Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1560/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1560/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 23-06-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T. J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 1560/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANIȘOARA B.
Grefier D. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de P. procuror adjunct C. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat S. I., având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu C. L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost remisă, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_/10.06.2014 la care s-au atașat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 236/2014 din 26.02.2014, sentința penală nr. 207/05.02.2014 a Tribunalului Argeș și o caracterizare, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cererea în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată ca fiind prematur introdusă, petentul condamnat neîndeplinind fracția obligatorie.
Avocat C. L. a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată.
Petentul condamnat, având cuvântul, a solicitat de asemenea admiterea cererii de liberare.
INSTANTA
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, condamnatul S. I. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei aplicată.
În motivare, petentul condamnat a arătat că a fost condamnat la 11 ani închisoare, executând până la data formulării cererii 8 ani de închisoare, că este bolnav și nu poate fi folosit la muncă, însă a participat la toate programele și cursurile culturale și socio educative și poate beneficia de liberare condiționat întrucât se încadrează la cazuri speciale.
Din oficiu, instanța a solicitat Penitenciarului Tg J. să comunice situația executării pedepsei petentului condamnat, cu adresele nr.H2/_/09.06.2015 și nr.H2/_/10.06.2015, P. Tg-J. comunicând faptul că petentul condamnat S. I. execută o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri iar situația petentului nu a fost discutată în comisia de liberări condiționate, deoarece pentru a deveni propozabil trebuie să execute ¾ din pedeapsă,respectiv 3012, menționând că până la data de 10.06.2015 a executat un număr de 2893 zile.
Examinând cererea formulată de petentul condamnat, instanța o apreciază ca neîntemeiată.
Se reține în primul rând că cererea urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor cuprinse în Codul penal din 1968, apreciind că acesta cuprinde dispoziții legale mai favorabile în ceea ce privește instituția liberării condiționate.
Astfel, dacă în ceea ce privește fracția de pedeapsă ce trebuie executată nu sunt modificări se constată că dispozițiile Noului Cod penal conțin modificări semnificative în privința celorlalte condiții pe care persoana privată de libertate trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Se constată că potrivit art.100 lit. b și c Noul Cod penal liberarea condiționată este permisă doar condamnaților ce se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și care au făcut dovada că au achitat integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, condiții a căror îndeplinire nu este cerută condamnaților de dispozițiile Vechiului Cod Penal.
Față de aceste considerente, coroborate și cu faptul că executarea pedepsei a început sub imperiul Vechiului Cod Penal, instanța va analiza propunerea de liberare condiționată privind pe condamnat în raport de condițiile prevăzute pentru liberarea condiționată în Codul penal din 1968.
Potrivit art. 59 alin. 1 Vechiul Cod penal, condamnatul care a executat trei pătrimi din durata pedepsei închisorii, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Condiția fracției de pedeapsă pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobândi vocația la liberarea condiționată reprezintă o condiție de fond, esențială și imperativă.
Neîndeplinirea acestei condiții reprezintă un impediment absolut în analiza și soluționarea cererii de liberare condiționată sub aspectul îndeplinirii celorlalte condiții privind comportamentul și antecedentele penale ale petentului.
Condiția privind executarea unei părți din pedeapsă reprezintă o garanție că scopul preventiv al pedepsei și funcțiile de eliminare, exemplaritate, constrângere și reeducare au fost atinse, condamnatul s-a reeducat și nu mai este necesară executarea în întregime a pedepsei.
Întrucât în cauza penală dedusă judecații nu a fost îndeplinită condiția esențială, imperativă constând în executarea unei fracții de pedeapsă, se constată existența unui impediment absolut în liberarea condiționată și numai în momentul în care va fi executată această fracțiune, petentul va dobândi vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate urmând ca, ulterior, să fie analizate de către instanța de judecată și celelalte condiții pentru acordarea liberării condiționate, referitoare la conduita condamnatului pe parcursul executării pedepsei.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată și va obliga petentul condamnat, aflat in culpă procesuală, la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat S. I., fiul lui M. și V., născut la data de 13.03.1987, CNP_,domiciliat în mun. București, ..7 A,sector 2,deținut în prezent în P. T. J..
Obligă petiționarul condamnat la 120 lei cheltuielile judiciare statului din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Cu contestație în 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 23.06.2015 la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
ANIȘOARA B.
Grefier,
D. R.
Red. A. B.
Tehred. D.R. 06 Iulie 2015/ 5 ex.
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 2093/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|