Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 440/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 440/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 24-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 440/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANIȘOARA B.
Grefier D. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..
Pe rol fiind, judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul M. I. C., deținut în P. Târgu J..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul asistat de apărător din oficiu, avocat D. S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului Târgu J..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și probe de administrat, instanța constată cauza fiind în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, a solicitat respingerea cererii de liberare condiționată, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Apărătorul condamnatului, avocat D. S., a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a cererii.
Petiționarul condamnat a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a cererii.
JUDECATA:
Asupra cauzei penale de față:
La data de 04.02.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J., sub numărul_, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. I. C., deținut în P. Târgu J..
La solicitarea instanței, P. Târgu J. a comunicat cu adresa H2/_/PTJGJ/10.02.2015 caracterizarea evoluției comportamentale a condamnatului pe durata executării pedepsei și procesul verbal nr H2/_ din 28.01.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Din analiza actelor menționate rezultă următoarele:
Persoana privată de libertate M. I. C. se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1380/2013 a Judecătoriei Târgu J. pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, iar la data de 28.01.2015 a fost discutat în comisia de individualizare a regimurilor de executare a pedepselor privind liberarea condiționată, care, având în vedere natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, a dispus amânarea cu 4 luni și a acordat termen pentru reanalizare la data de 27.05.2015.
Din conținutul procesului-verbal rezultă că persoana privată de libertate a început executarea pedepsei 01.04.2013 a executat până la data de 28.01.2015, un număr de 668 zile efectiv, a participat la activități productive și i se consideră ca executate, pe baza muncii prestate 9 zile, 55 zile de arest preventiv, realizând un total de 732 zile câștigate și executate.
Din caracterizarea întocmită reiese că, petentul condamnat se află la prima analiză a comisiei de propuneri pentru liberare condiționată, este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 3 ori cu suplimentarea drepturilor, a participat la programele și activitățile educative, a participat la activitățile lucrative obținând un număr de 9 zile câștig.
Examinând cererea, în raport de dispozițiile legale mai favorabile, respectiv codul penal din 1968, instanța o apreciază ca întemeiată.
Se reține în primul rând că cererea urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor cuprinse în Codul penal din 1968, apreciind că acesta cuprinde dispoziții legale mai favorabile în ceea ce privește instituția liberării condiționate.
Astfel, dacă în ceea ce privește fracția de pedeapsă ce trebuie executată nu sunt modificări se constată că dispozițiile Noului Cod penal conțin modificări semnificative în privința celorlalte condiții pe care persoana privată de libertate trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Se constată că potrivit art.100 lit. b și c Noul Cod penal liberarea condiționată este permisă doar condamnaților ce se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și care au făcut dovada că au achitat integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, condiții a căror îndeplinire nu este cerută condamnaților de dispozițiile Vechiului Cod Penal.
Față de aceste considerente, coroborate și cu faptul că executarea pedepsei a început sub imperiul Vechiului Cod Penal, instanța va analiza propunerea de liberare condiționată privind pe condamnat în raport de condițiile prevăzute pentru liberarea condiționată în Codul penal din 1968.
Potrivit art. 59 alin. 1 Vechiul Cod penal, condamnatul care a executat două treimi din durata pedepsei închisorii care nu depășește 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Modul de redactare a instituției liberării condiționate conduce la interpretarea că aceasta nu se aplică în mod automat după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă se dovedește, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că reeducarea și îndreptarea acestuia este posibilă și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
Față de concluziile comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, instanța consideră că, raportat la periculozitatea faptei și durata executată, aceasta din urmă a fost insuficientă pentru a se concluziona cert tendința de îndreptare sau chiar îndreptarea petiționarului, nefiind întrunite în totalitate condițiile prevăzute de art.59 și art. 60 Cod penal.
Cu privire la termenul de amânare, instanța îl va considera excesiv și îl va reduce, fixând un nou termen de rediscutare a situației condamnatului la 08.04.2015 apreciind că perioada executată de condamnat până în prezent este insuficientă în vederea resocializării pentru atingerea scopului executării pedepsei.
La reducerea termenului stabilit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, instanța are în vedere faptul că petentul condamnat nu a fost sancționat disciplinar pe perioada executării pedepsei, a fost recompensat de 3 ori, a participat constant la programele și activitățile educative, recompensele obținute dovedind un progres în conduita acestuia și implicit îndeplinirea condiției privitoare la dovezile temeinice de îndreptare.
Mai reține instanța că petiționarul condamnat a participat la activitățile lucrative, obținând 9 zile câștig, fiind astfel îndeplinită și condiția privitoare la stăruința în muncă.
Termenul stabilit pentru rediscutare nu este însă obligatoriu, în sensul punerii la acea dată în libertate a petiționarului ci este un termen normal de reevaluare a comportamentului petiționarului, în funcție de conduita sa, opinându-se fie punerea în libertate, fie în cazul unei conduite neconforme cu regulamentele interioare amânarea lui de la liberarea condiționată.
Totodată pentru acest termen stabilit de instanță comisia trebuie să aprecieze prin prisma sintagmei de „dovezi temeinice de îndreptare”, comportamentul petiționarului sau mai exact eforturile sale susținute și serioase de integrare, până la data analizei, în paralel cu îndeplinirea celorlalte condiții, respectiv cu antecedentele sale penale.
Văzând și disp. art. 275 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. I. C., fiul lui I. și E. I., născut la 13.11.1987 în Târgu J., CNP_, domiciliat în Târgu J., ., județul Gorj, în prezent deținut în P. Târgu J..
Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 08.04.2015.
Obligă petiționarul condamnat la 120 lei cheltuielile judiciare statului din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Cu contestație în 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 24.02.2015 la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
ANIȘOARA B.
Grefier,
D. R.
Red. A. B.
Tehred. D.R. 03 Martie 2015/ 5 ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 434/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 596/2015.... → |
---|