Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1599/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1599/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 24-06-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU - J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 1599/2015

Ședința publică de la 24 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. P. - B.

Grefier: C. R.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. F. G..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a lipsit petentul condamnat, reprezentat de avocat desemnat din oficiu Negotin D..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, acordând cuvântul asupra acesteia.

Reprezentanta Ministerului Public a formulat concluzii de declinare a cererii în favoarea Judecătoriei D. T. S..

Avocat Negotin D., pentru petentul condamnat a achiesat la concluziile procurorului de ședință solicitând de asemenea declinarea cauzei.

J U D E C A T A

Asupra cererii de față;

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul M. F. G., încarcerat în P. D. T. S., a solicitat liberarea condiționată, motivând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru liberarea condiționată, respectiv a executat 2/3 din pedeapsă, a fost evidențiat de mai multe ori, nu a fost sancționat disciplinar, a participat la toate programele și concursurile social-educative, sportive, religioase, organizate în penitenciar.

Analizând cuprinsul dosarului, instanța reține că la data de 03.06.2015, când petiționarul a formulat cererea de liberare condiționată, acesta se afla încarcerat în P. D. T. S., acest fapt rezultând din examinarea cererii adresată Judecătoriei Tg-J..

Astfel, având în vedere dispozițiile art.587 C.pr.pen., potrivit cărora „cererea de liberare condiționată se judecă de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de deținere”, precum și decizia penală nr.5370/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cerere și considerând totodată că revine competența Judecătoriei D. T. S., în favoarea căreia, în temeiul art.50 C.pr.pen., se va declina competența.

Văzând și disp. art. 275 alin.3 C. pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat M. F. G., fiul lui A. și Borița, născut la data de 04.01.1993, în prezent deținut în P. D. T. S., în favoarea Judecătoriei D. T. S..

Cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

L. P. - B.

Grefier,

C. R.

Red.L.P.B./tehn.C.R.

03 Iulie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1599/2015. Judecătoria TÂRGU JIU