Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 1005/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1005/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 27-04-2015
Dosar nr._ cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU-J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 1005
Ședința nepublică de la 27.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. S.-E.
Grefier: C. D. G.
Ministerul Public reprezentat prin procuror F. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-J..
Pe rol, soluționarea cauzei penale privind pe petentul J. I., având ca obiect cerere de reabilitare judecătorească.
La apelul nominal făcut în ședință nepublică, răspunde petentul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința penală nr. 534/14.09.1998 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1071/1998, sentința penală nr. 2261/21.06.1996 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr. 3161/1996, Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Motru a comunicat copia sentinței penale nr. 534/14.09.1998 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1071/1998, cu mențiunea că este definitivă prin neapelare, iar IPJ M. - cazier Judiciar a comunicat copie de pe cazierul judiciar al petentului, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-J., acordând cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul J. I., în favoarea Judecătoriei Motru, având în vedere că ultima condamnare a fost dispusă de Judecătoria Motru, iar petentul are domiciliul în raza Judecătoriei Motru.
Petentul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. la data de 09.04.2015, sub nr._, petentul J. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să admită cererea și să dispună reabilitarea judecătorească cu privire la pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 2261/21.06.1996 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr. 3161/1996 și prin sentința penală nr. 534/14.09.1998 pronunțată de Judecătoria Motru.
În motivarea cererii, petentul a arătat că îndeplinește cerințele legale pentru reabilitare și faptul că de la data condamnării și până în prezent nu a mai săvârșit alte fapte penale sau contravenționale, fiind împlinit astfel termenul prevăzut de art. 165, 166 lit. a C.pen.
De asemenea, a precizat faptul că și-a câștigat existența prin muncă cinstită, atât pentru sine, cât și pentru familia sa, și-a ajutat vecinii ori de câte ori a fost nevoie și a avut un comportament ireproșabil în familie și în societate, dovada celor susținute fiind cazierul fiscal, cazierul judiciar și caracterizările depuse la dosar.
Petentul a mai arătat că de la data condamnării și până în prezent a locuit la același domiciliu, respectiv cel menționat în actul de identitate.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 527 și urm. Cod proc. pen., art. 165 și art. 166 Cod pen.
În dovedirea cererii, petentul a depus în copie, următoarele: certificat de cazier judiciar (fila nr. 5), carte de identitate (fila nr. 6), sentința penală nr. 534/14.09.1998 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1071/1998 (fila nr. 7), sentința penală nr. 2261/21.06.1996 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr. 3161/1996 (filele nr. 22-23), caracterizări (filele nr. 8 și 11), adeverință eliberată de Primăria Cătunele (fila nr. 9), scrisoare de recomandare (fila nr. 12).
La data de 14.04.2015 instanța a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a petentului și s-a emis adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Motru pentru a depune la dosar un referat privind data și modalitatea rămânerii definitive a sentinței penale nr. 534/14.09.1998, dosar nr. 1071/1998.
La data de 23.04.2015 a fost depus la dosar referatul întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Motru (fila nr. 26), precum și fișa de cazier judiciar a petentului (fila nr. 28).
La termenul de judecată din 27.04.2015 instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-J..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din fișa de cazier judiciar a petentului reiese că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 70.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220 Cp 1969, prin sentința penală nr. 2261/21.06.1996 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. în dosarul nr. 3161/1996, și la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 Cp 1969, prin sentința penală nr. 534/14.09.1998 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 1071/1998.
Potrivit dispozițiilor art. 529 C.pr.pen., instanța competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.
Conform art. 167 alin. 5 C.pen., în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse.
Prin prisma textelor menționate, se constată că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de reabilitare formulată este Judecătoria Motru, aceasta fiind instanța în a cărei circumscripție domiciliază petentul și instanța ce a pronunțat ultima hotărâre de condamnare, respectiv sentința penală nr. 534/14.09.1998 pronunțată în dosarul nr. 1071/1998.
În consecință, în baza art. 50 C.pr.pen.,va fi declinată competența de soluționare a cererii de reabilitare în favoarea Judecătoriei Motru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-J..
Declină competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul J. I., fiul lui G. și Leonica, născut la data de 25.04.1962 în Baia de A., jud. M., CNP_, cu domiciliul în com. Cătunele, ., în favoarea Judecătoriei Motru.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.04.2015.
Președinte, Grefier,
P. S.-E. C. D. G.
Red. Jud. SEP
Tehn. DGC
4 ex/07.05.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 529/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|