Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Sentința nr. 879/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 879/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 14-04-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444/2445

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința Penală Nr. 879/2015

Ședința publică de la 14 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Grefier S. S.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpații T. I.-S., C. F. și V. A.-D. trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu J. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 C.pen.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns inculpații T. I.-S., C. F. și V. A. D., asistați de avocat ales A. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, s-au ascultat inculpații T. I.-S., C. F., potrivit art. 378 C.proc.pen., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus, instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de condamnare a inculpatului T. I.-S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 371 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 375 C.p.p. și revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare aplicată prin sp. 76/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. care urmează a se adăuga la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și să se deducă durata reținerii de 24 ore. De asemenea a solicitat condamnarea inculpaților C. F. și V. A.-D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 371 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 375 C.p.p. și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare statului.

Avocat A. C., pentru inculpatul C. F., a solicitat, în principal, admiterea cererii privind judecarea potrivit procedurii recunoașterii și aplicarea pedepsei cu amenda penală, având în vedere că acesta are întreținere minori, nu a mai comis alte infracțiuni, iar în subsidiar a achiesat la concluziile Reprezentantului Ministerului Public.

De asemenea, a solicitat pentru inculpații T. I.-S. și V. A.-D., admiterea cererii privind judecarea potrivit procedurii simplificate și aplicarea art. 80 C.p respectiv renunțarea aplicării pedepsei, având în vedere că aceștia au o conduită corespunzătoare în societate.

INSTANȚA

Pe rolul instanței,la 20.01.2015,a fost înregistrată cauza cu nr._ ,sesizarea făcându-se prin rechizitoriul nr.692/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., fiind trimiși în judecată inculpații T. I.-S., C. F. și V. A.-D. trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 C.pen. ,reținându-se în actul de sesizare că, în fapt că, în decursul nopții, în jurul orei 05:10 între numiții C. F. și V. A.-D., au avut loc discuții tensionate, în urma cărora s-au îmbrâncit reciproc,intervenind în conflictul dintre cei și numitul T. I.-S. care i-a aplicat numitului V. A.-D. mai multe lovituri în zona capului,iar în urma agresiunii V. A.-D. a fost trântit la podea, atât C. F. cât și T. I.-S. aplicându-i în timp ce era căzut, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și a trunchiului,ceea ce a determinat intervenirea în conflict a mai multor persoane, care au reușit pentru moment să aplaneze diferendul.

În incinta aceleiași locații, după puțin timp, profitând de faptul că numitul C. F. se apropia de o masă pentru a-și lua geaca, fiind întors cu spatele, V. A.-D., 1-a lovit cu o sticlă pe care o avea asupra sa, în zona capului și în desfășurarea agresiunii dintre cei doi, a intervenit T. I.-S. care 1-a lovit pe numitul V. A.-D. de mai multe ori, cu o sticlă pe care o ținea în mână, în zona capului, în aceeași împrejurare numitul C. F. ,aplicându-i acestuia din urmă mai multe lovituri cu o sticlă tot în zona capului,iar numiții T. I.-S. și C. F. au continuat exercitarea actelor de violență împotriva numitului V. A.-D., prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii și picioarele,după care la un moment dat, în jurul orei 05:16 V. A.-D. s-a retras într-un colț al localului, iar numiții C. F. și T. I.-S. au început să arunce cu sticle și mai multe obiecte înspre acesta.

Tot în aceeași împrejurare, V. A.-D. pentru a împiedica rezultatul acțiunilor agresive exercitate de către T. I.-S. și C. F. s-a apărat prin folosirea unui scaun din incinta societății, C. F. continuând manifestările violente, împingând înspre inculpatul V. A.-D. un aparat electronic tip „SLOT MACHINE",iar C. F. și T. I.-S. au părăsit localul în jurul orei 05:20 după încetarea conflictului.

Așa cum se relevă în actul de sesizare, în contextul conflictului, au fost tulburate ordinea și liniștea publică, fiind distruse mai multe bunuri: sticle, pahare, producându-se totodată deteriorarea pereților, a tavanului unității (care prezenta urme de găurire), a mochetei care a fost tăiată de cioburile rezultate în urma spargerii sticlelor aruncate, precum și a unei lăzi frigorifice, perturbându-se în acest fel activitatea pe care localul o desfășura,iar ca urmare a stării de panică create de manifestările antisociale ale numiților T. I.-S., C. F. și V. A.-D., prin zgomotul sticlelor sparte și al comportamentului excesiv de violent, mai multe persoane s-au îndreptat spre ieșirea localului, iar programul muzical al unității în care a avut loc altercația, a fost întrerupt,reținându-se din declarațiile unanime ale unora dintre persoanele care au asistat la conflict, starea de profundă indignare generală pe care a stârnit-o fapta numiților C. F., T. I.-S. și V. A.-D., dată fiind violența agresiunilor exercitate și comportamentul celor trei,iar astfel de manifestări contravin obiceiurilor, deprinderilor, comportărilor compatibile cu respectul reciproc, cu păstrarea demnității umane, cu observarea decenței în atitudini.

În urma agresiunilor exercitate, persoanei vătămate V. A.-D. i-a fost eliberat de către S.M.L. Gorj, raportul de constatare medico-legal nr. 1752/22.11.2014, din conținutul acestuia reieșind că V. A.-D. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur cu margine, și vârf ascuțit de exemplu ciob de sticlă, de către corpuri cu margini și vârf ascuțit de exemplu ciob de sticlă aruncate și cădere, leziunile putând data din 22.11.2014, necesitând de la producere 13-15 zile îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viața victimei,iar ca urmare a agresiunii, C. F. a fost examinat medical de către Serviciul de Medicină Legală Gorj, constatându-se că aceasta prezintă pe regiunea frontală dreaptă în zona păroasă la limita cu parietalul excoriație cu crustă negricioasă de 0,2/0.2 cm. pe regiunea falangiană distală deget IV mâna dreaptă spre baza patului unghial plagă tăiată superficial orizontală de 1/0,1 cm cu congestie în jur, subunghial la nivelul degetului III mâna stângă în 1/2 distal, infiltrat hemoragie vișiniu orizontal de 1/0,5 cm, iar la nivelul patului unghial congestie roșie dureroasă orizontală de 1,5/0,8 cm,numitului C. F. fiindu-i cauzate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale, așa cum rezultă din raportului de constatare medico-legal nr. 1753/23.11.2014 emis de către S.M.L. Gorj.

Ca urmarea a examinării medicale a inculpatului T. I.-S. de către Serviciul de Medicină Legală Gorj ,s-a constatat ca acesta prezintă pe fața dorsală a articulației metacarpofalangiană II mâna dreaptă tumefiere roșie-violacee de 3/3 cm cu redoare în articulația metacarpofalangiană, pe țâța dorsală a regiunii falangiene proximale deget I mâna stângă 2 excoriații punctiforme roșii-brune, în spațiul unu interdigital mâna dreapta brună orizontală de 0,3/0,1 cm, pe fața dorsală a articulației metacarpofalangiană III mâna dreaptă excoriație filiformă oblic-verticală de 0,5cm, în spațiul interarticular metacarpofalangian II mâna stângă excoriație brună verticală de 0,3/0,1 cm, subscapular lateral dreapta echimoză roșie oblic-verticală de 5/1,5 cm și ,potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legal nr. 1754/23.11.2014 numitul T. I.-S. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și zgâriere, posibil prin lovire de către corpuri dure cu vârf sau margine mică ascuțită exemplu ciob de sticlă care pot data din 22.11.2014 și necesită de la producere 5-6 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În actul de sesizare se arată că variantele inculpaților în legătură cu derularea evenimentelor din noaptea de 21-22.11.2014 se prezintă în sensul că V. A.-D. afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014 în jurul orei 05:00, se afla în localul S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. Bîlteni, iar la un moment dat între acesta și C. F. s-au iscat mai multe discuții, în urma cărora s-au îmbrâncit reciproc. Imediat, înspre V. A.-D. s-a îndreptat T. I.-S. care 1-a lovit cu pumnul și 1-a doborât la podea, iar apoi acesta împreună cu C. F., în timp ce era căzut, i-au aplicat celui dintâi mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, inculpații fiind despărțiți de o parte dintre persoanele rămase în local. Inculpatul a mai precizat că la scurt timp s-a înarmat cu o sticlă, pe care a folosit-o pentru a-1 lovi pe C. F. când se afla în apropierea acestuia.

T. I.-S. a intervenit în conflictul dintre cei doi și 1-a lovit pe V. A.-D. cu o sticlă în cap, motiv pentru care acesta din urmă s-a retras într-un colț al localului. în continuare, inculpatul a arătat că T. I.-S. și C. F. au început să arunce înspre el cu sticle, scrumiere și tot ce le cădea la îndemână, inculpatul apărându-se prin folosirea unui scaun pe care îl luase din incinta unității. De asemenea, V. A.-D. a mai precizat că în local în momentul exercitării actelor de violență se mai aflau circa 10-20 de persoane, întrucât multe plecaseră de teamă, iar în urma conflictului programul muzical a fost întrerupt, inculpatul observând mai multe găuri în perete, despre care presupune că au fost provocate de sticlele aruncate.

A mai afirmat C. F. că în noaptea de 21-22.11.2014 se afla în barul S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. împreună cu mai multe persoane care se distrau, în local cântând lăutari. La un moment dat între acesta și V. A. s-a iscat o discuție contradictorie după care cel din urmă s-a îndepărtat ducându-se spre bar,dar la scurt timp, circa 5-7 minute C. F. precizează că a simțit o lovitură puternică în zona umărului drept, iar atunci T. I.-S. a sărit pe V. A.-D. și au căzut amândoi pe podea între mese, tară însă ca T. I.-S. să-1 lovească pe V. A.-D.. C. F. a mai arătat că a intervenit ridicându-1 pe T. I.-S., iar apoi V. A.-D. a pus mâna pe mai multe sticle și pahare pe care le-a aruncat înspre cei doi. V. s-a înarmat cu un scaun, iar atunci C. F. și T. I.-S. au aruncat cu pahare, sticle, scrumiere și ceea ce mai găseau pe masă spre acesta. C. F. a precizat că V. A.-D. 1-a lovit pe T. I.-S. numai cu obiecte ca sticle, pahare, scrumiere, nu și cu pumnii sau picioarele.

C. F. a mai precizat că înainte de conflict, toată lumea din bar se distra, iar în timpul conflictului, persoanele s-au retras la ușa de la ieșirea din local, inculpatul observând pereții localului distruși din cauza obiectelor aruncate. De precizat, că fiind audiat în calitate de suspect C. F. a arătat că în noaptea de 21-22.11.2014, în jurul orelor 04:00-05:00, în timp ce se afla în incinta localului S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. din . i-a observat pe inculpații T. I.-S. și V. A.-D. purtând o discuție, iar la scurt timp în interiorul barului a izbucnit o altercație între cei doi, motiv pentru care a intervenit între aceștia cu intenția de a-i despărți. Atunci, inculpatul V. A.-D. a încercat să îl lovească cu o sticlă fără a reuși. Inculpatul a arătat că după ce împreună cu T. I.-S. i-a aplicat mai multe lovituri inculpatului V. A.-D. s-au îndepărtat de acesta. Totodată, C. F. a precizat că inculpatul V. A.-D. a luat un scaun din incinta localului cu care a intenționat să îi lovească, cei doi apărându-se aruncând înspre acesta cu sticle și pahare.

T. I.-S. a afirmat că în noaptea de 21-22.11.2014 se afla în barul DRED în care erau prezente mai multe persoane care dansau, întrucât acolo cântau lăutari, inculpatul aflându-se în stare de ebrietate. La un moment dat între C. F. și V. A.-D. a avut loc o altercație, iar T. I.-S. a intervenit, deoarece a observat că V. A.-D. a încercat să îl lovească cu o sticlă în cap pe C. F.. Mai susține T. I.-S. a precizat că 1-a lovit cu o sticlă în cap pe V. A.-D. precum și cu pumnul în zona feței, după care cei doi s-au luat în brațe și au căzut. V. A.-D. a luat un scaun să se apere de sticlele pe care C. F. le arunca, imediat V. A.-D. începând să arunce cu sticle spre cei doi.

T. I.-S. a precizat că 1-a văzut pe inculpatul V. A.-D. când a încercat să-1 lovească în cap cu o sticlă pe inculpatul C. F., dar 1-a nimerit în umăr, confirmând însă că inculpatul C. F. 1-a lovit pe V. A.-D.. Același inculpat a observat că înainte de conflict atmosfera era moderată, oamenii dansau, iar în timpul conflictului lumea a ieșit din local. De altfel, fiind audiat în calitate de suspect, T. I.-S. a precizat că în timp ce era căzut între mese l-a lovit pe inculpatul V. A.-D. în zona pieptului.

S-a mai arătat că din perspectiva martorilor conflictul s-a derulat astfel:

V. T. A.: martorul afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014 se afla în localul S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. din comuna Bîlteni, ., iar la un moment dat în jurul orelor 04:30 a observat două persoane de sex masculin despre care a aflat ulterior că se numesc V. A.-D. și C. F., care se împingeau reciproc, aruncând după ce s-au despărțit cu sticle și pahare una spre cealaltă. Același martor a mai precizat că V. A.-D. l-a tras de mână pe T. I.-S., cei doi căzând pe podeaua localului.

T. I.: martorul afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014 se afla în localul S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. din comuna Bîlteni, ., iar la un moment dat în jurul orelor 05:00 - 05:15 a observat că a început un conflict, în care T. I.-S. și C. F. îl îmbrânceau pe numitul V. A.-D..

C. A.: martorul afirmă în noaptea de 21-22.11.2014 se afla în localul S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. din comuna Bîlteni, ., iar în jurul orelor 05:30 a început un conflict spontan, mai multe persoane aruncând cu sticle în aer, observându-1 pe inculpatul T. I.-S. căzut în interiorul localului, deasupra acestuia aflându-se inculpatul V. A.-D..

O. L.: martora este angajată a societății S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. din comuna Bîlteni, ., aceasta declarând că în noaptea de 21-22.11.2014 în jurul orelor 05:00-05:10 în timp ce se afla de serviciu a observat o ceartă între inculpații C. F. și V. A.-D., motiv pentru care a apăsat butonul de panică pentru a solicita prezenta echipei de intervenție, deplasându-se într-o încăpere alăturată a localului pentru a-1 încunoștința pe administratorul societății despre cele întâmplate. Martora a precizat că atunci când s-a întors, l-a observat pe inculpatul V. A.-D. care se apăra cu ajutorul unui scaun de sticlele pe care inculpatul C. F. le arunca înspre el. Totodată, martora a mai arătat că în urma scandalului care a avut loc în incinta localului au fost sparte pahare, scrumiere și distruși pereții unității.

F. R.: martorul afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014, a mers la localul S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L. din comuna Bîlteni, ., pentru a cânta, iar în jurul orelor 05:10 observând că în interiorul localului mai multe persoane se certau, a ieșit din local pentru a nu fi lovit. Martorul a arătat că întorcându-se după aproximativ 20 de minute a găsit în interiorul barului „numai cioburi".

T. lonuț S.: martorul afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014, în timp ce se afla în localul aparținând S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L., în jurul orelor 05:00-05:15 a început un conflict între inculpații C. F., T. I.-S. pe de o parte și inculpatul V. A.-D. de pe altă parte. Martorul afirmă că după ce inculpații T. I.-S. și C. F. l-au lovit cu pumnii și picioarele pe inculpatul V. A.-D. a intervenit pentru a-i despărți fără a reuși însă, întrucât inculpații T. I.-S. și C. F. erau foarte recalcitranți, îmbrâncind și alte persoane aflate în local. Martorul mai precizează că la scurt timp, inculpatul C. F. a aruncat cu mai multe sticle, pahare și scrumiere înspre inculpatul V. A.-D. în timpul conflictului fiind distruse mai multe bunuri.

B. P. D.: martorul afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014, în jurul orelor 05:10 în timp ce se afla în localul aparținând S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L., numitul V. A.-D. a avut o altercație cu inculpatul C. F., cei doi împingându-se reciproc. Martorul a arătat că în conflictul dintre cei doi a intervenit inculpatul T. I.-S., care i-a aplicat o lovitură cu pumnul inculpatului V. A.-D. în zona feței, același inculpat fiind lovit în continuare de către C. F. în zona capului și a trunchiului. Același martor a mai afirmat că inculpatul C. F. a început să arunce cu sticle și pahare după V. A.-D., distrugând mai multe obiecte din bar, în aceeași împrejurare împingând înspre acesta aparatele de joc tip „SLOT MACHINE".

I. M. M.: martora afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014, se afla în localul aparținând S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L., iar în jurul orelor 05:30 a observat că două persoane de sex masculin au început să se îmbrâncească, motiv pentru care a părăsit incinta unității îndreptându-se către domiciliu.

C. G.: martora afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014, se afla în localul aparținând S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L., iar în jurul orelor 05:00 a observat că inculpații C. F. și V. A.-D. au început să se îmbrâncească, motiv pentru care a părăsit incinta unității îndreptându-se către domiciliu.

S. L.: martorul afirmă că în noaptea de 21-22.11.2014, în jurul orelor 05:10 în timp ce se afla în localul aparținând S.C. ALFT3AROX GROUP S.R.L., a observat că între numiții C. F. și V. A.-D. au intervenit discuții aprinse în urma cărora cei doi s-au împins reciproc. Martorul a părăsit localul atunci când a observat că este posibil să se ajungă la o degenerare a conflictului, iar la întoarcere a constatat că în local „erau numai cioburi pe jos".

S-a mai relevat în actul de sesizare că din analiza coroborată a declarațiilor martorilor: V. T. A., T. I., C. A., O. L., F. R., T. I. S., B. P. D., I. M. M., C. G. și S. L., parchetul reține faptul că, personal, martorii au asistat la momente de panică, insecuritate față de integritatea lor fizică, împrejurări care le-au creat un disconfort psihic profund, aceștia dezaprobând în mod ferm conduita persoanelor implicate în incident,iar sub aspect probatoriu pentru corecta conturare a stării de fapt, a fost avut în vedere procesul-verbal întocmit cu ocazia vizualizării înregistrărilor video surprinse de camerele video aflate în incinta S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L.,iar în privința încadrării în drept,faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev.art.371 Cod penal,respectiv:

Fapta inculpatului C. F., care în noaptea de 21-22.11.2014, în jurul orelor 05:00, cu intenție, s-a manifestat violent aplicându-i numitului V. A.-D. mai multe lovituri cu pumnii, picioarele, precum și cu o sticlă, în aceeași împrejurare aruncând înspre acesta cu sticle și mai multe obiecte, provocând distrugerea mai multor bunuri, în timp ce se afla într-un loc public în care erau prezente mai multe persoane, ceea ce a condus la crearea unei stări de panică în rândul acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art.371 Cod penal.

Fapta inculpatului T. I.-S., care în noaptea de 21-22.11.2014, în jurul orelor 05:00, cu intenție, s-a manifestat violent aplicându-i numitului V. A.-D. mai multe lovituri cu pumnii, picioarele, precum și cu o sticlă, în aceeași împrejurare aruncând înspre acesta cu sticle și mai multe obiecte, provocând distrugerea mai multor bunuri, în timp ce se afla într-un loc public în care erau prezente mai multe persoane, ceea ce a condus la crearea unei stări de panică în rândul acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. art.371 Cod penal.

Fapta inculpatului V. A.-D. care în noaptea de 21-22.11.2014, în jurul orelor 05:00, cu intenție s-a manifestat violent aplicându-i numitului C. F. mai multe lovituri cu o sticlă în zona capului, în timp ce se afla într-un loc public, în prezența persoanelor aflate în acel loc, provocând temere și panică în rândul acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. art.371 Cod penal.

Elementul material al fiecărei infracțiuni reținute în sarcina inculpaților C. F., T. I.-S. și V. A.-D. este reprezentat de exercitarea de acte violente care au produs o stare de panică în rândul persoanelor aflate în locul săvârșirii faptei care s-a comis în public, într-un bar care era frecventat de numeroase persoane. Din punctul de vedere al laturii subiective, faptele au fost săvârșite cu vinovăție, sub forma intenției directe, inculpații C. F., T. I.-S. V. și A.-D. prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea acestuia,iar din fișa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul T. I.-S. a fost condamnat prin sentința penală nr.76/17.01.2012 a Judecătoriei Tg.-J., definitivă prin nerecurare în data de 01.02.2012, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termen de încercare 4 ani,această condamnare întrunind condițiile primului termen al recidivei post condamnatorii, iar infracțiunea pentru care inculpatul T. I.-S. este acuzat în prezenta cauză fiind comisă în noaptea de 21/22.11.2014, adică în termenul de supraveghere al suspendării executării pedepsei, întrunește condițiile prev. de art. 41 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce privește fapta de distrugere prev. art.253 alin. 1 Cod penal, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală întrucât, ulterior introducerii plângerii prealabile, numita C. E. R. a declarat că își retrage plângerea formulată, iar pentru infracțiunea de distrugere, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei,iar privitor la fapta de distrugere prev. art.253 alin.l Cod penal reținută în sarcina făptuitorului V. A.-D., sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală întrucât din probele administrate nu rezultă că fapta reclamată a fost săvârșită de către acesta.

Este adevărat că în cauză nu s-a putut stabili fără echivoc și dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea faptei de către V. A.-D., acordându-se eficiență principiului „in dubio pro reo" care cere ca organele judiciare să nu se pronunțe pe probabilitate în soluțiile pe care le dau ci pe bază de probe decisive și sigure or nici una din probele administrate în cauză nu este aptă a dovedi vinovăția făptuitorului, astfel că prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură conform art. 4 alin. 1 respectiv art. 99 alin.2 Cod procedură penală nu a fost răsturnată, dubiul pe marginea probelor certe care să ateste săvârșirea faptei profitându-i acestuia,prin urmare, în cazul infracțiunii de distrugere reclamată a fi săvârșită de către V. A.-D. raportat la cele expuse, fiind incident atât cazul prevăzut la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală cât și cazul prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală se va da prioritate primului întrucât presupune inexistența infracțiunii.

În ceea ce privește faptele prev. art.193 alin.2 Cod penal, persoanele vătămate C. F., T. I.-S. și V. A.-D. și-au manifestat voința în sensul retragerii plângerilor prealabile pe care le-au formulat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.193 alin.2 Cod penal, astfel încât pentru aceste infracțiuni existând unul dintre cazurile prevăzute de art. 16 Cod procedură penală se va dispune clasarea cauzei și,totodată, din analiza declarației suspectului T. I.-S., a declarației inculpatului C. F., precum și din vizualizarea înregistrărilor video surprinse de camerele video aflate în incinta S.C. ALEDAROX GROUP S.R.L., parchetul reține că este necesară disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 și mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal față de Vavura O. F..

Analizând probleme administrate în cauză, instanța a constatat următoarea stare de fapt ,astfel cum a fost menționată în actul de sesizare,respectiv că în decursul nopții, în jurul orei 05:10 între numiții C. F. și V. A.-D., au avut loc discuții tensionate, în urma cărora s-au îmbrâncit reciproc,intervenind în conflictul dintre cei și numitul T. I.-S. care i-a aplicat numitului V. A.-D. mai multe lovituri în zona capului,iar în urma agresiunii V. A.-D. a fost trântit la podea, atât C. F. cât și T. I.-S. aplicându-i în timp ce era căzut, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și a trunchiului,ceea ce a determinat intervenirea în conflict a mai multor persoane, care au reușit pentru moment să aplaneze diferendul .După puțin timp,în incinta aceleiași locații, profitând de faptul că numitul C. F. se apropia de o masă pentru a-și lua geaca, fiind întors cu spatele, V. A.-D., 1-a lovit cu o sticlă pe care o avea asupra sa, în zona capului și în desfășurarea agresiunii dintre cei doi, a intervenit T. I.-S. care 1-a lovit pe numitul V. A.-D. de mai multe ori, cu o sticlă pe care o ținea în mână, în zona capului, în aceeași împrejurare numitul C. F. ,aplicându-i acestuia din urmă mai multe lovituri cu o sticlă tot în zona capului,iar numiții T. I.-S. și C. F. au continuat exercitarea actelor de violență împotriva numitului V. A.-D., prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii și picioarele,după care la un moment dat, în jurul orei 05:16 V. A.-D. s-a retras într-un colț al localului, iar numiții C. F. și T. I.-S. au început să arunce cu sticle și mai multe obiecte înspre acesta.

V. A.-D. ,tot în aceeași împrejurare, pentru a împiedica rezultatul acțiunilor agresive exercitate de către T. I.-S. și C. F. s-a apărat prin folosirea unui scaun din incinta societății, C. F. continuând manifestările violente, împingând înspre inculpatul V. A.-D. un aparat electronic tip „SLOT MACHINE",iar C. F. și T. I.-S. au părăsit localul în jurul orei 05:20 după încetarea conflictului.

Această stare de fapt este susținută cu declarație suspect/inculpat T. I.-S.; declarație suspect/inculpat C. F.; declarație suspect/inculpat V. A.-D.; declarații persoană vătămată C. E. R.; declarații martor V. T. A.; declarații martor T. A.; declarații martor C. A.; declarații martor O. L.; declarații martor F. R.; declarații martor T. I. S.; declarații martor B. P. D.; declarații martor I. M. M.; declarații martor C. G.; declarații martor Vavură O. F.; declarații martor S. L.; procese-verbale; raport constatare medico-legal nr. 1753/23.11.2014; raport constatare medico-legal nr. 1754/23.11.2014; raport constatare medico-legal nr. 1752/22.11.2014; înregistrări video; înscrisuri.

Mai mult decât atât, nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpați și nici din oficiu nu s-au impus a fi invocate,astfel că în raport cu cele mai sus menționate, prin încheierea din camera preliminară din 03.03.2014,în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr.5793/P/2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și a actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpații T. I.-S., C. F. și V. A.-D. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 C.pen..

În cursul judecății,la termenul din 17.03.2015 inculpatul V. A. D., a fost ascultat inculpatul V. A. D., potrivit art. 378 C.proc.pen., declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei,acesta recunoscând integral faptele de care a fost acuzat,cerând ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată reglementată de art.375 și art.396 al.10 c.p.p.,solicitare reiterată și de inculpații T. I.-S. și C. F. la termenul din 14.04.2015,toți cei trei cerând ca judecarea să se facă exclusiv în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și nu au mai cerut administrarea altor probe,aspect ce a relevat deplina recunoaștere a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

În ceea ce privește faptele inculpaților,este evident că este vorba despre o infracțiune contra ordinii și liniștii publice,respectiv cea prevăzută de art. 371 c.p.,tulburarea ordinii și liniștii publice,astfel cum este reglementate și care constă în fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică ,faptă ce se pedepsește conform aceluiași text de lege cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă,iar cu privire la această infracțiune ,instanța ,având în vedere starea de fapt reținută, apreciază că faptele inculpaților astfel cum a fost expusă mai sus, au tulburat liniștea și ordinea publică și deși s-a invocat în apărarea inculpaților de către apărător că faptele inculpaților prezintă un gradul minim de pericol social, având în vedere și vârsta acestora,anturajul specific vârstei ,instanța va înlătura aceste apărări având în vedere faptul că, pe de o parte, faptele inculpaților trebuie apreciate în mod obiectiv, în funcție de reacția unui observator neutru și în raport cu ceea ce se înțelege îndeobște prin starea de liniște și ordine publică.

Raportat la aceste criterii ,faptele inculpaților și împrejurările în care acestea s-au produs, instanța apreciază că acestea depășesc cu mult sfera contravențională, încadrându-se în sfera ilicitului penal,iar la individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată fiecăruia dintre inculpați în conformitate, instanța va avea în vedere atât limitele de pedeapsă cât și beneficiul acordat de art.375 raportat la art.396 al.10 c.p.p.,faptul că legea prevede pentru infracțiunile săvârșite pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, că faptele inculpaților, periculoase pentru societate, motiv pentru care au fost incluse în sfera ilicitului penal, prezintă totuși un grad ridicat de pericol social, în raport cu împrejurările în care au fost comise și urmărire produse,însă se va avea în vedere și persoana fiecăruia dintre inculpați, contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii.

În lumina textelor de lege amintite și ,în baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. pen. ,va condamna inculpatul C. F. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală, echivalentul a 200 zile amendă, ce se va executa conform art. 559 C.pr.pen. și îi va atrage atenția inculpatului C. F. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

De asemenea,în baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. pen. ,va condamna inculpatul V. A.-D. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală, echivalentul a 200 zile amendă, ce se va executa conform art. 559 C.pr.pen.. și îi va atrage atenția inculpatului V. A.-D. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

În ceea ce îl privește pe inculpatul T. I.-S. ,se observă că acesta este în termenul de încercare ,ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare,aplicată prin sent.pen. nr. 76/17.01.2012,pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._/318/2011, rămasă definitivă prin și dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare din care s-a dedus perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 24.11.2011,inculpatului T. I.-S. fiindu-i interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a și al.1 lit.b din c.p. de la 1968 pe o durată de 2 ani .

În aceste condiții,se va face aplicarea și a art.41 al.1 c.p. la stabilirea pedepsei pentru care este judecat în prezenta cauză,astfel că în baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 al.1 c.pen. și a art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., va condamna inculpatul T. I.-S. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală, echivalentul a 200 zile amendă, ce se va executa conform art. 559 C.pr.pen.. și îi va atrage atenția inculpatului T. I.-S. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

De asemenea,în temeiul art. 83 al. 1 C. pen. de la 1968,va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare,aplicată prin sent.pen. nr. 76/17.01.2012,pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._/318/2011, rămasă definitivă prin și va dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare din care s-a dedus perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 24.11.2011,inculpatului T. I.-S. fiindu-i interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a și al.1 lit.b din c.p. de la 1968 pe o durată de 2 ani ,iar în temeiul art.43 al.1 c.p. la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.76 /17.01.2012,pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._/318/2011, rămasă definitivă prin nerecurare va adăuga cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul T. I.-S. să execute pedeapsa rezultantă 2 închisoare din care se deduce în temeiul art.72 c.p.,perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 24.11.2011, și i se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C.p. de la 1968 pe durata executării pedepsei principale,alături de pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2000 lei și i se va atrage atenția inculpatului T. I.-S. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

De asemenea,în baza art. 275 C. pr. pen. ,va obliga inculpații să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă totală de 400 de lei care le includ și pe cele din faza de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., condamnă inculpatul C. F. fiul lui I. și M., născut la data de 19.1.1991 în Tg-J., județul Gorj, domiciliat în Rovinari, ., ., ., județul Gorj, CNP._, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală, echivalentul a 200 zile amendă, ce se va executa conform art. 559 C.pr.pen..

Atrage atenția inculpatului C. F. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

În baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. pen. condamnă inculpatul V. A.-D. fiul lui I. și P., născut la data de 01.07.1980 în Tg-J., județul Gorj, domiciliat în ., CNP._, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală, echivalentul a 200 zile amendă, ce se va executa conform art. 559 C.pr.pen..

Atrage atenția inculpatului V. A.-D. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

În baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 al.1 c.pen. și a art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., condamnă inculpatul T. I.-S. fiul lui M. și L., născut la data de 19.01.1991 în Tg-J., județul Gorj, domiciliat în Rovinari, ., ., ., județul Gorj, CNP._, la pedeapsa de 2000 lei amendă penală, echivalentul a 200 zile amendă, ce se va executa conform art. 559 C.pr.pen..

Atrage atenția inculpatului T. I.-S. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

În temeiul art. 83 al. 1 C. pen. de la 1968,revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare,aplicată prin sent.pen. nr. 76/17.01.2012,pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._/318/2011, rămasă definitivă prin și dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare din care s-a dedus perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 24.11.2011,inculpatului T. I.-S. fiindu-i interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a și al.1 lit.b din c.p. de la 1968 pe o durată de 2 ani .

În temeiul art.43 al.1 c.p. contopește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.76/17.01.2012,pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2011, rămasă definitivă prin nerecurare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul T. I.-S. să execute pedeapsa rezultantă 2 închisoare din care se deduce în temeiul art.72 c.p.,perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 24.11.2011, și interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C.p. de la 1968 pe durata executării pedepsei principale,alături de pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2000 lei și atrage atenția inculpatului T. I.-S. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

În baza art. 275 C. pr. pen. obligă inculpații să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă totală de 400 de lei care le includ și pe cele din faza de urmărire penală.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.04.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

S. P.

Grefier,

S. S.

Red. S.P./Teh. S.S./ 4 ex/ 08 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Sentința nr. 879/2015. Judecătoria TÂRGU JIU