Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Sentința nr. 1602/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1602/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 24-06-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU - J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 1602/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. P. - B.
Grefier: C. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. F..
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015, privind inculpata A. O., trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr.5591/P/2014 din 28.11.2014, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.47 C.pen., raportat la art.273 alin1 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.(4 fapte).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a lipsit inculpata.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Deliberând, instanța pronunță următoarea sentință penală;
JUDECATA,
Asupra procesului penal de față;
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. la data de 17.06.2015, în dosarul nr.5591/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de reținere, a inculpatei A. Otlia, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.47 C.pen., raportat la art.273 alin1 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.(4 fapte).
Prin același rechizitoriu, procurorul a propus arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 de zile, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.223 alin.1 lit.d C.pr.pen.
În fapt, s-a reținut că, prin rechizitoriul nr. 3461/P/2012 din data de 10.04.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei față de care s-a luat măsura controlului judiciar A. O. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată și aflate în concurs, fapte prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 și art. 322 alin. 1 din Codul Penal, ambele cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 alin.1 din Codul Penal și clasarea cauzei privind pe inculpatul A. N. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată și aflate în concurs, fapte prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 și art. 322 alin. 1 din Codul Penal, ambele cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 alin.1 din Codul Penal, reținându-se că în realitate, de întreaga activitate infracțională s-a ocupat A. O., cu toate că oficial, acesta avea în acte calitatea de administrator al ..
De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals, și fals în declarații, fapte prev. și ped. de art. art. 244 alin. 1 și 2, art. 323 și art. 326 din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 din Codul Penal, față de suspecții A. M., M. E., R. I. Anișoara.
Prin același rechizitoriu s-a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals, și fals în declarații, fapte prev. și ped. de art. art. 244 alin. 1 și 2, art. 323 și art. 326 din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 din Codul Penal, față de suspecții C. L., D. G., D. N. A., B. Anicuța, R. V. E., B. A. B., D. C. M., A. C., C. E., P. M., C. M., A. M..
Astfel, pe rolul Judecătoriei Tg-J. s-a format dosarul nr._, în care inculpata A. O. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunile de înșelăciune și fals.
Prin rechizitoriul nr. 3461/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., persoanele față de care s-a dispus renunțarea la urmărire penală, au fost conceptate în calitate de martor, motiv pentru care instanța a dispus audierea acestora la diferite termene de judecată.
Prin procesul verbal din 05.11.2014, procurorul care a participat la ședința de judecată din 29.10.2014 s-a sesizat din oficiu în legătură cu faptul că D. C. M. și C. E., fiind audiate în calitate de martor în dosarul nr._, au făcut afirmații necorespunzătoare adevărului și nu au spus tot ceea ce știau în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care au fost întrebate. (dosar nr. 5591/P/2014)
Prin procesul verbal din 19.11.2014, procurorul care a participat la ședința de judecată din 12.11.2014 s-a sesizat din oficiu în legătură cu faptul că A. C. și C. M., fiind audiate în calitate de martor în dosarul nr._, au făcut afirmații necorespunzătoare adevărului și nu au spus tot ceea ce știau în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care au fost întrebate. (dosar nr. 5733/P/2014)
Prin ordonanța din 20.11.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus reunirea dosarului nr. 5733/P/2014 la dosarul nr. 5591/P/2014.
Fiind legal citate la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., suspectele C. E. și D. C. M. au fost de acord să dea declarație în fața procurorului, ocazie cu care au recunoscut că fiind audiate la instanța de judecată, în data de 29.10.2014, au declarat în mod mincinos în fața judecătorului, în sensul că de angajarea acestora la . s-a ocupat A. N., socrul inculpatei A. O., și nu aceasta.
Suspectele au mai declarat că au făcut declarații mincinoase fiind determinate de inculpată, care, din dorința de a crea falsa reprezentare că nu a avut nicio implicare în comiterea infracțiunii de înșelăciune față de persoana vătămată AJOFM Gorj (prin primirea în mod necuvenit de subvenții acordate angajatorului), le-a solicitat acestora să facă afirmații mincinoase.
Astfel, suspecta C. E. a declarat: „În data de 29.10.2014, am fost audiată în calitate de martor la Judecătoria Tg-J. în dosarul în care este judecată A. O..
De asemenea, anterior eu am dat o declarație în fața organelor de poliție, declarație în care am spus adevărul, în sensul că de angajarea mea la . s-a ocupat A. O. și împreună cu aceasta am mers la AJOFM Tg-J., unde am semnat mai multe documente.
La data de 29.10.2014, m-am prezentat la Judecătoria Tg-J., unde în sala de judecată am întâlnit-o pe A. O., care mi-a solicitat să declar în fața instanței că nu am beneficiat de subvenție cât am fost angajată la ea și că de angajare s-a ocupat socrul său, A. N..
Întrucât era prima oară când apăream în fața unui judecător, având emoții, la solicitarea numitei A. O., eu am declarat mincinos că de angajarea mea la ARJOTIL SRL s-a ocupat A. N. și nu mi-am menținut declarația dată în fața organelor de poliție.
Precizez că de felul meu sunt foarte emotivă, iar A. O. mi-a spus să declar aceste aspecte și că aceasta va fi ultima înfățișare a mea în fața instanței.
În realitate, lucrurile s-au petrecut așa cum le-am declarat în prima declarație dată în fața organelor de poliție, în sensul că de angajarea mea la ARJOTIL s-a ocupat A. O. și nu socrul acesteia, A. N..
De asemenea, tot aceasta m-a dus, împreună cu alte două persoane, pe care nu le cunosc, la sediul AJOFM Gorj, unde am semnat mai multe documente.
Tot A. O. mi-a solicitat, înainte de a fi audiată, să declar că motivul pentru care nu am lucrat a fost acela că am avut probleme de sănătate.
Regret că am dat o declarație mincinoasă în fața instanței de judecată, însă am făcut acest lucru la solicitarea lui A. O., fără să îmi dau seama de consecințele faptelor mele.
Pentru acest motiv, arăt că îmi retrag declarația dată în fața instanței de judecată și îmi mențin declarația dată în fața organelor de poliție cu precizarea că aspectele declarate în prezenta declarație sunt cele reale.”
De asemenea, fiind prezentă la instanța de judecată la termenul din 26.11.2014, C. E. a declarat în fața judecătorului că la 29.10.2014, A. O. i-a sugerat să declare contrar adevărului, recunoscând totodată că de angajarea sa la societate a discutat cu A. O. cu care a mers la ITM Gorj și că nu a prestat nicio activitate pentru ..
De precizat că suspecta C. E., înainte de a fi audiată în calitate de învinuit în dosarul nr. 3461/P/2012, a dat o declarație olografă în fața organelor de poliție, în care a consemnat aspecte reale în legătură cu implicarea inculpatei A. O. în activitatea infracțională la ..
Ulterior, fiind audiată în calitate de suspect, în prezența apărătorului ales al inculpatei, C. E. și-a schimbat declarația, indicându-l pe A. N. drept cel care s-a ocupat de angajarea sa fictivă.
Suspecta D. C. M., în prezența apărătorului ales B. N., a declarat că „În data de 29.10.2014, am fost audiată în calitate de martor la Judecătoria Tg-J. în dosarul în care este judecată A. O..
De asemenea, anterior eu am dat o declarație în fața organelor de poliție, în care am arătat că de angajarea mea la . s-a ocupat A. O., aceasta fiind și persoana căreia i-am dat cartea de identitate.
De asemenea, tot A. O. m-a însoțit la sediul AJOFM Gorj atunci când am depus dosarul de șomaj, întrucât eu greșisem niște cifre în cerere, iar aceasta a îndreptat greșeala.
Cu câteva zile înainte de a fi audiată la instanța de judecată, A. N. m-a căutat la domiciliul meu și mi-a solicitat ca atunci când voi fi audiată în calitate de martor la judecătorie, să spun că de fapt el s-a ocupat de activitatea ARJOTIL și nu A. O..
La data de 29.10.2014, în timp ce mă aflam la Judecătoria Tg-J., fiind citată în calitate de martor, numita A. O. m-a abordat și a insistat să declar că eu am fost angajată de socrul său și nu de ea.
Întrucât eu sunt o fire emotivă și întrucât îmi era frică de A. O., știind că aceasta este o persoană influentă, eu am declarat mincinos în fața instanței de judecată în sensul că A. N. s-a ocupat de angajarea mea.
De asemenea, întrucât îmi era frică să și mint în fața judecătorului, am declarat că nu îmi mai amintesc cui i-am dat actul de identitate și că nu îmi mai amintesc cine a fost persoana care mi-a dat adeverința care să ateste calitatea mea de salariat la .>
În realitate, de angajarea mea s-a ocupat A. O. și nu A. N., sens în care arăt că îmi retrag declarația dată în fața judecătorului, cele consemnate în prezenta declarație, fiind cele reale.
De asemenea, mă oblig să mă prezint în fața instanței de judecată la termenul din 26.11.2014 pentru a-mi retracta declarația mincinoasă dată în fața judecătorului.
Declar că am cunoștință de faptul că A. O., la termenele de judecată pe care le are în dosarul în care este judecată pentru înșelăciune, ia legătura cu martorii ce urmează să fie audiați în cauză, arătându-le acestora copii ale declarațiilor date la poliție și solicitându-le să declare să de angajarea lor s-a ocupat A. N..
Recunosc și regret comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă și declar că am comis această faptă întrucât îmi era frică de A. O., având în vedere că aceasta are relații la instituțiile județului, neintenționând să induc în eroare instanța de judecată.”
La termenul din data de 26.11.2014, D. C. M. s-a prezentat în fața instanței de judecată, ocazie cu care a declarat că nu își menține declarația dată în ședința publică din 29.10.2014 și că de fiecare dată când a fost citată în procesul penal, inculpata A. O. s-a prezentat la domiciliul său și i-a cerut să declare mincinos, în sensul că de angajarea sa s-a ocupat A. N..
Că în data de 29.10.2014, anterior începerii ședinței de judecată, inculpata i-a indicat același aspect cu privire la relatarea mincinoasă, discuția între ele purtându-se în fața sălii de judecată nr. 4.
De precizat că inițial, D. C. M. a dat o declarație olografă în care a precizat că de activitatea infracțională la . s-a ocupat A. O., însă ulterior, fiind audiată în calitate de învinuit în dosarul nr. 3461/P/2012, pe lângă aspecte reale, aceasta a declarat că pentru ajutorul de șomaj a luat legătura cu A. N., în condițiile în care ulterior, în fața procurorului și instanței de judecată a declarat că la AJOFM Gorj a fost însoțită de inculpata A. O..
În legătură cu afirmațiile mincinoase făcute în fața instanței de judecată de către A. C., aceasta fiind audiată la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. la data de 20.11.2014, a declarat următoarele: „O cunosc pe A. O. de mai mult timp, iar în anul 2007 am luat legătura cu aceasta întrucât auzisem că face angajări.
Declar că de toată procedura angajării mele la . ocupat A. O. și nu A. N., iar eu nu am desfășurat nicio activitate la această societate și nu am lucrat nici în gospodăria ei.
Inițial, mi-a fost luată declarație de către organele de poliție, ocazie cu care am precizat aspecte parțial adevărate.
În luna septembrie 2013 am fost din nou chemată la Poliția din Tg-J. pentru a da declarații, iar cu o zi înainte am fost contactată telefonic de către A. O., care mi-a spus că soțul său o să ne ducă cu mașina la Tg-J. și mi-a cerut să declar că de angajarea mea la AROTIL s-a ocupat socrul său A. N. și nu ea.
A. O. a insistat să dau o declarație mincinoasă în fața polițistului, asigurându-mă că totul va fi bine, întrucât avocatul său va fi prezent, spunându-mi totodată că dacă nu voi declara în acest fel, va fi mai rău pentru mine.
La sediul poliției din Tg-J., am fost dusă cu autoturismul de către soțul lui A. O..
Având încredere în aceasta, eu am acceptat să dau o declarație mincinoasă în fața polițistului.
În data de 12.11.2014, am fost citată la Judecătoria Tg-J. pentru a fi audiată în calitate de martor, ocazie cu care, pe holul judecătoriei, am întâlnit-o pe A. O..
Aceasta m-a abordat și mi-a prezentat declarația dată anterior în fața polițistului, pentru a-mi aminti ce declarasem, ocazie cu care mi-a solicitat din nou să dau o declarație mincinoasă, în sensul de a declara că de angajare s-a ocupat A. N. și de a declara că eu am lucrat la .>
Tot atunci, A. O. mi-a spus să îmi mențin a doua declarație dată în fața polițistului, adică ce era consemnat pe foaia pe care mi-o dăduse.
Inițial, eu am vrut să fiu sinceră în fața instanței, însă am vorbit și cu alte persoane, care mi-au spus că dacă îmi schimb declarația, voi avea probleme.
Întrucât eu sunt o persoană foarte credincioasă și știind că urma să dau o declarație mincinoasă, am refuzat să depun jurământul religios în fața judecătorului.
Chiar am fost la biserică să mă rog pentru a-mi fi iertat păcatul minciunii, iar cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, voi merge la biserică pentru a mă spovedi și pentru a-mi cere iertare.
După ce am ieșit din sala de judecată, a venit A. O. și atât mie, cât și lui C. M. și A. M., soacra mea, ne-a mulțumit că am dat acea declarație.
Regret faptul că am dat o declarație mincinoasă atât în fața polițistului, cât și în fața judecătorului, însă am făcut acest lucru la solicitarea lui A. O., care m-a asigurat că dacă dau aceste declarații, problemele se vor rezolva.
Prin urmare, îmi retractez declarația dată în fața polițistului și cea dată în fața judecătorului și arăt că în realitate eu nu am desfășurat nicio activitate la . angajarea mea s-a ocupat A. O. și nu A. N..
Declar că atât C. M., cât și soacra mea A. M. au dat declarații mincinoase tot la solicitarea lui A. O..
În realitate, niciuna din aceste persoane nu au desfășurat activități lucrative.”
Fiind reaudiată la termenul din 26.11.2014, A. C. a declarat în fața judecătorului să revine asupra declarației dată în ședința publică din 12.11.2014, întrucât aceasta cuprinde aspecte nereale și că inculpata A. O. i-a sugerat să facă aceste declarații contrare adevărului, sens în care anterior ședinței de judecată, inculpata i-a înmânat în xerocopie declarația pe care o dăduse anterior în calitate de învinuit, pentru a-și reaminti aspectele relatate. Că și martorei A. M., inculpata i-a înmânat o copie a unei astfel de declarații.
Martora C. M., fiind audiată la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. la data de 20.11.2014, a declarat următoarele: „În anul 2006, întrucât nu aveam un loc de muncă și auzisem prin comună că A. O. face angajări, m-am dus și eu la aceasta și i-am spus că doresc să mă angajeze.
A. O. mi-a spus că se va interesa dacă este posibil, iar ulterior mi-a confirmat, sens în care mi-a cerut un act de identitate și actele privind studiile.
A. O. m-a angajat la firma ARJOTIL, însă eu nu am desfășurat nicio activitate pentru această firmă, ci, mai mergeam acasă la ea atunci când mă chema pentru a o ajuta la treburile gospodărești.
După 2 ani, adică în anul 2008, A. O. mi-a eliberat o adeverință în baza căreia am obținut ajutor de șomaj.
Declar că socrul acesteia, A. N. nu a avut nicio implicare în angajarea mea la .>
Încă de când mi-a fost luată prima declarație, A. O. mi-a solicitat să declar mincinos că eu am lucrat la această societate și că de angajarea mea s-a ocupat A. N., aspecte care însă nu sunt adevărate.
Întrucât în cursul anului 2013 eu am fost plecată la muncă în Anglia, în luna noiembrie 2013 m-am întors în țară, iar în decembrie 2013 am dat o nouă declarație la poliția din Tg-J., iar înainte de a da această declarație, am avut o nouă discuție cu A. O., care mi-a cerut de asemenea să îmi mențin prima declarație, pe care o dădusem în fața unui polițist.
Inițial, eu am refuzat să dau o altă declarație, iar A. O. mi-a spus că dacă îmi este frică, ea poate să îmi dea un avocat care să fie prezent la declarație, avocat plătit de către aceasta.
Și în declarația din 13.12.2013 am declarat aspecte nereale.
În data de 12.11.2014, am fost audiată la Judecătoria Tg-J., iar înainte de a intra în sala de judecată, A. O. mi-a dat o copie a declarației pe care o dădusem la polițist pentru a o citi și pentru a-mi aduce aminte ce declarasem, ocazie cu care mi-a cerut să îmi mențin declarația dată.
Și în fața judecătorului eu am dat aceeași declarație mincinoasă, cu dorința de a nu face rău nimănui, fără a conștientiza că de fapt mie îmi făcusem rău.
După ce am dat declarație și am ieșit din sala de judecată, atât mie, cât și lui A. C. și A. M., A. O. ne-a mulțumit, întrucât și celelalte două au declarat mincinos, la fel ca mine.
În acest moment eu conștientizez că am greșit și regret acest lucru, însă am declarat mincinos pe de o parte pentru a mă apăra pe mine și pentru a nu fi nevoită să returnez suma de bani, iar pe de altă parte pentru a o ajuta pe A. O., care mi-a cerut să declar că de angajarea mea s-a ocupat socrul său A. N..”
Constatând că toate persoanele audiate în prezenta cauză au declarat că inculpata A. O. le-a instigat să declare mincinos în fața instanței de judecată, procurorul a apreciat că se impune pentru justa soluționare a cauzei audierea în calitate de martor și a numitei B. A. B., care a avut o atitudine sinceră și nu s-a lăsat influențată de solicitările inculpatei.
În acest sens, martora B. A. B. a declarat: „Cu o zi înainte de ziua în care trebuia să mă prezint la poliție, la domiciliul meu a venit A. O., care mi-a spus că a doua zi va trebui să merg la poliție și să dau o declarație, solicitându-mi totodată să dau o declarație mincinoasă, în sensul de a spune că de toată activitatea . ocupat socrul acesteia A. N..
Tot atunci, A. O. mi-a spus că preferă să îl bage pe „al bătrân” la pușcărie, iar ea să scape, iar noi ceilalți să returnăm banii obținuți de la șomaj.
La acel moment, i-am spus acesteia că așa o să fac, iar a doua zi dimineața a venit la domiciliul meu A. O., spunându-mi că mă poate duce cu mașina la Tg-J., însă eu am refuzat și am venit singură.
Din câte am auzit, în mașina cu A. O. au venit la Tg-J. alte două persoane care au fost audiate în acel dosar și anume: vecina sa Anicuța și R. V..
Eu nu am fost de acord să declar mincinos în fața organelor de poliție, motiv pentru care am consemnat în declarație adevărul și nu ceea ce îmi solicitase A. O..
Ulterior, eu am plecat în Spania, unde am lucrat în perioada februarie – iunie 2014.
După ce m-am întors din Spania, nu mai rețin cu exactitate data, A. O., împreună cu soțul său a trecut prin fața curții noastre, iar soțul meu a oprit-o și a întrebat-o ce se întâmplă cu dosarul penal, împrejurare în care aceasta ne-a spus să stăm liniștiți, că nu trebuie să dăm nici un ban înapoi.
În aceeași împrejurare, le-am reproșat acestora că A. O. dorește să dea vina pe socrul său, iar eu m-am enervat și am plecat de la fața locului, însă înainte de aceasta, A. O. mi-a reproșat că „am gura mare”.
Văzând că eu nu sunt de acord să mint, ulterior, A. O. nu mi-a mai cerut acest lucru.
Sunt foarte supărată pe A. O., nu pentru faptul că din cauza ei am avut probleme și a trebuit să dau banii obținuți ca șomaj înapoi, ci pentru faptul că aceasta pune persoanele ce au fost audiate să mintă, fără a se gândi la ce consecințe pot să aibă aceste fapte.
Pentru aceste motive, consider că A. O. este un om josnic și ar trebui să recunoască faptele așa cum s-au petrecut și nu să pună alte persoane să mintă pentru a scăpa.
Aceste lucruri am vrut să le declar și în fața judecătorului, însă am fost foarte emoționată, fiind prima oară într-o sală de judecată.
Mai multe persoane implicate în dosarul penal al lui A. O., printre care A. C., Grumpăn Vergina, Anicuța, R. V. au fost puse de către A. O. să mintă polițistul și judecătorul și să dea vina pe socrul acesteia.
În data de 12.11.2014, am fost citată la Judecătoria Tg-J. pentru a da declarații în dosarul lui A. O. și înainte de a intra în sala de judecată, aflându-mă pe hol, împreună cu soțul meu și un avocat, A. O. a venit la mine și mi-a înmânat o foaie, spunându-mi că aceasta este declarația pe care am dat-o, iar eu i-am răspuns acesteia că știu ceea ce am declarat, întrucât am declarat adevărul și același lucru îl voi susține în continuare.
Văzând că eu îmi mențin poziția, A. O. a plecat și a stat de vorbă cu C. M., A. C. și A. M. (soacra lui A. C.).
Și acestora, A. O. le-a dat declarațiile pe care le dăduseră la poliție pentru a-și aminti ce au declarat în momentul în care vor fi audiate de judecător.
Cunosc faptul că persoanele care au dat declarații în dosarul lui A. O. au mințit la solicitarea acesteia.
După ce am ieșit de la audieri, am văzut că A. O. s-a dus la A. C., C. M. și A. M. și le-a mulțumit afirmând „Ați spus bine!”.
La acel moment, mi-am dat seama că toate acestea mințiseră în fața judecătorului, lucru care s-a văzut inclusiv din atitudinea acestora în sala de judecată.
Nu îmi explic de ce aceste persoane au fost de acord să mintă pentru A. O..
Declar că A. O. are o atitudine arogantă, crezându-se superioară celor din jurul său.”
A apreciat procurorul că inculpata A. O. a încercat și chiar a reușit să determine persoanele audiate în cauză să declare mincinos, încă din faza urmăririi penale, însă, având în vedere că respectivele persoane au fost audiate în calitate de învinuit și nu de martor, nu se putea reține la acea dată comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, respectiv instigare la mărturie mincinoasă.
Că, activitățile infracționale de instigare la mărturie mincinoasă și mărturie mincinoasă au debutat odată cu audierea numitelor C. E., D. C. M., A. C. și C. M. în calitate de martor în fața instanței de judecată.
Întrucât inculpata A. O. le convinsese pe acestea încă din faza de urmărire penală să dea o declarație mincinoasă, i-a fost foarte ușor acesteia să le convingă să dea declarații mincinoase și în calitate de martor la instanța de judecată, martora A. C. declarând că a vorbit și cu alte persoane care i-au spus că dacă își schimbă declarația, va avea probleme.
Mai mult, se are în vedere că toate persoanele implicate au un nivel de educație scăzut (8 clase), inculpata s-a impus în fața acestora și folosindu-se de statutul social pe care îl deținea, suspecta D. C. M. declarând chiar că îi era frică de A. O., știind că aceasta este o persoană influentă.
Relevant este și faptul că după ieșirea din sala de judecată, inculpata A. O. le-a mulțumit numitelor A. C., A. M. și C. M..
În realitate, dându-și seama că în lumina materialului probator administrat în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J., este neîndoielnic că reprezentanții . au comis infracțiunile de înșelăciune și fals, inculpata a pus la cale să inducă în eroare instanța de judecată, în sensul că de întreaga activitate infracțională s-a ocupat socrul acesteia A. N., care este o persoană în vârstă, sens în care va putea obține o hotărâre de achitare.
La solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., Tribunalul Gorj, prin adresa 5623/25.11.2014 a înaintat suporturile DVD ce conțin secvențele video înregistrate de camerele amplasate în holul Judecătoriei Tg-J. (în fața sălii de ședință nr. 4), ocazie cu care s-au constatat următoarele:
La data de 29.10.2014, camera CV6, ora 10:48:50, a surprins-o pe inculpata A. O., care a venit în sala de judecată însoțită de C. E. și împreună cu aceasta s-au îndreptat spre avizier.
La aceeași oră, camera CV27, a surprins faptul că cele două au urcat împreună scările judecătoriei, fapt ce demonstrează că veniseră împreună.
La ora 11:41:25, camera CV 6 o surprinde A. O., care și de această dată era însoțită de C. E., în timp ce se întâlnește cu D. C. M., aflată în fața sălii de judecată nr. 4.
Până la ora 10:43:50, cele trei discută, în timp ce inculpata A. O. gesticulează, explicându-le acestora ceva.
La data de 12.11.2014, ora 11:12:47 camera video CV 26 a surprins pe numita A. O. în timp ce scotea din geanta de umăr mai multe coli de hârtie tip A4 pe care le-a înmânat unor persoane de sex feminin, identificate ca fiind numitele: C. M., A. C. și B. A. B..
În acest timp, A. O. le indică acestora cu degetul pe acele coli de hârtie și poartă discuții cu acestea.
C. M., A. C. și B. A. B. citesc foile de hârtie înmânate de A. O..
Aceleași imagini, dar dintr-un unghi diferit, au fost surprinse de camera video CV 27 (ora înscrisă pe înregistrare 11:05:19) observându-se, de asemenea că, A. O. care se afla în holul din fața Sălii de judecată nr.4 a Judecătoriei Tg-J., remite celor trei mai sus menționate mai multe coli de hârtie.
Se poate observa că A. O. discută cu acestea circa 3 minute gesticulând spre aceste înscrisuri.
La ora 11:07:48 (oră înscrisă pe filmarea camerei CV 27), C. M., A. C. și B. A. B. se îndepărtează împreună cu A. O. de sala de judecată pătrunzând într-un unghi neacoperit de camerele video.
Aspectele constatate prin vizionarea înregistrărilor confirmă susținerile suspecților și martorilor audiați în prezenta cauză, în sensul că A. O. le-a instigat pe acestea să declare mincinos în fața instanței de judecată sens în care le-a înmânat copia declarațiilor date în faza de urmărire penală pentru a-și aduce aminte aspectele declarate anterior.
Inculpata a fost reținută de la data de 27.11.2014, ora 16:55, de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru 24 de ore, până la data de 28.11.2014, ora 16:55, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria nr.5591/P/2014 din 27.11.2014, fiind pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu, declarații suspecte, declarații inculpată, declarații martori, înregistrări video și proces verbal, înscrisuri.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., la data de 28.11.2014, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 14.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a respins excepțiile de neregularitate a actului de sesizare, de nelegalitate a administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Împotriva încheierii nr.1/14.01.2015 a formulat contestație inculpata, care prin încheierea nr.9/10.02.2015 a Tribunalului Gorj a fost respinsă, fiind fixat termen de începere a judecății.
Ascultată în ședința publică din data de 08.04.2015, inculpata A. O. a declarat că are cunoștință de acuzațiile ce îi sunt aduse prin actul de inculpare, și-a menținut declarațiile date în cauză și nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.
Instanța a dispus ascultarea martorilor conceptați în rechizitoriu.
Din declarațiile martorilor, a rezultat că aceștia au fost contactați de către inculpată, care le-a cerut să declare mincinos în timp ce vor fi audiați în dosarul nr._, în sensul că nu au fost angajați la . inculpată, ci de către socrul acesteia, A. N., martorii menținându-și declarațiile date în faza de urmărire penală a prezentului proces.
De asemenea, au precizat că inculpata le-a înmânat pe holul instanței fotocopii ale primelor declarații pe care le dăduseră în faza actelor premergătoare efectuate în dosarul nr._ și în care aceștia declaraseră nereal, tot la solicitarea inculpatei, că au fost angajați de socrul acesteia, numitul A. N..
Întrucât din mandatele de aducere emise pe numele martorului B. A. B. a rezultat că aceasta este plecată de pe teritoriul țării și că nu îi este cunoscută adresa de domiciliu, instanța potrivit dispozițiilor art.381 alin.7 C.pr.pen., a dat citire declarației acesteia, din care a rezultat în esență, că inculpata a încercat să exercite presiuni psihice asupra sa, de a declara mincinos încă din faza actelor premergătoare că de angajarea sa s-a ocupat A. N. și că, ulterior, i-a cerut să declare în dosarul nr._ același lucru, dar că martorul a refuzat să depună mărturie mincinoasă.
Declarațiile martorilor audiați în faza cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală au fost coroborate cu înregistrările efectuate de sistemul de supraveghere video de la Tribunalul Gorj, din care a rezultat că inculpata a acostat martorii înainte de termenul la care urmau să depună mărturie și le-a înmânat copii ale unor înscrisuri.
În apărare, inculpata a solicitat audierea martorului V. V.-D., agentul de poliție însărcinat cu executarea mandatelor de aducere pentru doi martori din dosarul nr._, din a cărui declarație a rezultat că inculpata a discutat cu martorii, neputând preciza conținutul discuției și nici dacă inculpata le-a înmânat înscrisuri.
De asemenea, în apărare, inculpata a depus fotocopiile declarațiilor pe proprie răspundere, pe care martorii din prezenta cauză le-au făcut inspectorilor de la ITM Gorj, cu ocazia controalelor efectuate la .> Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:inculpata A. O., având calitatea de inculpată în dosarul nr._, a determinat, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe martorii D. C. M., C. E., A. C. și C. M., să depună mărturie mincinoasă în respectiva cauză, în sensul de a declara că de angajarea acestora la . s-a ocupat numitul A. N. și nu inculpata.
Avându-se în vedere că în cazul infracțiunii de mărturie mincinoasă sunt ocrotite relațiile sociale privind buna desfășurare a justiției, subiectul pasiv al acesteia fiind statul și că inculpata a săvârșit infracțiunea în baza unei rezoluții infracționale unice, instanța urmează ca în baza art.386 C.pr.pen., să schimbe încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpata A. O. a fost trimisă în judecată, din art.47 C.pen. raportat la art.273 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., patru fapte, în art.47 C.pen. raportat la art.273 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.
Așa fiind, văzând și disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a acesteia.
La individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., raportate în prezenta cauză, reținând așadar împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, scopul urmărit, conduita inculpatei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.
Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei, apreciat prin prisma modalității de săvârșire și a împrejurărilor în care a fost comisă, a stării de pericol creată pentru valoarea ocrotită, iar pe de altă parte, conduita nesinceră a inculpatei.
În aceste condiții, instanța urmează a condamna inculpata A. O. la o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre minimul prevăzut de lege, iar cu privire la modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, apreciază că se impune executarea în regim de detenție.
Se va deduce din pedeapsa stabilită durata reținerii din data de 27.11.2014, ora 16:55 și a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 28.11.2014, la data de 24.04.2015.
Văzând și disp.274 alin. (1) C. pr. pen. va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.386 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpata A. O. a fost trimisă în judecată, din art.47 C.pen. raportat la art.273 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., patru fapte, în art.47 C.pen. raportat la art.273 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.
În baza art.47 C.pen. raportat la art.273 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., condamnă inculpata A. O., fiica lui G. și M., născută la data de 11.01.1969, în Baia de A., județul M., cu domiciliul în Municipiul Motru, ., ., ., fără forme legale în comuna Padeș, . Gorj, CNP_, la 6 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa stabilită durata reținerii din data de 27.11.2014, ora 16:55 și a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 28.11.2014, la data de 24.04.2015.
Menține măsura preventivă a controlului judiciar.
Obligă inculpata la 1000 de lei cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L. P. - B.
Grefier,
C. R.
Red.L.P.B./tehn.C.R.
07 Iulie 2015/4 ex.
← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1574/2015.... → |
---|