Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 3054/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 3054/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 16-12-2015

Acesta este document finalizat

Cod operator 2444

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3054/2015

Ședința publică de la 16 Decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: R. E. P.

Grefier: M. G. U.

Ministerul Public este reprezentat de către procuror P. C. Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de petentul - condamnat M. G., deținut în P. Târgu-J., împotriva încheierii nr. 322/23.11.2015 a judecătorului de supraveghere la P. Tg-J., în contradictoriu cu P. Tg-J..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul – condamnat M. G., lipsă fiind reprezentantul Penitenciarului Tg-J..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată că, o dată cu cererea condamnatului, a fost înaintat și dosarul Penitenciarului Tg-J. prin care a fost menținut regimul de executare a pedepsei închisorii.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul.

Petentul – condamnat, M. G., având cuvântul, a solicitat admiterea plângerii formulate și schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii, cu motivarea că a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut un comportament corespunzător, a participat la activități socio-educative și nu a fost sancționat disciplinar.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea plângerii și menținerea încheierii judecătorului delegat ca temeinică și legală.

JUDECATA

Asupra cauzei de față:

La data de 25.11.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătorie Tg-J., sub nr. de dosar_/318/2015, contestația formulată de petentul condamnat M. G., împotriva încheierii nr. 322/23.11.2015 a judecătorului de supraveghere de la P. Tg-J., pronunțată în dosarul 323/2015.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea regimului de executare a pedepsei privind stăruința în muncă și implicarea în activitățile stabilite.

A învederat că îndeplinește cumulativ cele două condiții prev. de art. 40 alin. 5 lit. a și b din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, menționând totodată că a obținut 3 recompense.

În drept, a invocat disp. art. 40 alin. 5 lit. a și b din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

A fost înaintat de către P. Tg-J. dosarul nr. 322/2015.

Analizând cuprinsul dosarului, instanța reține că prin raportul nr. H2/_/ 19.11.2015, în urma examinării situației persoanei private de libertate s-a decis menținerea acesteia în regimul „semideschis”, iar plângerea adresată judecătorului de supraveghere a fost respinsă prin încheierea nr. 322 din data de 23.11.2015.

Potrivit art. 39 alin. 10 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Apreciind starea de fapt conturată, în urma examinării probatoriului, se constată neîntemeiată contestația formulată de petent.

Din examinarea situației petentului, se reține că acesta execută o pedeapsă de 6 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 C. penal, (a început executarea la 19.03.2015 și expiră la data de 18.06.2019, urmând să fie analizată situația sa de către Comisia pentru individualizarea regimului pentru executare a pedepselor privative de libertate în vederea liberării condiționate la data de 07.03.2017).

Se constată că în perioada executată a participat la activități educaționale, a avut relații bune cu celelalte persoane private de libertate și personalul unității de detenție. Se reține totodată că petentul a obținut 3 recompense și nu a fost sancționat disciplinar.

Potrivit art. 40 alin 5 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca și grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică

Rezultă că, pentru a se dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei, într-unul inferior, ca și grad de severitate, este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a două condiții, conduita bună și eforturile serioase făcute de persoana condamnată pentru reintegrarea socială.

Examinând situația petentului, instanța apreciază că, deși acesta a manifestat o conduită corespunzătoare, considerată ca o atitudine normală pentru orice persoană condamnată în vedere atingerii scopului pedepsei, nu este îndeplinită cea de a doua condiție a textului legal menționat, nefiind recompensat și având o participare redusă la activități, în raport de pedeapsa pe care o execută - 6 ani și 3 luni închisoare - modalitatea de săvârșire a faptei precum și de pedeapsa executată până în prezent și faptul că este recidivist, acesta mai executând pedepse de 3 ani, respectiv 8 ani, pentru infracțiunea de tâlhărie, sunt insuficiente, nefiind de natură să contureze un comportament de excepție al persoanei condamnate care să justifice fără dubiu schimbarea regimului.

Mai reține instanța și faptul că acesta nu s-a remarcat prin activitățile sale pentru a putea executa pedeapsa în regim deschis.

În raport de considerentele expuse, se apreciază legală și temeinică încheierea judecătorului delegat nr. 322 din data de 23.11.2015 și va fi respinsă contestația formulată de către petentul M. G., menținându-se regimul „semideschis” de executare a pedepsei.

În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de persoana condamnată M. G., fiul lui A. și F., născut la data de 27.05.1975, CNP_, cu domiciliul în Curtea de Argeș, . Bis, jud. Argeș, împotriva hotărârii judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Tg-J., nr. 322/23.11.2015.

Obligă petentul la 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red.Jud.E.R.P./Tehnored.G.M.U. 17 Decembrie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 3054/2015. Judecătoria TÂRGU JIU