Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 434/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 434/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 24-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL GORJ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 434/2015

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Grefier S. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat S. G. M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat din oficiu C. C. V. .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință se constată depusă la dosar, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_/PTJGJ din data de 16.02.2015, după care,

S-a luat o precizare petentului condamnat, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței respingerea cererii .

Avocat C. C. V., pentru petentul-condamnat, a solicitat să se ia act de retragerea cererii.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat S. G. M. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În motivare, petentul condamnat a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat întrucât a participat la activități productive și la programe socio-educative.

La solicitarea instanței, P. Tg J. a comunicat situația executării pedepsei petentului condamnat, cu adresa nr. H2/_/PTJGJ din data de 16.02.2015 P. Tg-J. comunicând faptul că situația petentului a fost discutată în comisia de liberări condiționate la data de 19.11.2014 și a fost amânat până la data de 15.04.2015, iar prin sp. 2893/10.12.2014 a fost respinsă cererea și stabilit termen de rediscutare a cererii la data de 18.03.2015.

În ședința publică din data de 24.02.2015 petentul condamnat a arătat că își retrage cererea de liberare condiționată formulată.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată și va obliga petentul condamnat, în temeiul art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat S. G. M. fiul lui D. și E., născut la data de 01.12.2012, domiciliat în comuna Logrești, . Gorj, CNP._, deținut în P. Tg-J. .

Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.02.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

S. P.

Grefier,

S. S.

Red. S.P. / 5 ex.

Thn. S.S. 03 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 434/2015. Judecătoria TÂRGU JIU