procesul-verbal nr. V2_ /23.07.2015 s-a menționat că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, trebuie să execute fracția 2/3, respectiv 1704 zile din care, în cazul în care muncește 426 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1278 zile efectiv executate.
Potrivit caracterizării întocmite de P. Pelendava, petentul, pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, a manifestat disponibilitate pentru participarea la activități lucrative și a îndeplinit recomandările cuprinse în planul individualizat prin participarea la programele sociale și educaționale, la concursuri tematice și activități religioase și a relaționat pozitiv cu personalul unității.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța reține că, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului instanța apreciază că, deși condamnatul a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Instanța apreciază ca timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, avându-se în vedere antecedente penale, împrejurarea că a mai beneficiat de instituția liberării condiționate însă a persistat în săvârșirea de infracțiuni.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de liberare condiționată.
Apreciind că termenul acordat de comisie pentru rediscutarea situației petentului este corect individualizat, instanța va stabili termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 22.01.2016.
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat J. P., fiul lui I. și M., născut la data de 17.05.1958, în ..D., CNP_ cu domiciliul în . Galicea M., ., jud. D., deținut în P. Tg-J..
Stabilește termenul de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 22.01.2016.
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.10.2015.
Președinte, Grefier,
N. N. L. I. N.
Red. N.N./Teh. N.N 5 ex/5.11.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2544/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2580/2015.... → |
---|